Afluxul de refugiați ucraineni ne-a arătat valențele sociale, caritabile și puterea de mobilizare ale Bisericii Ortodoxe Române. De la mulțimea credincioșilor până la înalții prelați, Biserica s-a pus în mișcare pentru alinarea durerii și întâmpinarea nevoilor vecinilor ucraineni nevoiți să plece în pribegie din fața furiei războiului.

În plus, Biserica Ortodoxă Română a dovedit o foarte bună organizare a demersurilor de ajutorare a refugiaților din Ucraina. De exemplu, în Eparhia orădeană funcționează Asociația Filantropia Oradea, organizație non-profit ce are ca misiune „sprijinirea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei în lucrarea ei social-filantropică săvârșită pentru oameni și comunitățile lor, în duhul învățăturii creștine”. Tot site-ul propriu informează că „în calitate de organizație eparhială, Asociația Filantropia Oradea este membră în Federația Filantropia a Patriarhiei Române”.

Coordonați de asociația menționată, preoții și credincioșii din Protopopiatul Ortodox Român Beiuș s-au mobilizat și, în numai câteva zile, au strâns 7 tone de haine, paturi, scutece de unică folosință, alimente neperisabile, conserve, apă și băuturi răcoritoare.

După cum preciza părintele Marian-Vasile Popa, protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului, „bunurile provenite de la credincioșii din Beiuș și din parohiile din cadrul Protopopiatului Beiuș au fost duse la Oradea, la sediul Asociației Filantropia de pe lângă Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, voluntari fiind preoții parohi, ajutați de comitetele parohiale˝.

Părintele protopop Marian-Vasile Popa sublinia că astfel de acțiuni vor continua, colecte de haine, alimente și alte bunuri de strictă necesitate urmând să fie organizate în parohii și la sediul Protopopiatului Ortodox Român Beiuș.