Calendar ortodox: Sfântul Mucenic Timotei, episcopul Prusei.

Calendar greco-catolic: Sf. m. Alexandru și Antonin; Sf. ep. m. Timotei.

 


Remember 10 iunie

  • 1415: Prima mențiune documentară a funcției de „spătar" în Țara Românească (atribuțiile acestuia erau comanda armatei și prezentarea însemnelor autorității domnești la ceremonii).
  • 1912: Mitingul aviatic de la Aspern, Austria, la care Aurel Vlaicu a obținut un mare succes; aflat în competiție cu piloți celebri ai timpului, a obținut premiul I pentru aruncarea unui proiectil la țintă, de la o înalțime de 300 metri și premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix.
  • 1922: În Sala Filarmonicii din Petrograd începe procesul public intentat de bolșevici unor preoți care s-au opus confiscării bunurilor bisericești. Principalul acuzat este mitropolitul Veniamin al Petrogradului, și, alături de el, alte 86 de persoane.
  • 1940: Al Doilea Război Mondial: Italia declară război Franței și Marii Britanii.
  • 1940: Al Doilea Război Mondial: Canada declară război Italiei.
  • 1940: Al Doilea Război Mondial: Norvegia se predă forțelor germane.
  • 1944: Al Doilea Război Mondial: Trupele naziste au ucis aproape 650 de civili, locuitori ai satului Oradour-sur-Glane, Franța.
  • 1948: Are loc în Grecia căsătoria dintre regele Mihai I și principesa Ana de Burbon-Parma.
  • 1967: A încetat Războiul de Șase Zile dintre Israel, Siria, Egipt și Iordania.
  • 2012: În România au avut loc alegeri locale.