Sub bagheta maestrului dirijor și compozitor Florea Burcă din Statele Unite, municipiul Salonta redevine, al șaptelea an consecutiv, scena celui mai îndrăgit și longeviv eveniment coral de muzică religioasă din județul Bihor.

 

Biserica creștină baptistă „Betel” din Salonta, păstorită de Florin Cociubei, va găzdui duminică, 11 februarie 2024, de la ora 17:00, Concertul extraordinar de muzică corală religioasă  „Cântăm Dragostea lui Dumnezeu”. Evenimentul cultural-religios este modelat cu măiestrie divină prin harul pus de Dumnezeu în talentul și vocea coriștilor coordonați de maestrul dirijor și compozitor Florea Burcă.

Corurile mai multor biserici baptiste din Arad, Tinca, Călacea, Pâncota și Salonta vor onora slava lui Dumnezeu prin piese corale deosebite, continuând astfel slujirea minunată a Festivalului coral de muzică religioasă „Cântările Armoniei - Ioan Chișmorie Măderătanul”. Cuvântul lui Dumnezeu va fi predicat de Cristian Vidican, pastorul Bisericii baptiste „Emanuel” din Hidișelu de Sus.

„Cântăm Duminică, 11 februarie, într-o nouă repetiție pentru mărețul cor din Cerul lui Dumnezeu. Acolo, când ne vom aduna cu toții, vom cânta o veșnicie, alături de îngeri, cântările Slavei lui Dumnezeu învățate și repetate aici, pe pământul trecător... Îl vom lăuda pe Cel ce ne-a creat, ne iubește, ne iartă și ne mântuiește prin jertfa Fiului Său - Isus Hristos Domnul. Vă așteptăm, cu toată dragostea, să cântăm împreună Dragostea lui Dumnezeu”, ne-a declarat Florin Cociubei, pastorul Bisericii baptiste „Betel” din Salonta.

Istoria culturii salontane atestă, încă din anul 1960, înființarea primei fanfare a orașului - „Fanfara Casei de Cultură”, iar începuturile primului festival regional de muzică religioasă a fanfarelor și corurilor creștine odată cu înființarea Fanfarei „Textila” Salonta, în octombrie 1987. Această lucrare curajoasă pentru acele vremuri, prezentă astăzi în vibranta aulă a Bisericii baptiste salontane, este izvorâtă și din inima cunoscutului maestru Florea Burcă, dirijor de fanfară, dirijor de cor și compozitor renumit în România și Statele Unite ale Americii.

Andrei PETRACHE