Forumul Românilor despre adoptarea steagului secuiesc în Harghita - Ofensă adusă statului român
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) consideră că adoptarea steagului secuiesc ca drapel al județului Harghita "sfidează legea" și "este o ofensă adusă statului român", afirmând că prin această decizie "se pune în discuție autoritatea statului în această zonă".
Potrivit unui comunicat de presă transmis ieri de FCRCHM împreună cu asociaţiile şi fundaţiile care au aderat la platforma sa, decizia consilierilor județeni de a adopta steagul secuiesc ca drapel al județului Harghita, după ce o hotărâre similară a CJ din 2009 a fost fost anulată printr-o decizie a Curții de Apel Târgu Mureș, "sfidează legea", transmite Mediafax.
"Această decizie sfidează legea, din moment ce același steag al județului, în aceeași configurație coloristică, cu aceeași simbolistică și aceleași proporții și dimensiuni, votat și în 2009 ca steag al județului Harghita, a fost anulat prin Decizia nr. 2690/R din data de 26 septembrie 2012, a Curții de Apel Târgu Mureș. În acest mod, județul Harghita, unitate administrativ-teritorială oficială a statului român, și-a însușit drapelul unei entități care nu există, asumându-și, totodată, și revendicările acesteia, în totalitate neconstituționale", se arată în comunicat.
Conducerea Forumului arată că la adoptarea steagului județului nu s-a ținut cont nici de propunerea ca drapelul să conțină și un element heraldic românesc, și nici de propunerea consilierului român Ion Proca, având același obiect, iar steagul votat are, în opinia semnatarilor comunicatului, "un caracter pur etnic maghiar".
"Aprobarea acestui drapel este și o ofensă adusă statului român. Steagurile simbolizează entitatea statală a populației de pe un anumit teritoriu. Prin aprobarea acestui steag, care nu conține niciun element care să-i reprezinte și pe români, practic se pune în discuție autoritatea statului în această zonă. Nici președintele CJ și nici consilierii UDMR și PPMT n-au putut fi clintiți din opinia, exprimată obstinat, că aceste simboluri îi reprezintă pe toți locuitorii și toate etniile județului, niciodată argumentată și în niciun fel justificată. FCRCHM consideră că avem de-a face, a câta oară, cu un clasic exemplu de ignorare voită a cetățenilor nemaghiari ai județului, de evidentă discriminare culturală, de anihilare simbolică a existenței românilor pe aceste meleaguri, de folosire abuzivă a votului democratic împotriva democrației înseși", susține conducerea FCRCHM.
Totodată, FCRCHM roagă instituțiile statului "să observe și să țină cont" în deciziile actuale și viitoare de "diferența enormă dintre comportamentul inflexibil de stăpân medieval pe plan local și apelul la toleranță și revendicările maximale pretinse de conducătorii politici români de etnie maghiară pe plan național și european", arborarea steagului secuiesc fiind "încă un element care tensionează relațiile interumane" în zonă.
"A fi obligat să accepți mereu deasupra capului un steag care nu numai că nu te reprezintă, dar te și sfidează, este încă un element care tensionează relațiile interumane din acest areal, care ar putea fi cel puțin acceptabile în lipsa acestor provocări intenționate - de care politicienii maghiari din zonă sunt perfect conștienți și pe care le comit sistematic, în vederea unor presiuni, șantaje sau tranzacții viitoare cu puterea de la București. Tranzacții ale căror victime am căzut permanent din 1990 încoace", se arată în finalul comunicatului.
Vineri, consilierii județeni din Harghita au aprobat, pentru a doua oară, după anularea în instanță a primei hotărâri similare a aleşilor din 2009, drapelul secuiesc ca steag al județului. Steagul secuiesc a fost aprobat ca drapel al județului Harghita cu 24 de voturi "pentru", ale celor 21 de consilieri UDMR şi trei de la Partidul Popular Maghiar din Transilvania, patru abțineri, ale consilierilor PCM, și trei voturi "împotrivă", ale consilierilor PSD și PNL.
Drapelul albastru deschis, având pe el simbolurile secuieşti - steaua în opt colțuri și semiluna, în culoare galben-aurie -, este steagul Consiliul Naţional Secuiesc și în 2008 a fost votat și steag al "Ţinutului Secuiesc", iar în noiembrie 2009, la iniţiativa președintelui CJ Harghita, Borboly Csaba, a fost votat și steag al județului Harghita și folosit la toate manifestările publice.
De atunci, el a fost arborat pe sediile instituțiilor și primăriilor din Harghita, iar din 2010, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, drapelul secuiesc este arborat pe Palatul Administrativ din Miercurea Ciuc.
În 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a anulat definitiv și irevocabil Hotărârea nr. 269/26.11.2009 a Consiliului Județean Harghita prin care drapelul secuiesc a fost adoptat steag al județului Harghita.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.