Cu 15 ani în urmă, pe data de 21 februarie 2009, a trecut în neființă și a fost condusă pe ultimul drum în orașul Zalakaros, din Ungaria, sculptorița Elisabeta Tőzsér, fiică a satului Vadu Crișului și cetățean de onoare al comunei de pe valea Crișului Repede.

În urmă cu 45 de ani, în luna noiembrie 1979, în cinstea strămoșilor ei olari, a fost inaugurată Statuia olarului din centrul satului, o lucrare oferită cadou comunității locale de către artistă. Sculptura, în accepţia ei vest-europeană, este o apariţie tardivă în cultura românească. Abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu începuturile modernizării societăţii româneşti, apar primii sculptori autohtoni, formaţi în spiritul sculpturii occidentale. De la Ion Georgescu şi până astăzi, numărul celor dedicaţi sculpturii a crescut însă impresionant. Se poate vorbi de un număr care se apropie de o mie. Poate că şi destinul exemplar al lui Brâncuşi să fi contribuit, care susținea că „O sculptură nu se sfârșește niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal - și în pământ”.

Albert Einstein a spus: „Nu încerca să devii o persoană de succes, ci una de valoare”. Acest citat este perfect valabil și în cazul familiei Elisabeta Tőzsér. Cu regret am constatat, însă, că abia doar cu puțin peste un deceniu numele unor oameni sau familii care au adus cu timpul strălucire, renume unor localități, care au creat valori și pot fi exemple generațiilor viitoare sunt uitate sau aproape uitate de către comunitățile de unde provin. Să aștepți ca activitatea lor de valoare să fie eventual sărbătorită, încoronată în săli de operă, teatre sau arene sportive rămân doar la nivelul viselor. Mulți chiar nu cunosc deloc numele acestor persoane!

Sculptorița Elisabeta Tőzsér s-a născut la Vadu Crisului pe data de 14 octombrie 1915. Tata Gitz Tivadar, de origine austriacă, mama Papp Anna provenea dintr-o familie de olari din sat. Cu timpul, familia s-a mutat la Oradea. Elisabeta Tőzsér a făcut cunoștință cu arta sculpturii în atelierul artistului oradean Fekete József. De câte ori avea ocazia, revenea la Vad, murmurul Crișului, al cascadei, glasul pădurii, zânzăitul roților olarilor o chemau „acasa”. Deși sculptura este una dintre artele care nu pot fi făcute decât cu mare efort, doamna Eliz, o ființă firavă, dar cu o putere de muncă ieșită din comun, de-a lungul timpului a avut expoziții la Oradea, Stuttgart, Zalakaros, Cluj-Napoca, Sighetu Marmației etc.

 

Repere biografice şi familiale

S-a măritat cu József Tőzsér (1911-1992), multiplu campion national, balcanic, locul 5 la Olimpiada de la Berlin, membru marcant în istoria luptelor sportive din România. Puţini ştiu că povestea olimpică a bihorenilor a început în perioada interbelică. Un orădean a fost prezent atunci la cea mai controversată ediţie e Jocurilor Olimpice din istorie, Berlin 1936. Acel orădean a fost luptătorul József Tőzser, care a asistat la ceremonia de deschidere şi la celebrul discurs al lui Adolf Hitler, pe un stadion ce avea atunci capacitatea de 120.000 de locuri şi fusese construit special pentru evenimentul organizat de Germania. Tőzsér a luptat extraordinar la Berlin, dar s-a clasat doar pe locul cinci, ratând la „mustaţă” o medalie la categoria 56 kg.

La această ediţiă a JO de la Berlin (30 iulie-14 august, 1936), oficialităţile române au aprobat deplasarea unei delegaţii formate din 71 de sportivi (69 de bărbaţi şi 2 femei). S-a participat la 8 discipline sportive (călărie, handbal, lupte greco-romane, gimnastică, tir, atletism, box, scrimă) şi la 34 de probe (33 masculine, una feminină). La călărie (unde s-au prezentat 21 de ţări), obţinem o medalie olimpică şi anume de argint (Henri Rang).

