Liceul Tehnologic Horea din Marghita, a găzduit marți, 16 martie, o întâlnire cu tema: „Învățământul tehnologic, pilon al dezvoltării durabile a unei comunități”.

Activitatea s-a realizat la inițiativa directorului Liceului Tehnologic Horea, Remus Mircea Sabău în parteneriat cu Asociația Profesională „Probusiness”, a cărei membru fondator este. Ca invitat a participat și conducerea Asociației Firmelor Bihorene, reprezentată prin Radu Silaghi și Dorin Culic, precum și Președintele Federației Hotelierilor din România Călin Ile alături de senatorul Adrian Hatos. Au fost prezenți un mare număr de antreprenori locali din toate domeniile de activitate. Discuțiile au fost conduse de directorul liceului tehnologic Horea.

„Prin această acțiune ne propunem identificarea nevoilor de formare profesională a elevilor prin învăţământul dual, cifra de școlarizare și implicit sprijinirea acţiunilor de promovare a acestui tip de învăţământ și nu în ultimul rând dezvoltarea mediului economic și social din raza municipiului Marghita.

Lipsa specialiștilor creată în piața forței de muncă, dar și un slab interes al tinerilor față de școlile profesionale ne-au determinat să realizăm o serie de acțiuni menite să determine cât mai multe companii să se implice în sistemul educațional prin crearea și susținerea școlilor profesionale în sistem dual, unde vor avea posibilitatea de a-și crește viitorii angajați după propriile preferințe”, susține Remus Mircea Sabău.

Învățământul profesional dual permite accesul gratuit la programe de pregătire tuturor absolvenților de gimnaziu care doresc să urmeze cursurile, până la vârsta de 26 de ani. Scopul acestui șir de acțiuni este de a îmbunătăți corelarea dintre oferta învățământului profesional și tehnic și nevoile de dezvoltare socio-economică la nivel local dar și județean, prin implicarea materială a agenților economici în realizarea a cât mai multor clase de tipul învățământului dual.

Agenții economici au foarte multe avantaje ca urmare a implicării lor în învățământul profesional dual: cheltuielile efectuate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional dual, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale, sunt considerate cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal; cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii mijloacelor fixe amortizabile, precum și investițiile efectuate la acestea se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării; bursele, premiile și alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport, echipamente de lucru sau protecție, și altele asemenea, primite de elevi pe parcursul învățământului profesional de tip dual, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale; operatorii economici pot să se implice activ în formarea profesională a elevilor, iar la absolvirea acestora, pot selecta spre angajare pe cei mai buni dintre aceștia, beneficiind astfel de forță de muncă calificată, cu beneficii de ambele părți.

„Cred cu tărie că aceste întâlniri dintre specialiștii din educație și reprezentanții mediului de afaceri vor contribui la creșterea implicării agenților economici în dezvoltarea învățământului tehnologic, într-o pregătire cât mai bună a elevilor școlii, acțiuni care vor conduce implicit la dezvoltarea durabilă a comunității în care trăim”, mai spune Remus Mircea Sabău.

Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, tripartită, ce are la bază un contract de parteneriat între operatorul economic, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială, precum și contracte individuale de pregătire practică între operatorul economic, elev sau părinte-tutore și unitatea de învățământ.