Azi, 6 decembrie 2023
Calendar ortodox: †Sfantul Ierarh Nicolae
Calendar greco-catolic: SFÂNTUL NICOLAE, ARHIEPISCOPUL DE LA MIRA LICIEI.
Remember 6 decembrie
1768: Primul volum din Encyclopædia Britannica a apărut la Edinburgh, Scoția.
1774: Sistemul de învățământ din Austria este reproiectat de către împărăteasa Maria Tereza. Acesta emite regulile generale, care stabilesc o perioadă de șase ani de învățământ obligatoriu în școala elementară, manuale, uniforme și o formare a cadrelor didactice.
1865: Statele Unite au adoptat al treisprezecelea amendament al Constituției, prin care s-a abolit sclavia.
1877: Inventatorul american Thomas Alva Edison a realizat prima înregistrare sonoră recitând "Mary had a Little Lamb", la West Orange, New Jersey.
1877: Este publicat pentru prima dată ziarul Washington Post.
1880: A fost emis decretul potrivit căruia, orașul Buenos Aires a devenit capitala Republicii Argentina.
1892: La Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg a avut loc premiera baletului "Spărgătorul de nuci" de Piotr Ilici Ceaikovski (libret Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann, coregrafie Lev Ivanov).
1912: A avut loc la Brăila primul Congres al muncitorilor din toate porturile României; s-a constituit Uniunea lucrătorilor de transport pe apă și pe uscat din România.
1916: Primul Război Mondial: În București sosește o delegație germană care cere să semneze capitularea orașului. Delegația era condusă de prințul Schaumburg-Lippe, fostul atașat militar al Germaniei în România. Primarul Emil Petrescu, în prezența reprezentanților guvernului (plecat la Iași) a semnat "declarația de capitulare în fața inamicului". Trupele germane au intrat dinspre Chitila, pe Calea Griviței iar centrul orașului s-a animat de curioși.
1917: Finlanda se declară independentă față de Rusia.
1917: Cargobotul SS Mont-Blanc încărcat cu muniție a explodat în portul Halifax din Noua Scoție, după ce s-a ciocnit de vasul norvegian Imo. Aproximativ 2.000 de persoane și-au pierdut viața, iar 9.000 de oameni au fost răniți.
1944: Depune juramântul ultimul guvern dinainte de 1989 în care erau reprezentate partidele burgheze (6 decembrie 1944– 5 martie 1945). Premier era Nicolae Rădescu, PNȚ și PNL dețineau 7 ministere, iar FND, 8 ministere.
1949: începutul Experimentului Pitești.
1965: S-au încheiat lucrarile la prima magistrală feroviara electrificată din România, Brașov-Predeal.
1973: Gerald Ford depune jurământul în calitate de președinte al SUA, în urma demisiei lui Richard Nixon. A fost singurul președinte al Statelor Unite care nu a fost ales prin vot.
1978: Spania își aprobă ultima constituție prin referendum.
1998: S-a constituit Casa Națională de Asigurari de Sănătate.
1999: Emil Constantinescu, președintele României, a promulgat legea privind dosarele Securității.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.