Calendar ortodox:  †  Sfantul Emilian de la Durostor; Sfantul Cuvios Pamvo

Calendar greco-catolic:  Sf. m. Emilian din Durostorum.

Remember 18 iulie

64: Roma a fost cuprinsă de un incendiu de proporții; împăratul Nero s-a folosit de acest eveniment pentru a începe persecuția asupra creștinilor.

1290: Regele Eduard I al Angliei emite edictul de expulzare, alungând toți evreii (în număr de aproximativ 16.000) din Anglia până la sfârșitul lunii octombrie.

1389: Franța și Anglia sunt de acord cu Armistițiul de la Leulinghem, inaugurând o pace de 13 ani, cea mai lungă perioadă de pace susținută în timpul Războiului de 100 de ani.

1658: La Frankfurt, Leopold I este ales Sfânt Împărat Roman.

1711: Marea confruntare de la Stănilești dintre forțele ruso–române, conduse de țarul Petru I al Rusiei și de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, și cele otomane. Victoria turcilor l-a obligat pe Cantemir să–și părăsească tronul și să se refugieze în Rusia, unde a devenit consilierul țarului.

1812: Tratatele de la Orebro încetează atât războiul anglo-rus cât și pe cel anglo-suedez.

1841: Încoronarea împăratului Pedro al II-lea al Braziliei.

1862: Prima ascensiune a vârfului Dent Blanche, unul dintre cei mai înalți din Alpi.

1883: Ia ființă Serviciului Meteorologic al României sub conducerea lui Ștefan Hepites. (30 iulie stil nou)

1898: Marie și Pierre Curie au anunțat descoperirea unui nou element și au propus să se numească poloniu, după numele țării natale a Mariei Curie, Polonia.

1918: A doua zi după uciderea familiei imperiale ruse, Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna, Marele Duce Serghei Mihailovici, Prințul Ioan Constantinovici, Prințul Constantin Constantinovici, Prințul Igor Constantinovici și Prințul Vladimir Palei sunt uciși într-o mină de fier abandonată de către CEKA.

1925: Adolf Hitler a publicat manifestul său personal, intitulat Mein Kampf.

1942: Al Doilea Război Mondial: Statele Unite declară război Ungariei, Bulgariei și României.

1944: Al Doilea Război Mondial: Hideki Tōjō demisionează din funcția de prim-ministru al Japoniei din cauza numeroaselor eșecuri în efortul de război.