Poate mai puțini știu și faptul că istoria luptelor sportive din România a început tocmai la Oradea, aici, unde a fost înfiinţată în anul 1930 și Federaţia Română de Lupte şi Haltere. Dupa trecerea în eternitate, foștii elevi ai antrenorului Józsi bácsi organizau anual la sfârșitul anului un concurs, „Memorialul Tőzser la lupte libere” în  memoria fostului sportiv orădean (cu organizare la Oradea, Sânmartin, animat, printre alții, de către LPS Bihor, Catedra de educaţie fizică a şcolii din Sânmartin, CS Felix Sânmartin, prof. Aurel Horgoș, un adevărat veteran al antrenorilor de lupte din Bihor, DJTS, etc.), chiar dacă în timp această disciplină a căzut într-o nemeritată uitare.

De la prof. Surla Ioan Corneliu am aflat că fostul lui antrenor - de profesie, un simplu maistru la Electrica, secția contoare - a fost un simbol al luptelor din Bihor, un foarte bun pedagog, care își putea mobiliza la maximum elevii la antrenamente și concursuri, concluzia la care a ajuns mai ales în momentul când el, ca fost sportiv, a terminat facultatea și a devenit profesor de sport.

Dintre copiii familiei Tőzsér, fiica Iulia a devenit cântăreață de operă, Elisabeta actriță și József profesor de sport. Trăiesc în Germania și în Ungaria.

Iulia (nume de scenă Varady Iulia, după Várad, Oradea, orașul natal) s-a născut pe data de 1 septembrie 1941, la Oradea. Șase ani a fost soprană la Opera din Cluj, după care a început o carieră internațională de excepție, cu spectacole pe scenele de operă de la Paris, Milano, Munchen, până la New York. În anul 1974 devine soția cântărețului de operă Dietrich Fischer-Diescau, și el artist de renume mondial. Iulia se retrage dupa 41 de ani de activitate pe scenă, după ce a interpretat peste 40 de roluri principale.

Fiica Elisabeta (Eliza) s-a născut pe 4 iulie 1943, în Oradea. Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1966), debutând în cinematografie încă din timpul studenţiei, a ajuns în teatru la câţiva ani după terminarea facultăţii - între timp, apărând în roluri importante pe pelicula mai multor filme. Joacă pe scenele teatrelor din Oradea (1969-1979), Arad şi Timişoara. Pe ecran se impune în seria Haiducilor, în rolul Mariei, „o fiinţă trufaşă, aspră, de o distincţie uscată, emanând o fascinaţie ciudată, siluetă de epocă, cu ochi de otravă verde şi tăceri de gheaţă, dar care ascundeau, undeva departe, în adâncimi, un foc gata să mistuie totul, o patimă bolnavă, o spaimă, un fior de moarte”. (Sanda Faur). După căsătoria cu actorul Liviu Rozorea, a purtat numele de Elisabeta Jar Rozorea. La începutul anului 1980 a emigrat împreună cu soțul său în Germania, unde a condus o vreme Secția de actorie a Hochschule für Musik und Theater din Munchen.

Dintre operele de arta realizate de către sculptorița Elisabeta Tőzsér amintim Statuia olarului din Vadu Crișului (1979), Regina Sisi (2003) și Voievodul Árpád (1996) din orașul Zalakaros, Ungaria, bustul poetului Ady Endre (Zalakomár, localitate unde fiul József a fost profesor de sport, 1992, Ungaria), Marin Preda (Vadu Crișului), Petőfi Sándor (Sâniob, jud. Bihor, 2005).

Statuia olarului din Vadu Crișului este situată în fața primăriei locale și a fost inaugurată în prezența sculptoriței pe data de 25 noiembrie 1979. Atunci nu a fost posibilă montarea unei placi bilingve. Acest lucru s-a realizat la data de 29 iunie a anului 1994. Textul plăcii este „În memoria strămoșilor mei olari - Fazekas őseim emlékére 1979. Tőzsér Eliz.”

A fost prezentă și artista, care deja trăia în orașul Munchen, din Germania, și a primit distincția de „Cetățean de onoare al comunei Vadu Crișului”. În anul 1996 a primit placheta „Zalakarosért Emlékplakett” a Consiliului Local al orașului Zalakaros, din Ungaria, pentru meritele aduse comunității.

Cu un an înainte de a trece în neființă artista a donat Asociației Pro REV-Vadu Crișului un bust al marelui scriitor Marin Preda. Această lucrare a fost începută în perioada când, la invitația fetei Eliza, actrița - care participa la turnarea unui film în București - era cazată la Casa de Creație a Scriitorilor de la Mogoșoaia, locul unde trăia și chiar atunci finaliza Marin Preda ultimele sale cărți, Delirul și Cel mai iubit dintre pământeni. Bustul este expus la Colegiul Tehnic din Vadu Crișului.

Ioan HASAS