Calendar creștin ortodox:  †) Sf. Ier. Calinic de la Cernica, ep. Ramnicului; Sf. Sfinţit Mc. Antipa; Sf. Cuv. Trifina (Dezlegare la ulei şi vin)

Calendar greco-catolic:  Sf. ep. m. Antipa al Pergamului.

REMEMBER 11 APRILIE

491: Flavius Anastasius devine împărat bizantin sub numele de Anastasius I.

1680: Apare, la Iași, Psaltirea de-nțăles a sfântului împărat proroc David, cu text slavo-român, tradusă de Dosoftei, mitropolitul Moldovei (cunoscută sub denumirea de Psaltirea slavo-română).

1689: William al III-lea și Maria a II-a sunt încoronați suverani ai Angliei și Irlandei.

1814: Tratatul de la Fontainebleau pune capăt Războiului celei de-a Șasea Coaliții împotriva lui Napoleon Bonaparte, și îl forțează să abdice necondiționat pentru prima dată.

1834: Se reprezintă, la Iași, Cantata pastorală sau serbarea păstorilor moldoveni, primul spectacol muzical în limba română.

1877: Trupele țariste trec frontiera României, îndreptându-se spre frontul din Balcani.

1880: Ia ființă prima direcție a Căilor Ferate Române.

1888: La Amsterdam are loc inaugurarea „clădirii pentru concerte” – Concertgebouw.

1899: Spania cedează Puerto Rico Statelor Unite.

1905: Principele G.V. Bibescu întreprinde, împreună cu soția sa Martha, Emanuel Bibescu, inginerul Dimitrie Leonida, soții Ferekyde și Claude Anet, o mare expediție cu automobilul în Persia, traversând Rusia, Crimeea și Caucazul.

1919: A fost creată Organizația Internațională a Muncii, cu sediul la Geneva. România este membru fondator.

1932: Este prezentat în România filmul Visul lui Tănase, o coproducție româno-germană. Acest film-scheci de N. Kirițescu a fost realizat la Berlin, iar rolul principal l-a avut Constantin Tănase.

1945: Al Doilea Război Mondial: trupele americane eliberează lagărul de concentrare Buchenwald.

1949: Are loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

1961: Începe procesul Eichmann în Israel. El este acuzat ca fiind unul dintre organizatorii așa-zisei soluții finale (omorârea evreilor în lagărele naziste). La 31 mai 1962, este executat.

1963: Enciclica Papei Ioan al XXIII-lea, Pacem in Terris.

1968: România stabilește relații diplomatice cu Republica Volta Superioară.

1969: Are loc, la Teatrul Mic din București, premiera piesei Iona, de Marin Sorescu.

1970: Apollo 13 se lansează de la Kennedy Space Center.

1979: Dictatorul ugandez Idi Amin a fost înlăturat de la putere.

1990: Înființarea Centrului European de Cultură din București.

1992: S-a înființat Eximbank, bancă specializată în susținerea comerțului exterior al României prin instrumente financiar-bancare și de asigurări specifice, atît în nume și cont propriu, cât și în numele statului.

1992: În cadrul reuniunii Delegației Permanente a PNL, președintele partidului, Radu Câmpeanu, anunță retragerea acestei formațiuni politice din Convenția Democrată Română.

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

 5- 11 APRILIE 2019

Captain Marvel 3D  AP12

Vineri-Marți: orele 17:10; 20:05; 22:25

Miercuri-Joi: ora 17:10; 21:55

Sâmbătă-Duminică: ora 10:45

Miercuri: ora 10:40

Cold Pursuit 2D N15

Vineri-Marți: ora 16:25

Dragged Across Concrete 2D  AVANPREMIERĂ N15

Miercuri-Joi: orele 19:35; 22:30

Dumbo DUB 3D AG

Vineri-Marți: orele 15:50; 18:00

Miercuri: orele 11:10; 13:15

Joi: ora 13:15

Vineri: ora 13:15

Sâmbătă-Duminică: orele 11:10; 13:15

Luni-Marți: ora 13:15

Miercuri-Joi: orele 15:35; 18:00

Green Book 2D AP12

Vineri-Marți: ora 21:20

Hellboy 2D  AVANPREMIERĂ AP12

Miercuri-Joi orele 20:05; 21:20

Hotel Mumbai 2D N15

Miercuri-Joi: orele 14:15; 16:40; 19:00

Vineri-Marți: orele 13:40; 16:40;19:35; 21:50

Little 2D  AVANPREMIERĂ AP12

Miercuri-Joi: orele 14:40, 18:30

Missing Link DUB 3D  AVANPREMIERĂ AG

Miercuri-Joi: orele 16:05, 17:40

Pet Sematary 2D  PREMIERĂ N15

Vineri-Marți: orele 12:55, 17:40; 20:50; 22:40

Miercuri-Joi: orele 12:50;16:35; 20:50; 22:40

Shazam 3D PREMIERĂ AP12

Sâmbătă-Duminică: ora 11:35

Vineri-Joi: orele 13:00; 15:30; 18:00; 20:30

Vineri-Marți: orele 19:30; 22:05

Miercuri: orele 11:40; 22:20

Joi: ora 22:20

Miercuri-Joi: ora 19:30

Tea Pets DUB 2D PREMIERĂ AG

Miercuri-Joi: ora 14:10

Vineri: ora 12:30

Sâmbătă-Duminică: orele 10:40; 12:30

Luni-Marți: ora 12:30

Miercuri: orele 10:35; 12:25 Joi 12:25

Vineri-Marți: ora 14:50

The Beach Bum 2D N15

Sâmbătă-Duminică: ora 11:00

Miercuri: ora 11:00

Vineri-Marți: ora 15:55

Miercuri-Joi: ora 13:45

The Queen s Corgi DUB 3D AG

Vineri: orele 12:25; 14:05

Sâmbătă-Duminică: ora 14:05

Luni-Marți: orele 12:25; 14:05

Miercuri-Joi: ora 15:20

Vineri-Marți: ora 15:20

Joi: ora 12:30

Sâmbătă: orele 10:25; 12:00

Miercuri: orele 10:20; 12:00

Us 2D N15

Vineri-Joi: ora 22:55

Vineri-Marți: ora 19:00

What Men Want 2D AP12

Vineri-Marți: orele 14:20; 18:35