Calendar creștin ortodox: † Sfântul Pahomie cel Mare; Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei - Predica la Duminica Slăbănogului - Duminica nr: 3

Calendar greco-catolic: Duminica 4 după Paști (a Slăbănogului). Sf. cuv. Pahomie cel Mare; Sf. aep. Ahile al Larissei, Taumaturgul.


 

REMEMBER 15 MAI

  • 1618: Johannes Kepler confirmă descoperirea celei de-a treia legi a mișcării planetelor (el a descoperit-o prima data pe 8 martie, dar curând a respins ideea după ce s-au făcut unele calcule inițiale).
  • 1685: Urcă în scaunul Țării Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului Dimitrie Cantemir; a deținut tronul până la moarte (15 martie 1693).
  • 1718: A fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra.
  • 1796: Medicul englez Edward Jenner administrează pentru prima oară în istorie vaccinul contra variolei.
  • 1842: Debutul literar al lui Dimitrie Bolintineanu în „Curierul de ambe sexe” condus de Ion Heliade Rădulescu, cu poezia „O fată tânără pe patul morții”.
  • 1848: Adunarea de la Blaj proclamă națiunea română din Transilvania drept egală cu celelalte națiuni din Marele Principat, protestează împotriva iminentei uniri a Transilvaniei cu Ungaria și afirmă fidelitatea românilor din Transilvania față de împăratul de la Viena.
  • 1861: S-a înființat, la București, prima școală românească de medicină veterinară.
  • 1863: La inițiativa împăratului Napoleon al III-lea se deschide Salon des Refusés unde se pot vedea Dejunul pe iarba de pictorul Édouard Manet și Fata în alb de James McNeill Whistler, care sunt percepute de public ca fiind scandaloase.
  • 1868: Pronunciamentul de la Blaj, prin care s-a cerut autonomia Transilvaniei și repunerea în vigoare a legii prin care limba română a fost declarată limbă oficială în Transilvania, alături de maghiară și germană.
  • 1877: A apărut, la București, cotidianul „România liberă”, ziar politic și literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian (până la 14 iunie 1889).
  • 1928: Mickey Mouse și Minnie Mouse apar pentru prima dată în filmului Plane Crazy de Walt Disney.
  • 1935: Prima secțiune a Metroului din Moscova se deschide între stațiile Kultury și Sokolniceskaia. În jur de 500 de companii industriale au fost implicate în construcția metroului.
  • 1940: Ciorapii din nylon au fost pentru prima dată puși în vânzare, în SUA.
  • 1943: Stalin dizolvă Cominternul.
  • 1958: URSS lansează Sputnik 3.
  • 1960: URSS lansează Sputnik 4, ca un prototip pentru nava spațială Vostok, prima cu care oamenii vor zbura în spațiu.
  • 1970: The Beatles lansează albumul Let It Be, în Statele Unite ale Americii.
  • 1991: Președintele François Mitterrand a numit-o în funcția de prim-ministru pe Édith Cresson, prima femeie care a deținut această funcție în Franța.
  • 2004: Josh Findley a calculat cel mai mare număr prim cunoscut până la această dată, 224036583 − 1. Numărul conține șapte milioane de cifre.
  • 2017: Sculptura din bronz „Muza adormită” a lui Constantin Brâncuși s-a vândut la New York la casa de licitați Christie's cu suma de 57,3 milioane de dolari, un record pentru Brâncuși. Precedentul record, de 37,2 milioane de dolari, datează din februarie 2009, pentru o statuetă din lemn de stejar intitulată Madame L.R. (Portrait de madame L.R.).
  • 2018: Lucrarea La Jeune Fille Sophistiquée („Tânăra fată sofisticată”) a lui Constantin Brâncuși s-a vândut la casa de licitații Christie’s din New York cu suma de 71 de milioane de dolari, stabilind un nou record pentru artistul român.