Lucrările de construcție a bazinului de înot didactic din orașul Ștei au fost finalizate. Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, din subordinea Consiliului Județean Bihor, a demarat recepția lucrărilor.

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, a participat la recepție. Au mai fost prezenți Vitalyos Barna, directorul Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor, Marius Dorel Cioară, viceprimarul orașului Ștei, și reprezentanți ai firmei de construcție.

„În pofida perioadei de pandemie și a creșterii prețurilor, am reușit să finalizăm toate aceste bazine în condiții optime. Consiliul Județean Bihor a suplimentat din bugetul propriu sumele necesare pentru finalizarea proiectului, din cauza scumpirilor materialelor de construcție. Mulțumesc colegilor de la Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, firmelor care au lucrat și primarilor pentru sprijinul acordat! Aceste bazine sunt o investiție pentru sănătatea elevilor din județul Bihor”, a precizat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Construcția va fi predată în administrarea Primăriei Orașului Ștei, care va realiza racordurile la utilități. Autoritatea publică locală va stabili programul și condițiile de funcționare a bazinelor.

Complexul din Ștei are două bazine de înot didactice de dimensiuni 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, cu grupuri sanitare, vestiare și tribune. Valoarea investiției este de 7.398.252 lei, TVA inclus. Lucrările au fost executate de firma Costa Voc Impex SRL.

Odată cu finalizarea lucrărilor în Ștei, proiectul de construcție a rețelei de bazine de înot didactice a ajuns la final. Vă reamintim că sunt șapte astfel de complexuri în tot județul: Săcueni, Nucet, Salonta, Valea lui Mihai, Beiuș, Marghita și Ștei. Valoarea totală a investiției se ridică la 47.931.101, cu TVA.

Consiliul Județean Bihor, prin Asociația de Dezvoltare Durabilă Bihor, a gestionat programul de realizare a bazinelor didactice, al căror scop este acela de îmbunătăţire a stării de sănătate şi de dezvoltare a abilităţilor fizice ale locuitorilor din oraşele şi municipiile judeţului.