În spatele progresului stă enorm de multă muncă depusă de nişte oameni uitaţi. Oradea şi-a ridicat clădirile monumentale la începutul secolului XX, un efect direct al vieţii economice prospere.

Primele fabrici "moderne"

Populaţia începând să sporească, a crescut şi cererea de locuinţe. Ervin Lederer a înfiinţat o firmă care deservea aproape toată cererea de materiale de construcţii de la ţiglărie externă pentru "coperiş", până la cea "păstrătoare de foc", "retortă de gaz, var, cuptor, cement, ghips", precum şi "plăci de lemn pentru a înfăşura (lambriuri) şi alte obiecte de clădiri". Industriaşul deţinea maşini şi părţi de maşini pentru construcţii, vagoane mici şi alte agregate mecanice. Are succes, în doi ani firma individuală transformându-se în societate în nume colectiv. "Prima industrie din Oradea Mare pentru jucării, articole de lux, casnice şi de strungărie" este înfiinţată de profesorul Friederich Andos în august 1922, iar Albert Verő deschide fabrica "Patria- fabrică de vagoane". Inginerul Paul Mandi se apucă în fabrica "Alfa" din Seleuş să producă diverse "garnituri pentru maşini", iar Mauriţiu Berger deschide în august 1925 "Spirul - industrie şi comerţ cu şireturi de ghete", pe actuala stradă Iosif Vulcan (fostă Rimanóczy). Întreprinzătorul Erick Müller pune bazele primei firme de conserve de peşte, pe care o denumeşte "Phoenix conserve de peşte", pe strada Petru Rareş nr.4. "Primul stabiliment industrial pentru fabricarea de săpun medical şi de lux" ia fiinţă în 1930 pe strada Kogălniceanu la nr.3/a, proprietar fiind Coloman Deutsch. Teodor Masitz are şi el o firmă în iunie 1925 prin care vinde "mărfuri de blănărie", dar şi le repară şi le "păstrează în decurs de vară". Silviu Andrei îşi deschide în octombrie 1922 un "Birou de transport" care deserveşte "Întreprinderile Mercur". Pe 17 martie 1924 asistăm la o altă premieră, luând fiinţă "Prima fabrică româno-italeană de aparate electrice de fiert şi încălzit", patron fiind un anume Germano Barbetti.

Taverne, divertisment, servicii

Orădenii au reputaţia de oameni harnici, dar care nici nu se dau în lături de la distracţie. Puzderia de cafenele, birturi, cofetării şi taverne aveau nevoie de marfă în permanenţă astfel că David Sauber avea un mare "depozit de articole pentru pivniţe", iar Henrick Ilük fabrica de zor rom şi alte lichioruri. Evenimentele de familie erau imortalizate pe peliculă foto de mulţi ani în Oradea. Eugen Steiner avea un "Foto-Magazin special de articole fotografice", iar Romulus Mărcuş încerca în februarie 1923 o afacere nouă: "Modern-întreprindere de filme, împrumutare şi comerţ cu filme". Peste numai un an şi-a radiat firma. Pe actuala Republicii-pietonal nr.11 a luat fiinţă, în august 1925, "Mare magazin de arte musicale şi instrumentar musical" fondat de Ernest Racz. Magazinul a mers bine, din moment ce, în trei ani, îşi deschide o sucursală în Piaţa Unirii. Municipalitatea orădeană hotărăşte să extindă în tot oraşul reţeaua de canalizare şi apă, astfel că pe 2 octombrie 1924 înfiinţează "Întreprinderea de apeduct şi canalizare a municipiului Oradea Mare", desemnând şi un comitet care să se ocupe de gestionarea problemelor.

Sindicate cu obiective bolşevice

Contemporani cu naşterea bolşevismului şi a fascismului, orădenii se simt mai apropiaţi de doctrina roşie. O puzderie de sindicate iau naştere în anii 20, unele dintre ele având în statut prevederi copiate parcă din "Manifestul comunist". Astfel, "Sindicatul muncitorilor în îmbrăcăminte din România - filiala Oradea Mare" şi-a trecut în statut următoarele obiective şi scop: "A servi interesele economice şi culturale a membrilor săi; a desvolta sentimentul de solidaritate între ei, a sprijini şi susţine toate năzuinţele şi revendicările cari tind spre îmbunătăţirea condiţiilor de muncă: prin socializarea mijloacelor de producţie şi desfiinţarea oricărei posibilităţi de a se exploata om pe om". Nu e de mirare deci că aproape toate meseriile din oraş au început să se organizeze sindical: muncitorii din industria pielii, cei din domeniul alimentar, cei din construcţii etc. S-a ajuns în situaţia comică în care şi-au făcut sindicat chelnerii, la fel, bărbierii şi frizerii, librarii, dar şi... "proprietarii de cafenele, restaurante, cârciume, bodegi şi cofetării din Oradea şi provincie".

Diktatul de la Viena din 30 august 1940 şi intrarea trupelor horthyste în frunte cu regentul Horthy în Oradea, pe 13 septembrie, marchează începutul unei perioade crunte în istoria oraşului. De acum încep să dispară şi din registrele oraşului întreprinzătorii evrei...