Azi, 30 iunie 2016
Calendar creştin ortodox: † Soborul celor 12 Sf. Ap.; .†) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ
Calendar greco-catolic: Serbarea celor 12 Apostoli.
REMEMBER 30 IUNIE 2016
- 1859 - Francezul Charles Blondin traversează cascada Niagara pe o funie.
- 1866 - A fost promulgată, de către domnitorul Carol I, o nouă Constituţie a României, redactată după modelul belgian.
- 1964 - A fost înfiinţat studioul Animafilm.
- 1991 - Are loc, la Budapesta, ultima sesiune a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), care adoptă protocolul privind desfiinţarea alianţei.
- 1992 - Şi-a început activitatea Curtea Constituţională, formată din opt judecători şi un preşedinte.
- 1995 - Semnarea la Bruxelles a Protocolului adiţional la Acordul de Asociere a României la UE, prin care este consfinţit cadrul juridic de participare a ţării noastre la programele comunitare de cooperare economică, tehnico-ştiinţifică şi culturală.
- 1997 - Hong Kong revine sub suveranitatea R.P. Chineze, după 156 de ani de administraţie britanică.
- 1998 - A devenit operaţional noul terminal de pasageri al Aeroportului Internaţional Otopeni.
- 2002 - A intrat în vigoare noua lege canadiană a imigraţiei, care înăspreşte condiţiile de primire a refugiaţilor şi a imigranţilor.
- 2008 - Ministerul Economiei şi Finanţelor a publicat normele de aplicare a ordonanţei privind introducerea taxei de poluare auto, în care sunt prezentate procedurile de calcul pentru noua taxă.
- 2008 - Preşedintele american George W. Bush a semnat legea privind finanţarea războaielor din Irak şi Afganistan.
- 2010 - Legile austerităţii, care vizează reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi recalcularea unor categorii de pensii, au fost publicate în Monitorul Oficial, în variantele adoptate de Parlament
PROGRAM FILME CINEMA PALACE
Alice Through the Looking Glass 3D AG
Sâmbătă: ora 14.35
Luni-Joi: ora 14.35
Bad Neighbors-2 Digital N15
Miercuri-Joi: ora 22.00
Vineri-Marţi: orele 10.20, 22.35
Miercuri-Joi: ora 10.25
Vineri-Sâmbătă: orele 17.00, 21.00
Duminică: orele 17.00, 21.00
Luni-Marţi: orele 17.00, 21.00
Miercuri-Joi: ora 15.15
Central Intelligence Digital AVANPREMIERĂ AP 12
Miercuri-Joi: ora 19.55
Miercuri-Joi: ora 16.10
Miercuri-Joi: orele 18.50, 20.50
Dubu Digital AP 12
Vineri-Sâmbătă: orele 15.00, 22.45
Duminică: orele 15.00, 22.55
Luni-Marţi: orele 15.00, 22.45
Finding Dory DUB 3D AG
Vineri: orele 10.40, 12.35
Sâmbătă: orele 10.40, 12.40
Duminică: orele 10.40, 12.35
Luni-Joi: orele 10.40, 12.40
Sâmbătă-Joi: ora 16.00
Vineri-Joi: ora 18.00
Finding Dory SUB 3D AG
Vineri: ora 11.50
Sâmbătă: ora 11.25
Duminică: ora 11.10
Luni-Marţi: ora 11.25
Miercuri-Joi: ora 11.10
Independence Day: Resurgence 3D PREMIERĂ AP 12
Vineri: ora 21.35
Sâmbătă: ora 21.30
Duminică: ora 19.30
Luni-Marţi: ora 21.30
Miercuri-Joi: ora 21.25
Vineri-Sâmbătă: orele 11.20, 17.55, 20.10, 22.25
Duminică: orele 11.20, 17.55, 20.10
Luni-Joi: orele 11.20, 17.55, 20.10, 22.25
Vineri-Sâmbătă: orele 13.30, 15.45
Duminică: orele 13.30, 15.45, 22.20
Luni-Joi: orele 13.30, 15.45
Money Monster Digital AP 12
Vineri-Marţi: orele 12.10, 20.40
Miercuri-Joi: ora 12.10
Mother's Day Digital AG
Vineri-Marţi: ora 14.00
Now You See Me 2 Digital AP 12
Vineri: ora 16.45
Sâmbătă: ora 16.40
Duminică: ora 16.45
Luni-Marţi: ora 16.40
Miercuri-Joi: ora 16.35
Vineri-Sâmbătă: ora 13.35
Duminică: orele 13.35, 22.25
Luni-Joi: ora 13.35
Vineri-Sâmbătă: orele 19.55, 22.15
Duminică: ora 19.55
Luni-Marţi: orele 19.55, 22.15
Vineri-Marţi: ora 18.20
Miercuri-Joi: orele 18.15, 20.35
Vineri-Marţi: ora 10.50
Miercuri-Joi: orele 11.00, 22.50
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows 3D AP 12
Vineri: ora 13.45
Sâmbătă: ora 13.15
Duminică: ora 13.00
Luni-Marţi: ora 13.15
Miercuri-Joi: ora 13.00
The Angry Birds Movie DUB Digital AG
Vineri-Marţi: ora 13.10
Miercuri-Joi: orele 13.20, 17.00
The Angry Birds Movie DUB - 3D AG
Vineri: ora 16.00
Vineri-Joi: ora 11.40
Sâmbătă: ora 17.35
Duminică: ora 15.05
Luni-Marţi: ora 17.35
The Conjuring 2 Digital AVANPREMIERĂ N 15
Miercuri-Joi: ora 19.00
Miercuri-Joi: ora 22.55
Miercuri-Joi: ora 21.50
The Nice Guys Digital N15
Vineri-Marţi: ora 16.10
Miercuri-Joi: ora 14.00
Vineri-Marţi: ora 18.50
Warcraft 3D AP 12
Vineri: orele 14.30, 19.10
Sâmbătă: ora 19.10
Duminică: orele 14.30, 21.40
Luni-Marţi: ora 19.10
Vineri: ora 22.10
Sâmbătă: orele 15.20, 22.00
Duminică: ora 20.15
Luni-Marţi: orele 15.20, 22.00
Miercuri-Joi: orele 15.05, 17.20, 19.35
X-Men: Apocalypse 3D AP 12
Vineri: ora 19.40
Sâmbătă: ora 19.25
Duminică: ora 22.30
Luni-Marţi: ora 19.25
Comentarii
Nu există nici un comentariu.