Azi, 9 mai 2025
Calendar ortodox: Sfântul Proroc Isaia; Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari
Calendar greco-catolic: Sf. pf. Isaia; Sf. m. Hristofor.
Remember 9 mai
1877: Mihail Kogălniceanu proclamă independența României în fața Adunării Deputaților. Moțiunea votată și aprobată de Adunare va fi reluată cu mici modificări în ședința de seară a Senatului și aprobată în unanimitate. România își proclamase oficial independența.
1941: Nava de război britanică HMS Bulldog, împreună cu alte două nave, reușește să deturneze submarinul german U-110. Aceștia capturează o mașină de cifrat Enigma, cu care traficul radio al marinei germane va putea fi ulterior decriptat.
1945: Al Doilea Război Mondial: La cartierul general sovietic din Berlin s-a semnat actul de capitulare necondiționată a Germaniei – act care a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial pe teatrul european de război (dar nu și în Asia).
1946: Regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei abdică în favoarea fiului său Umberto al II-lea, acesta domnind doar o lună.
1949: Rainier al III-lea de Monaco a devenit Prinț de Monaco.
1950: Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, a propus formarea C.E.C.O..
1955: Războiul rece: Republica Federală Germană a intrat în NATO.
1956: Prima ascensiune pe Manaslu, Nepal al optulea munte ca înălțime din lume, de către o echipă japoneză.
1960: SUA au devenit primul stat care a legalizat pilula contraceptivă.
1974: Comitetul juridic al Camerei Reprezentanților din Statele Unite a început audierea martorilor în vederea declanșării procedurii de destituire a președintelui Richard Nixon.
1978: Fostul prim-ministru italian creștin democrat, Aldo Moro, a fost ucis după 55 de zile de la răpire, de către grupul terorist "Brigăzile Roșii" (Brigate Rosse).
1979: La cea de-a XII-a ediție a Campionatului european de gimnastică de la Copenhaga, Nadia Comăneci a câștigat, pentru a treia oară consecutiv, titlul european absolut și intră în posesia trofeului – performanță unică în istoria competiției.
1980: În Iran, Ayatollahul Khomeini a aprobat în calitate de șef al statului, noua stemă de stat, unde poate fi citită și semnătura stilizată a cuvântului Allah.
1990: În Piața Universității, 68 oameni au făcut greva foamei pentru susținerea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara.
1993: Inaugurarea noului Memorial al victoriei, înălțat pe dealul Poklonnâi din Moscova.
1993: Primele alegeri democratice prezidențiale în Paraguay, după domnia dictatorului Alfredo Stroessner. Juan Carlos Wasmosy este ales președinte care își va prelua funcția din 15 august.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.