Unul dintre aparatele electrocasnicce indispensabile în orice casă este fierul de călcat. Chiar dacă în perioada de izolare provocată de coronavirus acesta pare desuet, trebuie să fim conștienți că la un moment dat trebuie să ne reluăm viața normală de dinainte, cu ieșit în oraș, mers la muncă și reluarea interacțiunilor sociale.

Așadar, chiar dacă acum un fier de călcat nu pare o prioritate, acesta redevine important în momentul în care starea de urgență care ne ține forțat în case va lua sfârșit. Până atunci, însă, hai să vedem cum a apărut acest aparat electrocasnic în viețile noastre.

Rareori ne întrebăm cum ar fi arătat viața noastră fără obiectele și aparatele de uz casnic pe care le considerăm azi indispensabile. Banalul fier de călcat este unul dintre ele. Acesta, așa cum îl cunoaștem noi azi, are o istorie destul de scurtă, raportat la scara istoriei omenirii, dar cu toate acestea îl considerăm de neînlocuit.

Totuși, fierul de călcat există de foarte mult timp. Chiar dacă nu arăta deloc așa cum îl cunoaștem azi. Și chiar dacă nu era fier. Nu întotdeauna, oricum.

De când există haine, există și importanța acordată de oameni aspectului acestora. Tot din aceeași perioadă, s-a simțit nevoia unui instrument de călcat sau întins veșmintele pentru a scăpa de cutele inestetice. Cu siguranță, însă, că primii oameni care au descoperit beneficiul căldurii aplicate hainelor nu au știut să explice acest fenoment. Așa că singura întrebare rămâne: din ce punct al istoriei începem să vedem fierul de călcat.

Originea fierului de călcat este extrem de veche. N-ar trebui să te surprindă faptul că încă din Antichitate se obișnuia călcatul hainelor. Încă din secolul 4 înaintea erei noastre, grecii antici considerau un semn de înalt rafinament și importanță socială să umble cu haine fără cute, dar nu le era deloc ușor să obțină asta.

La vremea respectivă, călcatul hainelor se făcea, la propriu, cu niște bucăți de fier. Mai exact, cu niște cilindri încălziți în prealabil în foc și care, ulterior, prin aplicarea presiunii pe hainele șifonate, lăsau țesăturile fără cute. Un proces anevoios și periculos, dat fiind că se manevrau bucăți de fier încinse.

Peste câteva sute de ani de la acel moment, romanii au inventat propriile lor „fiare de calcat”: niște ciocane cu care băteau, la propriu, cutele. Din nou, un proces anevoios, care necesita mult timp și mult efort și, de aceea, era un proces care era lăsat în seama sclavilor.

În cealaltă parte a lumii, în China, mătasea era întinsă cu niște „cutii” de alamă, cu mâner, în care erau introduse bucăți de lemne aromate arzând, pentru ca aroma acestora să se impregneze în haine.

Vikingii, deși erau considerați doar niște barbari care nu știau altceva decât să ucidă și să jefuiască, acordau, la rândul lor, o importanță deosebită aspectului veșmintelor. Nordicii foloseau pentru asta un soi de unealtă în formă de ciupercă, cu ”căciula” căreia presau hainele cât erau încă umede.

A urmat apoi o perioadă în care „fierul de călcat” nu mai era din fier. De exemplu, primul fier de călcat din Europa medievală a fost de fapt un soi de făcăleț de lemn, sticlă sau marmură, care, până în secolul XV, se folosea ”la rece”. Necesitatea de a purta ”pliuri”, atât de apreciate de către nobilime, a făcut din călcatul hainelor o necesitate socială. Au apărut călcătorii profesioniști de haine, care deserveau casele nobiliare oricând li se cerea ajutorul.

Apoi, și europenii au descoperit metoda antică a chinezilor. Au început să se folosească la călcatul hainelor cilindri din metal în care se introduceau lemne arzând sau cărămizi solide încălzite la foc.

Revoluția industrială a adus un „upgrade” și călcatului hainelor. La finalul secolului al 18-lea apare primul fier de călcat într-o formă pe care o recunoaștem acum. Pe atunci, un fier de călcat era fabricat din fier și umplut cu cărbuni încinși. Alți combustibili folosiți au fost kerosenul, etanolul, uleiul de balenă sau carbidul. Această formă a fierului de călcat a dăinuit până în secolului al 20-lea. Dacă aruncați o privire prin podul bunicilor, este foarte posibil să găsiți un fier de călcat care funcționa pe același principiu. Îl veți recunoaște în poveștile bătrânilor, poate, cu numele de tiglăzău, dacă sunteți din Ardeal.

Drumul spre fierul de calcat modern a avut mai multe etape. Primul model funcțional de fier de călcat a fost inventat de către Henry W. Seeley, în 1882. Pe atunci, un astfel de fier de călcat nu avea inclus un termostat, pentru reglarea temperaturii. Această problemă a fost rezolvată aproape 40 de ani mai târziu, în 1920.

Al doilea episod important în evoluția fierului de călcat electric este invenția modelului cu aburi. Acesta a apărut în 1926, când compania de curățare Eldec a comercializat primul model de fier de călcat destinat utilizatorilor casnici. Din păcate, acesta nu s-a bucurat de succes pe piață.

În cele din urmă, brevetul pentru fierul de călcat electric, cu aburi a fost acordat lui Max Skolnik, în 1934. Din cauza celui de-al doilea război mondial, abia în a doua jumătate a anilor 40 a început să fie vândut în masă fierul de călcat creat de Steam-O-Matic Corporation, pe baza brevetului lui Max Skolnik.

De atunci, acest aparat azi atât de banal, numit fier de călcat, a cunoscut noi îmbunătățiri. Talpa acestuia a trecut prin numeroase etape. Descopera si tu cum sa iti alegi fierul de calcat potrivit nevoilor tale. De la materiale precum fierul și aluminiul, fierul de călcat de astăzi a ajuns să bucure utilizatorii cu dotări precum talpă cu înveliș din teflon, ceramică, funcție de reglare a temperaturii, aburire automată și, poate cel mai important, haine cu adevărat netede.