Criştioru de Jos - Sfinţire de troiţă la Gura Văii
Creştinii ortodocşi din comuna Criştioru de Jos au participat, duminică, 8 mai, la un moment aparte din viaţa lor, în locul numit "Gura Văii", la Sfinţirea de Troiţă.
"Chemaţi de a se închina simbolului credinţei - Sfânta Cruce - ca nădejde în încercările vieţii pentru noi, cei de azi, şi pentru cei care vin după noi, care trec şi se înclină în faţă ca întărire în ostenelile şi munca pe care o desfăşoară cei din comună şi împrejurimi, această Troiţă va fi întotdeauna locul de reculegere şi întâlnirea cu Dumnezeu", a spus preotul Ioan Balint Nat, protopopul de Beiuş, care a oficiat sfinţirea alături de un sobor de preoţi. La răscrucea de drumuri denumită "Gura Văii" pima troiţă a fost ridicată în anul 1970 de Nicolae Bogdan - "Laia din Gura Văii", cum era cunoscut de localnici, dar, după 41 de ani, aceasta s-a deteriorat. Pe acelaşi loc, pe o parcelă de pământ donată de Eugen Gavra, ginerele lui "Laia", noua troiţă a fost amplasată datorită generozităţii familiei Lenuţa şi Vasile Plisco, din Criştioru de Sus, care au suportat în totalitate costurile acesteia. Troiţa a fost lucrată de meşterul popular Vasile Holhoş, din Sălişte de Vaşcău, sălăjan de origine, dar "naturalizat" bihorean de aproximativ 40 de ani, un adevărat maestru în cioplirea lemnului, el, de altfel, creându-şi un adevărat colţ de Rai în gospodăria proprie, unde are şi atelierul de lucru, de unde au plecat spre colţurile ţării nenumărate lucrări de calitate. Primarul comunei Criştioru de Jos, Nicolae Onica, şi viceprimarul Călin Tulvan i-au înmânat acestuia Diploma ProMeritis pentru merite deosebite în conservarea şi promovarea folclorului românesc din Bihor din partea CJCPCT Bihor.
Oaspeţii şi localnicii participanţi la acest eveniment au fost invitaţi de preotul paroh local şi Vasile Plisco la o agapă frăţească, unde cu toţii s-au întreţinut într-o ambianţă deosebită, la Căminul Cultural, dar mai ales unde s-au legat prietenii ce vor dăinui mult timp de acum încolo.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.