Sărbătoare sub Apuseni - Zilele Orașului Ștei
La finalul acestei săptămâni, mai precis în perioada 1-3 septembrie, locuitorii de la poalele Munților Apuseni vor îmbrăca straie de sărbătoare deoarece Primăria și Consiliul Local Ștei va organiza Zilele orașului Ștei, ajunse la ediția a XXV-a.
După o perioadă de întrerupere, cauzată de nemiloasa pandemie care s-a abătut la nivel mondial, iată, revin în actualitate „Zilele Orașului Ștei” – organizate de Consiliul Local și Primăria Ștei, dar și Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, în colaborare cu Centrul de Cultură al Județului Bihor – care se vor desfășura în perioada 1-3 septembrie în orașul de la poalele Munților Apuseni. Astfel, aurtoritățile locale – reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul și viceprimarul orașului Ștei – au pregătit trei zile de vis atât localnicilor, cât și oaspeților care vor dori să fie prezenți în urbea de lângă Crișul Negru pentru a participa la un diversificat program cultural-artistic și sportiv, dar și să se bucure de parcul de distracție care le va oferi multiple momente de senzații tari și experiențe unice. Vineri, 1 septembrie, vor avea loc, de la ora 18.00, activități sportive, care vor cuprinde inclusiv „Crosul Prieteniei”. Sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 10.30, la Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, va avea loc primirea invitaților, iar de la ora 11.00, depunere de jerbe la bustul poetului „Miron Pompiliu”, după care, în sala mare de festivități a Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, va începe ședința festivă a Consiliului Local al orașului Ștei. De la ora 16.30 vor avea loc activități sportive pe legendarul Stadion Minerul, iar de la ora 18.30, pe scena din Piața Agroalimentară Ștei, special amenajată cu această ocazie, se va desfășura un superb program artistic. Vor încânta asistența Andra Sabău, o voce în plină consacrare, ca și Daria Carțiș, în timp ce inimile sexului frumos, dar și al partenerilor, vor tresări la fiecare melodie a cunoscutei soliste Simona Brișcan, deoarece tema abordată va fi iubirea, o temă pe care se axează majoritatea pieselor ei atât de apreciate pe scenele țării și datorită versurilor care „îmblânzesc” sufletul. Ansamblul Artistic „Drajna” va fi din nou prezent la Ștei, în timp ce karatiștii de la CS „Crișul Negru” Ștei, pregătiți de prof. Alin Pașca, își vor etala măestria într-o demonstrație de arte marțiale. Seara va fi încheiată de cunoscutul bihorean Mihai Gheban și Mihai Trăistariu, un nume ce nu mai are nevoie de nici o prezentare. Duminică, 3 septembrie, începând cu ora 15.00, va avea loc parada portului popular, care se va desfășura pe străzile orașului. De la ora 16.00 pe scena din piață va începe un program artistic pregătit de Centrul de Cultură al Județului Bihor, prezentat de Daniela Rada, după care vor urca pe scenă Ansamblul slovac „Datelinka”; Andrei Corb; Ansamblul „Floarea Borodului”; Surorile Tomele; Ansamblul maghiar „Nyilo Akac” Valea lui Mihai; Voichița Mihoc; Ansamblul „Codrenii Bihorului” Roșia; Vlad Ștef; Mureșan Nicolae și Mureșan Nicolae Junior; Ansamblul „Floarea Barcăului” Marghita; Daniela Rada; Ansamblul „Doina Șteiului”; Iuliana Tătar; inegalabila noastră solistă șteiancă Corina Szatmari; Ansamblul „Drajna”; Deep Central. Ca la fiecare ediție, Zilele Orașului Ștei se vor încheia cu un frumos foc de artificii, la ora 23.00.
„Dragi șteieni și prieteni ai orașului nostru, vă așteptăm, cu drag, la toate evenimentele organizate cu ocazia „Zilelor Orașului Ștei”, care se desfășoară în perioada 1-3 septembrie. Pe parcursul acestor zile, vă invităm să luați parte la ședința festivă, la spectacolele oferite de organizatori, și la toate acțiunile cultural-sportive organizate. Dedicăm aceste festivități locuitorilor orașului nostru, colaboratorilor și prietenilor noștri, care au contribuit, alături de noi, la toate proiectele majore de dezvoltare a orașului. Cu ocazia „Zilelor Orașului Ștei”, Primăria și Consiliul Local Ștei urează tuturor șteienilor multă sănătate, fericire și La Mulți Ani!. La Mulți Ani, Ștei!”, a afirmat, pentru CRIȘANA, ing. Iulian Balaj, primarul orașului Ștei, edilul care, la al treilea mandat fiind, a reușit să schimbe radical „fața” orașului Ștei.
Acum că s-au finalizat proiectele (parcul industrial , strandul orășenesc, pista de biciclete, pietonala, lacul de agrement, apa geotremală, spatiile verzi, curățenia in oraș...) let's party! Cât costă party-ul pe cap de idiot șteian platitor de taxe ? Cât e parandărătul pentru acoliții și băieții de casă ai nomenclaturii de partid? Glumesc, desigur. La mulți ani, Stei, un orăsel ce este adus in pragul diapariției, un orășel depopulat, bântuit de sărăcie, mizerie (jeg la propriu) , corupție, prafuri și tigări de contrabandă, un orășel în care doar angajații primarie, ai Solceta, polițiștii corupți, popii, , firmele de casă, mufate la banii primăriei, la contracte găunoase, cămătarii, contrabandiștiiși ,,franțuzii" vânzători de obiecte imprumutate de la ,, Franția" din piața au prosperat. Restul e doar sarăcie lucie. Vrei un job la spitale, la scoli, la Solceta, la ,,Cirry Burry dacă ai Pile (NL)Cunoștințe relații il ai. Ce minunat va cânta Străițariul, ce frumoasă parade de costume populare, soboruri de popi ( doar cei abonați la evenimente ,,mondene"), sedință solemna in care politicienii locali își vor da limbi dulci in propriul dos in aplauzele de focă ale tuturor idolatrilor și lipitorilor . Sa aduceti si niste copii pentru niște tumbe pe beton de la gradinitele, scolile si liceele din oras. Rugati-i pe directori, ca-s de-ia casei. Li se asorteaza culoarea ( politica ) cu MPȘ (Marele Poet Steian).