La întâlnirea cu "fii satului-Briscăneştii", din Mizieş, din luna august a.c., vărul Miron-Mircea îmi povestea cum într-un amurg de toamnă a anilor 1968, după terminarea facultăţii de litere din Timişoara, păşea cu sfială şi încredere, ca tânăr profesor (repartizat), pe uliţele din Beba Veche - Timiş. Şi apoi, după un timp, într-un moment de nostalgie a copilăriei uitate pe dealurile locurilor natale, a avut revelaţia descoperirii, "întâlnirii" în cimitirul din acea localitate a unui mizieşean ce se "odihnea" acolo de aproape o sută de ani.

Era preotul Blaga Dumitru, băiatul preotului Blaga Mihai din Mizieş (din anii 1854-1888), ajuns şi el în satul acela tot după o repartiţie. Atunci a înţeles profesorul Mironaş Briscan că nu mai era singurul pe acele meleaguri şi că  preotul îşi dusese până la capătul vieţii porunca chemării lui de apostolat, devenind istorie şi legendă pentru localnici. În clipele de cumpănă de a urma "tradiţia" ca la terminarea stagiului să se întoarcă pe plaiurile natale îi apărea în faţă imaginea vieţii preotului care parcă îl sfătuia să nu uite că şi pentru el porunca vremii era una de propovăduitor al cuvântului înaintea celor lipsiţi de norocul luminii, că şi el trebuie să contribuie la pătrunderea slovei în rândurile largi ale ţărănimii. Împlinirea acestei porunci a considerat-o de atunci ca o datorie de cinste, pentru că în suflet purta amintirea gliei de unde a pornit la şcoală. Anii s-au scurs pe tăcute, peste patruzeci la număr, numai în aceeaşi comună, iar el a fost în acest timp şi profesor, şi diriginte, şi director de şcoală, iar după anii 1990 sătenii l-au ales şi primar. S-a însurat, şi-a construit o casă, a avut copii şi, în sfârşit, a ajuns pensionar. Dar tânjea mereu după dealul Mizieşului, după casa părintească de la Râturi, de la poalele dealului Lupşii, după apa rece de la izvorul de la "gatăş", după tinereţea copilăriei... La finele lunii septembrie a.c., vărul Mironaş s-a întors acasă şi s-a aşezat să se odihnească la umbra teiului secular din cimitirul satului, alături de ai lui: moşii şi strămoşii din neamul Briscăneştilor, şi nu numai. Au venit să-i spună "odihnă veşnică" şi foştii lui elevi de la Beba Veche, acum ajunşi: primar, preot, profesori, dar şi elevii zilelor de azi, căci el a făcut acolo istorie şi legendă. Preotul Dumitru Blaga a rămas tot acolo, unde îl va aştepta mereu... Dar Mironaş nu va mai trece niciodată pe la el, va privi din ceruri cimitirul în care îşi găsea alinarea dorului de casă. Aşa sunt şi simt cei din neamul Briscăneştilor!

Daniel BRISCAN