Independent, inteligent... Impertinent!
Să n-o aud, iar, pe aia că Ilie tot numa` să taie știe! Uite, premierul mai și adună. De pildă, și-a pus în minte să-i adune pe liberali. Despre fuziunea cu partidul lui Șică v-am mai vorbit, dar iată că și „progresiștii” lui Dragoș Pîslaru, până nu demult useriști, și-au găsit un nou REPER politic, printre liberali. În ceea ce-l privește pe Ludovic Orban, o seamă de liberali par a nu fi tocmai încântați de „întoarcerea (vârstnicului) fiu risipitor” și zic că fostul premier i-ar putea crea probleme celui de acum. Desigur, Ilie nu se teme. Rău face! Nici n-a intrat încă în PNL că s-a și apucat să tragă clopotele-n dungă. Cică alianța cu PSD n-are cum să dureze, că Bolo n-o mai duce mult... Bravo, Șică! Ce propui, să vii tu în locul lui? * Nici șeful Proiectelor Europene nu pare a fi „lovitura secolului” pentru PNL. Dincolo de faptul că e un ministru șters, lăsat cam pe sponci de șeful său direct, premierul, Dragoș Pîslaru ar veni între liberali cu niscai probleme. Dar, Ilie nu se teme. Desigur, nu e decât o coincidență prea-fericită că firma pe care Pîslaru a înființat-o, pe vremea în care era „tânăr, frumos și liber”, a primit, chiar anul acesta, două contracte, de la stat, desigur, (ce v-ați și imaginat?) taman cu ministerul pe care tătucu` îl conduce. O nimica toată, doar 4,6 milioane de lei. De astfel de oameni are nevoie partidul, care știu să se descurce, chiar și-atunci când șeful viața vrea să le-o încurce. * Poate n-ați aflat, sindicatele au ieșit în stradă. Anterior protestului, care a avut loc în Piața Victoriei și s-a terminat cu scorul de unul la zero pentru Guvern, liderii „marilor” confederații de oameni ai muncii s-au încordat de era cât pe ce să le puște câte o venă pe frunte și au amenințat că „vor face ca bulgarii”. Adică, vezi Doamne, ei sunt „bomba socială” care va trânti guvernul. Cum vă spuneam, nu s-a întâmplat nimic. Bucureștiul nu e Sofia, cum nici Ilie Bolojan nu e... Baba Vanga. Dar, merită consemnat faptul că sindicatele chiar sau ținut de cuvânt. Au făcut „ca bulgarii”, ne-au vândut castraveți... *
Back to PSD!
Să fie clar, cu sau fără Șică, liberalii nu sunt în cea mai bună formă. La Iași, scandalul e cât... autostrada Moldovei. Primarul liberal, Mihai Chirica, l-a atacat pe liderul organizației județene a PNL, deputatul Alexandru Muraru. Edilul a scris, pe o rețea, că șeful său pe linie de partid, e „L...abă tristă”. Mai mult, primarul a sărit și la gâtul lui Bolojan, reproșându-i că „ucide țara”. Și, dacă mai era nevoie, Chirica a lansat ideea conform căreia scandalul din Justiție nu e decât o perdea de fum, care să ne țină de foame și să ne facă să uităm de tăierile lui Bolo. E limpede, Chirica revine la prima sa iubire, pesedismul. Pentru că, știe toată lumea, dacă există ceva ce el nu suportă, acel ceva e sărăcia. Doar, la al treilea mandat, el e putred de bogat. Și, la fel de bine se știe, azi PNL înseamnă „sărăkie”. * Că veni vorba, întrebat de un jurnalist ce părere are că i-a lipit țara apelativul „Sărăkie”, Ilie a ținut să ne asigure că el face ce trebuie. Nu ne rămâne decât să sperăm că știe ce face, într-o doză mai mare decât umorul pe care îl are. * Cât de bine le face Ilie, ministrul Muncii nu pare să știe. Florin Manole, a spus că „E inadmisibil să muncești 8 ore pe zi și nu îți ajungă banii”. Corect! Și care ar fi, mă rog frumos, alternativa? Să furăm toți, măcar cât să acoperim minusul? Observația ministrului pesedist e de un bun simț elementar. Atâta doar că premierul știe el niște chestii, la care pe noi nu ne duce capul, de genul o să-ajungi tu să plătești, să te lase să muncești. * Grindeanu are un dinte, ba chiar mai mulți, împotriva ministrei de la Mediu. Șeful PSD zice că ar vota împotriva „incompetentei” și de două ori pe săptămână, chiar și cu riscul de a destabiliza coaliția de guvernare. În plus, Diana Buzoianu mai are un cusur, e „progresistă”, nu ca noul pesedeu`. Ceea ce nu spune Grindeanu e că adevăratele sale mize nu se văd de Ape și Păduri. Clientela partidului e bine înșurubată acolo și se teme de reformele Dianei care dracu de tămâie. Și, la rândul lor, pesediști se izmenesc pe ei că fătuca asta o să le spargă pușculița. *
Ce se dă se mai și taie?!
