Scandalul corupției în Justiție este cât casa, iar serviciile secrete nu i-au transmis președintelui țării nicio informare. România riscă să piardă sprijinul SUA în cadrul parteneriatului strategic și aderarea la OCDE, dar serviciile secrete nu au tras de mânecă pe niciun înalt demnitar al statului că riscăm să ne prăvălim într-o prăpastie. Ce păzesc, totuși, multele și bine plătitele servicii secrete ale statului român?

Aflăm de la persoane sus puse din Justișie că evaziunea fiscală nu reprezintă o ilegalitate atât de mare, iar marii evazioniști trebuie tratați cu mănuși, cu blândețe și înțelegere. Viața e grea și a nu plăti taxele către stat nu reprezintă o vină atât de mare încât să necesite confiscarea averii dobândite ilegal, darămite pedepsirea cu închisoare a bietului evazionist. Numai că privilegiile, salariile și pensiile nesimțite ale celor din justiție și servicii trebuie plătite de undeva, nu-i așa? Păi dacă au așa de mare înțelegere față de evazioniști, iată cine sunt fraierii care le plătesc lor salariile: oamenii cinstiți, antreprenorii și firmele corecte care își plătesc la zi taxele și impozitele. Doar acest fapt evident în lumina recentului scandal care zguduie justiția după documentarul Recorder este suficient pentru orice persoană de bună credință să își dea seama că trâim într-o țară în care instituțiile fundamentale ale statului nu servesc interesului public. Cum nu mai servesc interesului public, în mod logic, ele trebuie resetate și recalibrate destinației lor legale, fără menajamente. Dacă acest lucru este tergiversat de către cei mandatați prin vot de cetățeni să administreze țara, devine clară complicitatea din interiorul sistemului și avem de a face cu un stat capturat de interese oculte.

Un alt exemplu. Recent a fost pusă în aplicare o măsură menită, chipurile, să combată traficul de țigarete și evaziunea fiscală pe această nișă fiscală, prin limitarea numărului de produse care pot fi aduse din Bulgaria. Nimic despre alccol, un alt produs supus unei accize uriașe în România – asta însemană că se poate aduce alcool din Bulgaria cu cisterna? Nu cumva menținerea accizei uriașe la alcool este intenționat menținută de autorități tocmai pentru a proteja prospera piață neagră controlată politic? O altă explicație rațională nu prea există. Și în acest caz, tăcerea serviciilor este asurzitoare prin neimplicare.

Prin definiție statul de drept este unul al transparenței decizionale, al justiției înfăptuite și al responsabilității administrative. Niciunul dintre cele trei elemente nu este astăzi funcțional în interesul public, ci doar al celui de gașcă instituțională care țin cu ghearele și dinții de privilegiile pe care singuri și le-au acordat. Reforma statului devine imposibil de realizat, iar fraierii plătesc.

 

Manifestarea unui sistem periculos

Ceea ce vedem astăzi nu este o simplă acumulare de derapaje punctuale, ci manifestarea unui sistem care funcționează după reguli paralele cu cele ale interesului public. Statul român a ajuns să fie administrat ca o rețea de enclave instituționale, fiecare preocupată exclusiv de conservarea propriilor privilegii și de protejarea clientelei politice și economice care o alimentează. Justiția, serviciile secrete, autoritățile fiscale și decidenții politici nu mai acționează ca părți ale unui mecanism democratic, ci ca verigi ale aceluiași lanț al impunității.

Lipsa de reacție a serviciilor de informații în fața unor riscuri strategice majore – pierderea credibilității externe, compromiterea parteneriatelor internaționale, prăbușirea încrederii interne – nu poate fi pusă exclusiv pe seama incompetenței. Vorbim fie de o capturare politică a acestora, fie de o decizie deliberată de a nu deranja echilibrele de putere interne. În ambele cazuri, rezultatul este același: securitatea națională este redefinită nu ca protejare a cetățenilor și a interesului public, ci ca protejare a sistemului însuși.

Aceeași logică se regăsește în politicile fiscale incoerente și selective. Statul lovește măruntul contribuabil și mediul de afaceri corect, dar închide ochii la marile găuri negre ale evaziunii, acolo unde interesele sunt suficient de mari și suficient de bine conectate. Combaterea evaziunii devine un slogan, nu o politică reală, aplicată discreționar și fără criterii transparente. Astfel, statul nu doar că pierde bani, dar își pierde și legitimitatea.

 

Concluzii

România nu se află într-o criză accidentală, ci într-una structurală. Avem de-a face cu un stat care, în loc să corecteze abuzurile, le normalizează; în loc să apere interesul public, îl sacrifică; în loc să sancționeze ilegalitatea, o negociază. Când instituțiile nu mai funcționează pentru cetățeni, ci împotriva lor, statul de drept devine o formulă goală, invocată doar în discursuri oficiale.

Într-un asemenea context, reforma nu mai este o opțiune tehnică, ci o urgență democratică. Fără o resetare profundă a instituțiilor-cheie, fără transparență reală, răspundere și eliminarea privilegiilor nejustificate, România riscă să rămână o țară captivă – dependentă de sacrificiul celor corecți și controlată de o minoritate bine înfiptă în pârghiile puterii.

Iar dacă cei aleși să administreze această țară refuză sau amână această resetare, atunci problema nu mai este doar una de guvernare proastă, ci una de complicitate. În final, nota de plată va fi achitată, ca de fiecare dată, de cei care respectă legea. Întrebarea este cât timp vor mai accepta acest rol.