La Beiuș, principalul eveniment cultural din luna august este expoziția „Șezătoarea de la muzeu”, al cărei vernisaj a avut loc pe 10 august. Expoziția „Șezătoarea de la muzeu” a ajuns și la Beiuș, după ce a fost organizată, în ajun de Sânziene și de Ziua Internațională a Iei, pe 23 iunie, la Muzeul Țării Crișurilor Oradea.

 

Evenimentul, inițiat de dr. Simona Bala, muzeograf (etnograf) în cadrul așezământului cultural orădean amintit, cu ajutorul dr. Florina Buda, medic specializarea ATI, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, a suscitat interesul mai multor iubitori ai artei populare, 28 dintre aceştia confecționând 32 de cămăși tradiționale, dintre care 28 femeiești și patru bărbătești. Până pe 12 septembrie, beiușenii pot admira 25 dintre cămășile realizate în cadrul atelierului de la Oradea.

Cu ocazia vernisajului expoziției de la Muzeul Municipal Beiuș, prof. Cristian-Remus Țoța a subliniat importanța demersului inițiat de etnografa orădeană Simona Bala:

„Tot ceea ce s-a desfășurat în cadrul șezătorii a pornit de la ideea reînvierii portului tradițional, însă, acest lucru fiind aproape imposibil, au fost preluate acele modele foarte, foarte vechi de pe piese din colecția Muzeului Țării Crișurilor, piese foarte vechi, unele, de secol XIX. Toate aceste piese fac parte din portul tradițional, adică nu au fost afectate de schimbările din port apărute în secolul XX, păstrând, astfel, un tipar foarte vechi, arhaic, care a fost pus în valoare prin această șezătoare. Cât privește materialele vechi, acestea n-au putut fi reproduse; e foarte greu să aduci pânza din cânepă țesută la război, bătută bine, cu aceeași densitate”.

Prezentă la evenimentul de la Beiuș, dr. Simona Bala a lansat ideea colaborării celor două instituții culturale - Muzeul Țării Crișurilor Oradea și Muzeul Municipal Beiuș – la organizarea unei ediții comune a evenimentului, considerând că „Șezătoarea de la muzeu” este un exemplu de bune practici în domeniul conservării artei tradiționale românești. Totodată, etnografa Simona Bala a oferit publicului detalii despre expoziție:

„În Țara Beiușului, încă se coase, încă se țese, sunt multe persoane interesate de perpetuarea portului tradițional, dar, din păcate, se perpetuează modele care sunt încă vii în memoria persoanelor vârstnice și atunci, de fapt, avem de a face cu un port care a preluat foarte multe noutăți, care nu poate fi definit ca unul tradițional. În replică la această realitate, am venit cu piese vechi, și anume cu cămăși femeiești cu croi de la gât, cu mânecile prinse în guler, cu croi carpatic, așa cum sunt și iile. La Binș, se zice cu „chimeșe din grumaji” sau spătoi românesc și sunt succesoarele cămășilor lungi.

Cum am ales cămășile? O dată, să fie din zona Crișului Negru, să fie reprezentative, iar apoi, după ornamentele de pe mâneci, care să fie unele realizabile, accesibile. Sunt din perioada interbelică, maxim de prin 1930, iar una, cea mai veche, este datată, în actele cu care a fost preluată și introdusă în patrimoniul muzeului, la 1876. Totodată, acestă cămașă are un model foarte interesant, pe care nu l-am regăsit altundeva - se numește «măsuța cu fufe» sau Masa Raiului - decât pe ouăle încondeiate din Bihor. Semnalez încă o cămașă mai deosebită, de la Roșia, singura cu croi carpatic din zona Roșiei, cu o alternanță de culori tipică zonei Crișului Repede și Barcăului, ceea ce dovedește o interferență între aceste zone etnografice. Am ales și o cămașă bărbătească, foarte veche și aceasta: «cămașa cu șinoare». Sunt expuse aici patru astfel de piese, două cu roșu, două cu negru. Bineînțeles, cele cu roșu sunt pentru bărbații tineri, iar cele cu negru, pentru bărbații mai în vârstă. Toate cămășile cu șinore provin de la Mierag sau de la Pietroasa”.

Printre cele 28 de persoane care au confecționat cămăși în „Șezătoarea de la muzeu” s-a numărat și Dorina Ilea, care a mărturisit că privește participarea la experimentul inițiat de muzeografa Simona Bala ca pe o împlinire personală:

„În familia mea, bunica lucra foarte mult, a și țesut la război, iar eu am crescut cu războiul de țesut în casă. Și mama croșetează, dar eu, probabil datorită învățatului, n-am avut niciodată timp să fac asta până acum, la 50 de ani, când mi-am redescoperit acest talent. Am reușit, mi-am terminat cămașa; îndrumătoarea noastră mi-a spus că a fost cel mai greu model; mi-au plăcut culorile, pentru asta am ales acel model de la Roșia și sunt mândră că am reușit să finalizez cămașa. Ai, așa, o împlinire, pentru că e ceva făcut cu mâinile tale și, cum spunea cineva, portul popular este templu la purtător, exact asta simt: simt acea protecție, acele semne care sunt pe cămășile lucrate de noi chiar simți că te protejează, că-ți dau o energie pozitivă și te regăsești cu strămoșii, îi simți aproape!”