Ce se mai taie? O mână de aleși, desigur, ar fi depus la Parlament o inițiativă legislativă privind tăierea a câteva zile libere din cele date de stat. Ar fi vorba de vreo șase, în total. Cum ar veni, Parlamentul a dat, Parlamentul a luat, fie, în veci, numele lor... „lăudat”! E greu de spus dacă prostia e contagioasă, dar pare că meschinăria chiar este. Acum e la modă să fii „mic”. Mai grav e că ăștia, de pretind că fac legi, habar n-au ce se întâmplă în „România reală”. Cred ei că, de pildă, dacă au refuzat să facă „punte” pe 5 ianuarie, va lucra cineva? Ei, aș, nu fiți copii! E mult mai grav să plătești „nemunca”, așa cum ar numi premierul ziua asta liberă, decât să te faci că muncești. * Și, ca să fie clar, de unde vine această „luminoasă” idee, trebuie să cităm musai cuvintele premierului. Ilie Bolojan spune că, în România, e încurajată „nemunca”. * Apropo de Bolojan, s-a născut un nou slogan. Somându-l să reformeze Justiția, protestatarii adunați în mai multe orașe din țară au strigat, pe un tipar deja consacrat: „Bolojan, te sună România”. Ghinion, premierul are telefonul pe „mute”. Sau, cel puțin, n-are curaj să intre în viesparul ăsta. Mai mult, el e ocupat acum să redreseze țara! Pe urmă o mai vedea el. *
Români, vi se pregătește ceva!
Nici de la președinte n-ai ce să aștepți. În „cestiunea” Justiției, Nicușor Dan pare să fie la fel de liber ca însăși această putere din stat. Pe scurt, adică, e capturat. După ce s-a făcut că ar face ceva, șeful statului a decretat că „problemele Justiției trebuie rezolvate din interiorul sistemului”. Adică între ei, cum s-ar zice?! Ce-o fi simțit Raluca Moroșanu când a aflat asta? Vorba aia: „Trădare să fie”... dar, s-o fi știut și noi! Măcar cu puțin înainte, stimate dom-le președinte. * În tot acest timp, discret s-ar putea spune, dar cu nebănuite consecințe în societate, AUR a anunțat că vrea la guvernare. Și, pentru asta, nu va precupeți niciun efort, chiar dacă va fi nevoie să scoată țara în stradă. Sigur, făcut acum, în prag de sărbători, demersul pare ratat din start, după tipicul aurașilor, aflarea în treabă. Desigur, ar avea ei multe de salvat: pe Potra, pe Georgescu, afacerile dubioase ale lui Simion, suveranismul însuși pare a-și fi pierdut suflul. Totuși, faptul că Dianei Șoșoacă a început să-i miroase a ciolan e un semn serios. Ceva se întâmplă. * Au făcut „ăștia” din tine... de nu știi cu care-i bine! Mori de foame cu Ilie, sau, cu AUR, mori la „pușcărie”!? * Semn clar că premierul nostru a ajuns în situația deloc fericită în care „nu mai vede pădurea de copaci”, ba, mai rău, vede dușmani (ai bugetului) peste tot, e că acum vrea să ia scutirile fiscale până și de la persoanele cu handicap. Băi, Ilie, nici nu știi, cât de câine poți să fii! Cică, „Toată lumea trebuie să contribuie”. Pe bune? Hmmm... Păi, atunci e clar: armata, poliția, serviciile magistrații, politicienii... nu sunt „toată lumea”. Ei sunt deasupra lumii. Chiar se vede în popor, ei sunt deasupra tuturor! *
