În perioada 18-25 ianuarie, s-a desfășurat Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, eveniment anual organizat de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, împreună cu Consiliul Mondial al Bisericilor (organism central al mișcării ecumenice, compus din 349 de Biserici din 110 de țări).

 

Ca în fiecare an, a fost stabilită o temă a evenimentului global de rugăciune ecumenică, în 2024 aceasta fiind „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău … și să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Luca 10,27), propunerea venind de la un grup ecumenic din Burkina Faso, coordonat de comunitatea locală  Chemin Neuf. Prin urmare, Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din 2024 a fost un timp în care credincioșii din diferite Biserici au redescoperit împreună iubirea pentru Dumnezeu și pentru aproapele.

După cum ne-am obișnuit în ultimii ani, biserica greco-catolică „Sfinții Trei Ierarhi” din Beiuș a organizat o ceremonie religioasă ecumenică dedicată Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, aceasta fiind oficiată duminică, 21 ianuarie.

După cum preciza părintele Zorel Zima, protopopul greco-catolic al Beiușului, „în acest an, au răspuns chemării parohul Bisericii Romano-Catolice, părintele Jitaru-Sel Anton, parohul Bisericii Reformate, părintele Reman Alexa-Ștefan, precum și reprezentantul Bisericii Creștine Independente (de orientare penticostală) Sfânta Treime, pastorul Lucaciu Călin. Alături de acești reprezentanți ai diversității confesionale fraterne au fost prezenți și preoți greco-catolici – printre care parohul din Ștei, părintele Ghiurcă Emil, responsabil cu ecumenismul – cu enoriași din parohiile învecinate Grădinari, Pocola, Drăgoteni”.

Pr. dr. Zorel Zima a mai declarat că evenimentul a putut fi urmărit și în mediul online credincioșii „accesând contul BGC Beiuș (grup virtual de pe platforma Facebook), urmărind transmisiunea live”.

Ca gazdă, părintele protopop Zorel Zima i-a salutat pe participanții la evenimentul ecumenic, după care, spunea acesta, „au fost rostite ectenia mare și rugăciunile de început de către preoții Licuța Narcis și Taichiș Marius, respectiv s-a dat citire textului biblic care cuprinde tema acestui an” stabilită pentru Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor.

Au urmat cuvintele de învățătură din partea fețelor bisericești prezente, iar corul greco-catolic „Ioan Bușiția” și cel al Asociației „Avram Iancu” Beiuș, sub bagheta dirijorului Zoltan Boldiș, au prezentat un scurt concert de muzică religioasă.

La final, credincioșii au rostit împreună rugăciunea „Tatăl nostru”, au intonat „Frați creștini din lumea întreagă” și participat la tradiționala agapă frățească, organizată, în sala Oratoriului „Colț de Rai”, de membrii Reuniunii Mariane și ai Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco-Catolici (AGRU).