Elevii din Tinca și din împrejurimi - Au strălucit într-un concurs de talente
Cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, la Căminul Cultural din Comuna Tinca, a fost organizat vineri, 5 aprilie, evenimentul concurs „Rromii au Talent”.
Concursul de talente a fost la cea de-a patra ediție, prima având loc în 2018. Competiția a fost împărțită pe cinci secțiuni: muzică, dans, poezie, teatru și performance. Participanții la eveniment au fost elevi și preșcolari din Popești, Husasău de Tinca, Vășad Curtuișeni, Diosig, Tinca, Tămășda, Avram Iancu, Holod, Lăzăreni, Vântori – Arad, Ineu, Ciumeghiu, Tărian, Talpoș, Hidișelu de Sus, Gepiu și Oradea.
Evenimentul a fost prilejul perfect pentru tinerii talentați să-și exprime creativitatea și să-și pună în valoare abilitățile artistice. Încântați de oportunitatea de a-și prezenta talentele în fața unui public numeros, copiii au susținut acte impresionante, unele de înaltă calitate și creativitate.
Membrii juriului, Alexandra Daragiu, Ana Maria Toth, Dalia Ilea, Ioana Dragoș-Gajdo, Remus Toderici, Simona Georgiana Țărău și Valentiana Roșu, au avut o sarcină extrem de grea în ceea ce privește deliberarea și acordarea premiilor. Au fost prezentate 47 de momente artistice. La secțiunea Muzică, premiul I a fost câștigat de Ioana Bologh de la Școala Gimnazială nr. 1 Ciumeghiu, la secțiunea Performance, premiul I l-a câștigat „Rise Up” de la Școala Creștină Privată din Cartierul Romilor Tinca, la secțiunea Teatru, pe primul loc s-a clasat trupa Step de la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” Tinca, la secțiunea Poezie a câștigat Codruț Narcis Fechete de la Școala Creștină Privată din Cartierul Romilor Tinca, iar la secțiunea Dans, premiul I a fost câștigat de „Rromii descurcăreți” de la Școala Gimnazială „Puiu Server” Ineu.
Marele trofeu de la secțiunea Muzică a fost câștigat de Baxtalen Thaven de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Oradea, director Brîndușa Buzulică, coordonator Galambos – Szendrei Monika.
„Mulțumim echipei școlii, colegilor de la Fundația „Peple to People”, voluntarilor, cadrelor didactice din școlile partenere, membrilor juriului și inviaților pentru efortul depus. Mulțumim inspectorului pentru minoritatea romă, Ionel Cordovan, pentru participare, mesajele de încurajare și susținere a școlii noatre în toate demersurile de promovare a culturii, valorilor și tradițiilor comuntății rome”, a declarat Daniela Tütös, directoarea școlii.
Evenimentul a fost organizat de echipa Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor Tinca – program pilot de educație formală inițiat de Fundația People to People în mijlocul comunității de romi din Tinca.
.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.