Suma forfe...cată
Mai vreți o dovadă? Vrând să arate țării că iau și de la politicieni, liderii partidelor la putere au decis să taie 10% din „suma forfetară”, pusă la dispoziția parlamentarilor. Însă, cum nimic nu e ceea ce pare a fi, de fapt nu s-a luat de la politicieni, ci tot de la oamenii de rând. După cum a spus-o chiar Daniel Fenechiu, șeful grupului PNL din Senat (!), acești bani înseamnă reducerea unui post din fiecare birou parlamentar. Adică, plus încă vreo 40 de șomeri și alte câteva sute de oameni mai săraci. Și, paradoxal, premierul vorbește despre „nemuncă”? Sloganul pare a fi: „Nu la stat, ci în privat! Nu cu mapa, ci cu sapa, băi, intelectualilor!” * Cum ziceam, în același timp, anumite sfere sunt de neatins. Uite, de pildă, s-a aflat că, în armată, sunt mai mulți „civili”, decât cei care, la o adică, Doamne păzește!, ar intra în tranșee. Fix pe principiul de tristă amintire, evocat mai sus: „Doi cu sapa, cinci cu mapa”. Dar Apărarea e... blindată. La reformă, desigur. * Că veni vorba, printr-o sinistră manevră care amintește de rotirea cadrelor, USR și-a luat omul din fruntea Ministerului Economiei și la pus la „comanda” Apărării. Oare, cel puțin, Radu Miruță o fi făcut armata? Cât privește Economia, n-ar cum să fie bine. Pe noul titular îl cheamă... Darău! * Ce ziceam despre Justiție și cei care o țin ostatici? Doar încă o vorbă despre statura politică a premierului și cârdășia cu sistemul... Întrebat despre eventuala „evacuare” a lui Călin Predoiu de la vârful Ministerului Justiției, prim-ministrul Ilie Bolojan a dat un răspuns care l-a făcut pe Iliescu să rânjească în mormânt: „Ca să ai rezultate, trebuie stabilitate”. Cu riscul de-a mă repeta, poate pricepe cineva... „Măi, Ilie, nici nu știi, ce... pesedist începi să fii! * În tot acest timp, la Parlament se discută aprins. Deputatul Silviu Vexler, reprezentantul minorității evreiești din România, a rupt și a călcat în picioare o imagine în care apăreau: Eminescu, Iorga, Alecsandri, Eliade, Goga... Chiar dacă Vexler și-a cerut ulterior scuze, pare că nu e conștient de ceea ce a făcut. Nu e frumos și, mai ales, nu era momentul... Asta ar putea fi gura de oxigen de care suveraniștii au atâta nevoie. Cum s-ar zice, stimate d-le deputat, ai dat o palmă la rahat! *
S-a răsturnat... patul cu proști!
