Printr-un efort colectiv generos şi patriotic, mii de români din toate colţurile ţării şi din străinătate, au pus umărul la salvarea unui simbol naţional aflat în pericol de moarte. Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin a fost salvată de la distrugere şi noi donaţii vor asigura amenajarea interioară a monumentului istoric.

Preotul Cristian Borz, cel care coordonează lucrările de reabilitare a Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin, ne-a transmis că Instituţia Avocatul Poporului a donat 10.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor.

„Pe 24 septembrie am primit din partea Instituției Avocatul Poporului un sprijin financiar în valoare de 10.000 lei pentru continuarea lucrărilor la Casa Memorială „Iuliu Maniu” de la Bădăcin. Demersurile au fost făcute prin domnul Cornel Sicoe, consilier al domnului av. Victor Ciorbea, Avocatul Poporului. La începutul lunii septembrie am depus o cerere către Instituția Avocatul Poporului, care a fost analizată de către sectorul juridic și mai apoi de către cel economic al instituției, după care a fost aprobată de către domnul Victor Ciorbea, Avocatul Poporului. S-a semnat apoi un Act de Donație, iar astăzi (luni, 24 septembrie-n.r.) ne-au intrat banii în cont”, ne-a transmis preotul Cristian Borz.

Echipa campaniei publice mulţumeşte Instituției Avocatul Poporului pentru sprijinul acordat, precum și tuturor donatorilor care ajută în continuare lucrările de reabilitare. Lucrările de consolidare, refacere a pereţilor şi acoperişului s-au încheiat, în foarte scurt timp vor începe lucrările de amenjare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu” de la Bădăcin.

O casă bătrână şi o familie distinsă

Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin este monument istoric memorial, înscris în Lista monumentelor istorice, fiind construită în anul 1879 de către Ioan Maniu, tatăl lui Iuliu Maniu. Importanța acestui monument nu este dată de clădirea în sine, ci de valoarea memorială. Familia Maniu este una păstrătoare de mari tradiţii, fiind înnobilată la 1699. Atunci, Laurenţiu Man şi fiul său Ilie au fost ridicaţi la rang nobiliar pentru vitejia şi credinţa cu care au apărat Cetatea Bathory din Şimleu Silvaniei. „Bădăcinul este unul dintre cele mai vechi sate, în cari mai multe familii româneşti au fost nobili scutiţi de dări şi dăjdii comunale. Acest drept şi l-au câştigat pentru apărarea cu credinţă a fortăreţei Şt. Bathory din Şimleu. (…) De la familia Man, amintită aici, îşi trage originea distinsa familie românească de azi, Maniu, între care şi deputatul dietal dr. Iuliu Maniu”, se arată în „Schiţa monografică a Sălagiului, întocmită de dr. Dionisie Stoica şi Ioan P. Lazăr”, apărută la Despărţământul Astra la Şimleu Silvaniei, 1908.

Tatăl marelui om politic Iuliu Maniu, judecătorul Ioan Maniu era descendent din familia lui Simion Bărnuțiu (numit în familie „unchiul cel mare”). Clara Maniu, mama lui Iuliu Maniu, era fiica Vicarului Silvaniei, Demetriu Coroianu, și a îndeplinit funcția de președintă a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene timp de 16 ani.

Ioan Maniu a moştenit Dealul Ţarinei, pe care este amplasată casa, de la părinţii lui. În 1879, a fost construită aici o casă de vară. Aceasta avea numai două camere, după o verandă mică şi deschisă, în faţă. O cameră mai îngustă în faţă, una mai mare alăturată acesteia. Aveau tavanul cu bârne, şi cu bârne a rămas până azi. Judecătorul Ioan Maniu, după pensionare, a fost multă vreme bolnav şi nu putea să se ocupe prea mult de treburile gospodăreşti. Numărul mare de copii şi nepoţi pe care îi întreţinea la şcoală, la care s-au mai adăugat şi alţi copii din sat pe care îi întreţinea la şcoală din bunătate, l-au oprit să facă mari investiţii la Bădăcin.

Prin 1900, Clara Maniu, rămasă văduvă, a mai adăugat două camere, în şir, simetric cu cele două vechi. A închis cu sticlă veranda veche, a făcut veranda cea mare şi încă una, mică şi deschisă înspre sat. La spatele casei, între cele două verande mici se întindea un coridor îngust, deschis, cu stâlpi din lemn sculptaţi frumos. Târziu, prin 1930 s-a adăugat construcţia înaltă din faţă, oarecum alăturată casei vechi, cu două camere. S-a mai adăugat o bucătărie, baie, iar înspre sat încă două camere.

Casă românească, primitoare

În veranda închisă cu sticlă, existau trei tablouri atârnate pe peretele din faţă. Într-unul era reprezentat Simion Bărnuţiu, „unchiul cel mare”, după o fotografie făcută la Iaşi, când deja era grav bolnav. Lângă el, într-un alt cadru se afla Nicolae Bălcescu. În cel de-al treilea era înfăţişat Avram Iancu, în cap cu căciulă moţească, cu năfrămuţa fluturând la gât. Pe mijlocul trupului era încins cu un şerpar îngust de după care se iveau mânerele a două pistoale. Mâna stângă i se odihnea pe sabie, cea dreaptă pe ţeava de tun, ferecată în chingi.

Mai exista un tablou care odinioară împodobea cele mai multe case ale intelectualilor români ardeleni: Andrei Mureşanu, în togă lungă, declarând „Deşteaptă-te române”, lângă el, ţăranul român trezit din somn, cu cătuşele sfărâmate de pe mâini. Lângă el se mai afla o fotografie a Memorandiştilor, între ei şi Iuliu Coroianu, fratele Clarei Maniu. Deasupra uşii care ducea în prima cameră se afla un crucifix de la care nu lipsea niciodată bucheţelul de flori. În dreapta uşii se găsea o masă, din lemn de brad, vopsită în alb, pe ea cu faţă de masă ţesută în casă, pe ea se găsea o vază cu florile anotimpului. O bancă vopsită şi ea în alb pusă de-a lungul peretelui cu câteva scaune, iar în stânga lângă geam, o masă mare, veche, de pe care rar lipseau bunătăţile pământului: mere, pere, struguri, caise şi piersici, nuci şi castane.

În camera mică, prima, era o mobilă veche. Masa de scris a lui Ioan Maniu, cu tăblia care ridicată închidea sertarele şi ustensilele pentru scris, iar coborâtă era sprijin hârtiei şi mâinilor, mai era un pat din lemn de nuc şi două dulapuri care aparţineau Clarei Maniu. În apropierea ferestrei, un divan, patru scaune tapiţate cu mătase vişinie.  Pe măsuţă ovală, lucru de mână, deasupra albumul cu fotografii vechi şi noi ale familiei. Soba era de tuci, vopsită argintiu, care avea la mijloc o uşiţă de gratii, care deschidea o nişă mărişoară. Acolo era un ceainic, care era menit să facă la repezeală o cafea neagră. Pe perete era o icoană care-l reprezenta pe Sfântul Iosif cu pruncul în braţe, iar deasupra divanului o oglindă mare, în ramă de lemn, sculptată, aurită. (Va urma)

Echipa de campanie