La Școala Primară nr. 3 din comuna Roşia, timp de o săptămână, actorii Teatrului Regina Maria au susţinut o serie de ateliere de dezvoltare personală şi psiho-emoţională, care au avut la bază elemente specifice artei actorului.

De aceste ateliere au beneficiat 70 de copii din clasele 0-VIII, dar şi preşcolarii arondaţi instituţiei de învăţământ din localitate, în perioada 17 - 21 mai. Multă mișcare, joacă și muncă în echipă, ar fi definiţiile principale ale experienţei de care s-au bucurat cei mici. Ei au fost implicaţi în workshopuri de vorbire scenică, exerciții de concentrare a atenției, mișcare scenică, improvizații și multe altele, toate acestea fiind adaptate vârstei lor.

Atelierele au fost susţinute de actorii George Dometi, Consuela Egyed, Florian Silaghi, Igor Lungu şi Alexandru Pop. Proiectul în cadrul căruia s-au desfăşurat aceste programe se numeşte „În ritm cu viaţa” şi a fost derulat de Asociaţia Culturală Teatrul de Copii în parteneriat cu Teatrul Regina Maria Oradea. Finanţarea a fost acordată prin programul Fondul „Educație pentru Azi”, implementat de Fundația Comunitară Oradea, cu sprijinul financiar al PEPCO România.

 „Workshopul pe care l-am susţinut la Roșia conține jocuri și exerciții care dezvoltă concentrarea și atenția. Consider că sunt necesare, mai ales acum când tehnologia ne fură tot mai mult aceste aptitudini. Am introdus și exerciții de dezinhibare, adaptate pentru copii mici și adolescenți, exerciții care îi învață importanța exprimării emoțiilor”, a spus Consuela Egyed, actor-mânuitor păpuşi. La fel ca ea, colegii actori au adaptat workshopul la necesităţile copiilor.  „Atelierul a constat în exerciții de improvizație bazate pe studii de mișcare scenică, o unealtă analitică pentru a observa, crea și evalua mișcări prin prisma mai multor factori: spațiu, timp, calitatea mișcării și intenția din spatele ei. Accentul cade pe expresivitatea fiecărui segment al corpului prin exerciții de dezvoltare a coordonării, a ritmului și a corelării mișcării, având ca motor interior gândul. Acest atelier se bazează pe metode de pedagogie activă, făcând din procesul de învățare o experiență interactivă, accesibilă și de neuitat”, a spus George Dometi.

„Am propus un modul de concentrare a atenției axat pe lucrul în echipă (jocuri și mici discuții), în care am folosit ca materiale mingi de burete, scaune, baloane. Începutul atelierului constă într-un exercițiu de prezentare individuală bazat pe atenție prin joc cu mingea, continuă cu exerciții de conștientizare a atenției, statui vivante, exerciții de atenție distributivă și de mișcare prin jocuri cu baloane. După finalizarea tuturor activităților, copiii sunt invitați la discuții pe marginea exercițiilor”, a explicat Alexandru Pop. De asemenea, Florian Silaghi, a ales un atelier de vorbire scenică pentru a-i ajuta pe elevi să îşi îmbunătăţească exprimarea verbală.

„Am realizat de exerciții de respirație conștientă, exerciții de încălzire vocală, de vorbire articulată, dicție și volum. Exercițiile au fost realizate atât în grup, cât și individual de către fiecare participant. Au mai fost inserate și câteva jocuri de animație și am utilizat și o boxă portabilă pentru a crea o atmosferă degajată și antrenantă”, a spus Florian Silaghi.