Norocul lor că Bolo e prins cu chestii mari cât țara, că altfel pe ăștia îi trimitea în exil. Sau la azil! După ce a dat vreo 6 milioane de lei pe paturi noi, conducerea Spitalului Județean Botoșani au descoperit că acestea nu încap pe ușa saloanelor. Se spune că acolo s-au născut mulți oameni deștepți, că, pe bani, cei mai mulți sunt de la Botoșani. De unde se vede treaba că, unde e multă minte, e și multă prostie. * Deși nu mai are mult până la 60, Boc uimește cu forma sa fizică. Mai zilele trecute, primarul Clujului a „băgat” 30 de flotări, alături de câțiva dintre cei mai buni sportivi ai urbei de pe Someș, chiar pe scena unde-i invitase ca să îi premieze. A doua zi, Emil Boc a fost nevoit să recunoască, într-o conferință de presă, că stă prost cu banii pentru metrou și centura urbană. La acest soi de „power-lifting”, nici Boc nu mai e ce-a fost... * Eveniment fără precedent în politica românească. Șeful Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a anunțat că demisionează din funcție. Deținător al unei funcții cheie în administrație, coleg de partid cu premierul, bine situat politic, Mitroi a declarat că pleacă deoarece e „dezamăgit” de lipsa susținerii pentru inițiativele sale, precum și de blocajele din zona administrativă și cea politică. Demisia șefului de județ vine după ce și liderii PNL și PSD au renunțat la conducerea filialelor locale. Sunt două scenarii posibile; ori îi paște ceva, pe toți trei, și aflând asta, au decis să nu-și tragă partidele după ei în acest scandal, ori administrația de doi bani a țării ăsteia se duce naibii, de râpă, iar asta ar putea fi partea frumoasă a poveștii. Vă puteți oare imagina un soi de revoluție, de nesupunere civică, de-a dreptul gandhiană, începută chiar din interiorul clasei politice? Whishful thinking! *
Viorica, această Mata Hari...
După ce a eșuat lamentabil pe zona suveranistă, fostul premier Dăncilă anunță că și-a făcut firmă de consultanță în management. Cât de disperat trebuie să fii ca să o angajezi pe tanti Veorica să îți facă management? Având în vedere antecedentele cucoanei, mai ales cele din relația cu „marele prieten” din răsăritul îndepărtat, firma asta pute, de mai jos cu un etaj, a oficină de spionaj. * Românisme... Oare își mai amintește cineva delirul patriotic care i-a luat pe politicienii noștri când cu redezvelirea, la Arad, a monumentului dedicat celor 13 generali revoluționari maghiari, executați de habsburgi în orașul de pe Mureș? Statul român s-a simțit dator să dea o replică. Tot în bronz și la aceeași scară! A fost comandat și plătit, cu 10 milioane de lei, un grup statuar care n-a ajuns nici până astăzi la destinație, deși trebuia dezvelit în 2012. Fiindcă nu e clar cine trebuia să-l transporte până în Ardeal, teoretic, Monumentul Marii Uniri se află și astăzi în... China! Dacă nu l-or fi topit până acum, ori dacă nu l-au „rebotezat” și refolosit, undeva prin altă parte a lumii. De pildă, la vreun Disneyland. * Uite ce mândrețe de premier înțelept avem! Și nu e deloc rigid, așa cum spun unii. Ilie Bolojan a cedat și, în 2026, cumulul pensiei cu salariul va fi, pe mai departe, posibil. Altfel spus, privilegiații, sau cum ar zice chiar el „sinecuriștii”*, vor înfrunta criza asta având, de bine de rău, două surse de venit. „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă” sau, dacă vreți, avem încă un „mare” om politic bătut de sistem. Îi pasă cuvia, din clasa politică românească de această nouă nedreptate socială strigătoare la cer; când se iau zece piei de pe cei mulți, în vreme ce ăia care au profită, pe mai departe, de sistemul de „protecție socială” al puterii?! * Până una alta, să aveți sărbători liniștite, să fie pace și să ne bucurăm că, prin grija celor care ne conduc, nici nu trebuie să ne îmbuibăm, ca să ni se facă greață. E destul să aruncăm o privire critică peste știri. Crăciun luminat! *
*Securiștii de ieri, s(in)ecuriștii de astăzi



Comentarii
Nu există nici un comentariu.