Primăria și Consiliul Local al orașului Ștei, Casa de Cultutră „Miron Pompiliu” Ștei, în colaborare cu instituțiile de învățământ și bisericile din oraș au organizat câteva seri de colinde, tradiții și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou.

 În părculețul din proximitatea primăriei orașului Ștei, autoritățile locale, reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul și viceprimarul orașului Ștei au organizat câteva seri deosebite în care localnicii, și nu numai, au putut servi cozonaci și ceai cald într-un cadru de reală sărbătoare, deoarece în serile planificate, spectacolele oferite au fost de o ținută aparte. Fiind obișnuiți în anii anteriori să calce pragul Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei în preajma Sărbătorilor de Iarnă, de această dată scena, precum și întrega regie a fost mutată în aer liber, iar timpul, cu bunăvoința Bunului Dumnezeu, a fost unul prielnic, ba mai mult, în prima zi de iarnă, marți, 21 decembrie, fulgii de zăpadă s-au transformat într-un superb covor alb, spre bucuria celor prezenți, care au trăit clipe minunate, într-un decor de vis. Primii care au intrat în „scenă”, sâmbătă, 18 decembrie,  au fost cadrele didactice și elevii de la Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei împreună cu copiii de la Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, în timp ce duminică aceiași copii au fost din nou prezenți, dar și enoriașii de la Biserica Baptistă Golgota împreună cu profesorul George Drăgan. Marți, în prima zi de iarnă, într-un decor mirific, călugării de la Mănăstirea Izbuc au creat o seară de vis prin colindele cântate, în timp ce cadrele didactice, elevii și corul „Armonia” de la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei, au fost și ei la înălțimea unui eveniment aparte derulat la poalele Munților Apuseni. Ultima seară magică va fi azi, de la aceeași oră, 17.30, când, elevii de la Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei, Biserica Speranța, Biserica Maranata, dar și profesorul Cornel Tomuțiu, vor încheia „drumul” tuturor colindătorilor, bucurându-se și ei, împreună cu cei prezenți, de magia Crăciunului.