Împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza a fost marcată la poalele Munților Apuseni printr-o serie de manifestări în care elevii au fost, ca de obicei, la mare înălțime.

 

Dublă sărbătoare la CT „Unirea”

Mica Unire a fost marcată în instituțiile de învățământ șteiene cu participarea și a autorităților locale reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei, dar și a referentului Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, Marius Dușe. Un spectacol menit să marcheze atât sărbătoarea Micii Uniri, cât și Ziua Colegiului șteian a fost pregătit și susținut de elevii colegiului după orele de curs, fapt care s-a constituit într-o adevărată sărbătoare pentru elevii și profesorii „uniriști” de sub Apuseni. Conducerea colegiului șteian, compusă din prof. ing. Lucian Cernea, director, prof. Viorica Mone, directoare adjunctă, prof. ing. Adrian Gruie, consilier educativ, împreună cu cadrele didactice implicate, s-a dovedit a fi gazdă deosebit de primitoare, iar spectacolul oferit de elevi s-a ridicat la înălțimea unei zile deosebite din viața acestui colegiu. În debutul spectacolului toți cei prezenți au cântat împreună cu corul școlii Imnul Național, după care, în power-point, elevii din clasa a XII-a B au prezentat importanța zilei de 24 ianuarie. „Cântec de unire” a fost interpretat de talentatele surori Andreea și Delia Gruie, iar prin intermediul versurilor „Unirea Principatelor”, elevii din clasa a X-a A au susținut un moment poetic. Eleva Marcela Merce, „privighetoarea” cântecului șteian, a delectat asistența cu cântecul „Doamne, ocrotește-i pe români”, urmat de un moment instrumental. Solemnitatea momentului trăit a fost marcat de către corul colegiului prin cântecele „România, timpul tău este aproape”, „Binecuvântează-I, doamne, pe Români”, „Te laudă sufletul meu”, iar folclorul atât de iubit pe aceste meleaguri a fost „exprimat” cum nu se poate mai bine de echipa de dansuri a școlii prin jocuri populare „culese” de pe cursul superior al Crișului Negru. Într-o notă de adevărată bucurie, toți cei prezenți și-au dat mâna în Hora Unirii, care a încheiat un spectacol aparte, pregătit de prof. ing. Adrian Gruie, coordonator de proiecte și programe educative, împreună cu prof. Dorina Făt, Dorina Horge și Ioana Bogojel, care a marcat o zi deosebită din viața colegiului șteian.

„La Mulți Ani România!”. „La Mulți Ani, Colegiul Tehnic „Unirea” Ștei!”.

                                       

Unirea, un fapt împlinit!

În cadrul Centrului de Documentare şi Informare de la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu”, s-a desfăşurat activitatea ,,Unirea, un fapt împlinit”, dedicată zilei de 24 ianuarie şi care a ajuns anul acesta la cea de-a XII-a ediţie. Activitatea dedicată Micii Uniri a debutat prin intonarea imnului de stat al României, urmată de prezentarea unui material power-point prezentat de prof. de istorie Ștefana Mihuța, material pregătit împreună cu prof. Cristina Andru și prof. Ileana Tomescu. Prezentarea a fost completată şi de un proiect cu tema „24 ianuarie - Unirea cea Mică” ce face referire atât la personalitatea domnitorului, cât şi la principalele măsuri şi reforme întreprinse de acesta între anii 1859-1866. Această frescă din istoria glorioasă a poporului român a fost prezentată cu mult succes de către elevii clasei a VII-a A: Buna Gabriela, Cordea Denis, Goldiş Paul şi Bogdan Ionel, prof. diriginte Mihuţa Ştefana. Cântecul patriotic ,,Noi români din neam de frunte” a fost interpretat de eleva Anton Carina, sub coordonarea profesoarei Natalia Monenci. A urmat un moment de un lirism aparte, reprezentat prin recitarea poeziilor: ,,Ce-ti doresc eu ție, dulce Românie” şi ,,Pui de lei”, coordonatori prof. Toth Ioana, prof. Panici-Mangra Adelina, prof. Pantea Simona. Poeziile au fost recitate de către elevii: Toderici Mihai, Bogdan Estera (a VI-a B), Andru Miruna, Matei Alexia (a VI-a D), Daria Carţis (a VI-a D) şi Bobin Andra (a VIII-a A). Demnitatea, vitejia şi curajul domnitorului Alexandru Ioan Cuza au fost ilustrate prin intermediul unei scenete intitulate Cuza Vodă şi sultanul, interpretată cu succes de elevii: Bilă Cristian, Cionca Mihai, Cionca Gabriel, Oneţ Diana Ştefania, Ştretea Alexandru, Ivan Laurenţiu, Boţ Eduard elevi ai clasei. aV-a B, cooronaţi de prof. Andru Cristina, prof. bibliotecar Tomescu Ileana. Cântecul patriotic  „Noi suntem români” a fost interpretat de grupul vocal al şcolii și solista Elena Şerban. Cele mai frumoase creaţii plastice au fost realizate de elevii claselor din ciclul primar şi cel gimnazial, coordonatori fiind profesorii Coroiu-Stanciu Carmen și Moza-Becheanu Liana, lucrările fiind expuse în sala CDI, iar profesorii din înv. primar și-au expus lucrările în sălile de clasă. În finalul activităţii, elevi şi profesori s-au prins într-o horă a unirii, simbol al armoniei şi statorniciei noastre pe aceste pământuri. Echipa de proiect şi organizare a activităţii a fost formată din profesorii Pantea Simona și Moruț Liana, directoarea, respectiv directoarea adjunctă a instituției de învățământ, împreună cu profesorii Mihuţa Ştefana, Tomescu Ileana, Andru Cristina, Panici Mangra Adelina, Moza-Becheanu Liana, Coroiu Stanciu Carmen, Monenci Natalia, Drăgan Gheorghe.

Prof. Cristina ANDRU