De Sfinții 40 de Mucenici, românii îi comemorează pe deținuții politici care au pierit în închisorile comuniste, probând, până la sacrificiul suprem, curajul și demnitatea poporului român. Parastasul în memoria martirilor totalitarismului roșu s-a desfășurat, ca de obicei, la Monumentul foștilor deținuți politici.

La evenimentul comemorativ au participat câțiva localnici, printre care foste victime ale gulagului și urmași ai acestora, în frunte cu profesorul și prozatorul Ulpiu-Traian Bodea, președintele filialei locale a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, lor alăturându-li-se primarul municipiului Beiuș, Gabriel Popa, Tăsică Bursașiu, președintele subfilialei locale a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria˝, Gabriel Ojică, președintele Asociației de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Unirea˝ Beiuș, Anca Banda, referent la Casa de Cultură „Ioan Ciordaș” și membrii Corului „Beiusensis”.

Ceremonia a început cu intonarea Imnului de stat de către Corul „Beiusensis”, după care, pe rând, părintele Zorel Zima, protopop greco-catolic de Beiuș și un sobor de preoți ortodocși în frunte cu părintele Marian-Vasile Popa, protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului, au săvârșit slujba de pomenire a victimelor sistemului concentraționar din perioada comunistă.

După oficierea serviciului divin, primarul Gabriel Popa și profesorul Ulpiu-Traian Bodea au rostit alocuțiuni în care au evocat nevoia societății de adevăr, de exemple ale verticalității morale, precum cele oferite de opozanții totalitarismului comunist. În plus, fostul deținut politic Ulpiu-Traian Bodea a vorbit despre amplasarea deloc întâmplătoare a Monumentului victimelor gulagului roșu în fața Colegiului Național „Samuil Vulcan˝, precizând că peste șaptezeci de elevi și profesori ai renumitului așezământ vulcanian au cunoscut teroarea închisorilor comuniste, mulți dintre aceștia fiind considerați „dușmani ai regimului” când încă erau la vârsta adolescenței:

„Eu am fost luat în data de 2 noiembrie 1956, dintr-o sală de clasă; pe vremea aceea, era clasa profesorului Nenciulescu. La catedră era profesoara de franceză. Au intrat doi securiști, mi-au pus cătușele în fața profesoarei și a colegilor și m-au dus pentru trei ani și jumătate pe motiv că, la o ședință care avusese loc aici, în amfiteatrul liceului și unde un politruc, ofițer politic, încerca să ne convingă că intervenția trupelor sovietice în Ungaria, atunci, în 1956, era justificată, m-am ridicat - câteodată mă întreb dacă a avut rost, dar nu-mi pare rău - și am spus că ar trebui și din România să plece trupele sovietice - încă erau aici, la noi, la Ștei, în zona asta a uraniului și în multe alte locuri din țară - să plece și de la noi trupele sovietice pentru că trecuseră mai mult de zece ani de la război și mai ales că în ultima parte a războiului am luptat în calitate de aliați, alături de ei. Aveam 15 ani și nouă zile!˝

La final, profesorul Ulpiu-Traian Bodea a transmis un mesaj emoționant mai tinerelor generații de români:

„Să nu ne uitați, oameni buni! Să nu uitați că poate am fost o frântură de demnitate în istoria grea a acelor vremuri! I-am reprezentat pe toți românii, pentru că puțini dintre noi cred că au iubit comunismul! Noi am fost contra și, pentru atitudinea asta, mă rog lui Dumnezeu acum să-i ierte și să-i odihnească pe frații mei, pe foștii deținuți politici, morți sau care încă trăiesc!˝