Study-tour - Ocolul Bihorului în trei zile de aventură, odihnă şi distracţie (II)
Proiectul "Aventură, Odihnă, Distracţie", în valoare totală de 510.000 euro, derulat împreună cu Consiliul Judeţean Hajdu-Bihar şi Consiliul Judeţean Bihor a fost finanţat din fonduri europene. Responsabilii de proiect au editat şapte cărţi, respectiv şapte pachete turistice, fiecare cuprinzând o descriere a obiectivelor turistice din ambele judeţe. De asemenea, firma Durans a organizat două study-tour-uri, în cadrul cărora au fost prezentate obiective turistice din Oradea şi judeţul Bihor. Acestea s-au întins pe o durată de trei zile, fiind invitaţi jurnalişti din judeţele Bihor, Satu Mare şi Cluj, cărora a acceptat să le fie ghid chiar patronul firmei organizatoare, prof. Ovidiu Pop.
Pe sub flori mă legănai....
Mai aproape de Aleşd, drumul a trecut prin Poiana Florilor, la Castelul Zichy, devenit între timp Schitul Sf. Ilie. Clădirea a fost construită de groful Zichy pentru soţia sa, care însă nu a fost impresionată nici de cele 365 de ferestre (câte zile are un an), nici de cele 53 de uşi (numărul săptămânilor dintr-un an). Unul dintre cele 12 turnuri (numărul lunilor anului) era atât de înalt încât soţia sa putea vedea de acolo până în Ungaria. Cu toate acestea, femeia s-a întors în Ungaria, iar groful a transformat clădirea în castel de vânătoare. Acesta a fost, ulterior, naţionalizat de comunişti. Încăperile au fost recompartimentate atunci când clădirea a fost transformată în motel cu restaurant. penstru că nu s-a dovedit profitabil ca punct turistic, castelul a intrat în posesia Armatei. După '90, clădirea a fost devastată. Doar sala de bal a scăpat fără prea multe urme. Au rămas întregi scările şi şemineul. La primul etaj, măicuţele şi-au amenajat câteva camere, unde vin cu rândul de la Mănăstirea Sfintel Cruci. Tot aici, se află Biserica de Lemn "Adormirea Maicii Domnului", construită în secolul XVIII, şi mutată în anul 1997 de la Subpiatră.
Cu lutul alb din negura timpului
Prima din cele trei zile ale periplului prin Bihor s-a încheiat cu o vizită la Vadu Crişului, recunoscut pentru olăritul cu lut alb. Mai demult, jumătate din populaţia comunei Vadu Crişului se îndeletnicea cu olăritul, meşteşug moştenit de generaţii. Familia Halasz şi Zsolga Iuliana sunt ultimii care mai practică în prezent acest meşteşug. Faima acestui centru ţărănesc de ceramică albă a ajuns chiar şi la curtea fostului dictator, acesta comandând vase de lut de mărimea unui om.
O comună de legendă
De pe lista destinaţiilor care merită văzute nu putea lipsi comuna Roşia. În Runcuri - Roşia, preşedintele Federaţiei Române de Speologie, Viorel Lascu, a recondiţionat câteva locuinţe vechi, care pot fi închiriate de turişti. În Lazuri de Roşia îşi are casa Dorel Codoban, cel mai cunoscut meşter al viorilor cu goarnă - un instrument muzical care şi-a pus amprenta asupra folclorului bihorean. Acest instrument este atestat în aceste locuri încă de la începutul secolului XX. Instrumentul este compus dintr-o vioară căreia i se ataşează o trompetă şi încă o piesă componentă fostelor fonografe, element ce amplifică sunetul, dându-i o tentă metalică. Tot în Roşia se găseşte o moară din lemn, singura moară tradiţională funcţională din judeţul Bihor. A fost ridicată la sfârşitul secolului XIX. Moara poate fi vizitată pe tot parcursul zilei, proprietarul, Gheorghe Burtic, locuind chiar acolo. Acesta îşi întâmpină oamenii cu multă voie bună, ba chiar le cântă la vioara cu goarnă. Un alt obiectiv care nu trebuie ratat este biserica reformată din Remetea, care a fost construită în secolul XIII în stil romanic. Este un monument de arhitectură de valoare specială prin apartenenţa în timp la cultele ortodox şi romano-catolic. Biserica adăposteşte valoroase picturi murale atât în navă şi în cor, cât şi la parterul turnului-clopotniţă. Picturile reprezentând Maica Domnului cu Pruncul de la baza turnului şi cei trei regi apostolici ai Ungariei sau Legenda Sf. Ladislau din navă sunt doar câteva dintre picturile murale ale bisericii care datează din secolul al XIV-lea. Picturile de la parterul turnului sunt de factură bizantină, iar cele din navă, de factură apuseană. Picturile au fost acoperite multă vreme, fiind scoase din nou la lumină în anul 1927 şi apoi începând cu anul 2002.
Istorie, etnografie şi tehnologie
Dacă ajungi în Chişcău, două sunt obiectivele care nu trebuie ratate: Peştera Urşilor, care a fost descoperită în anul 1970, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă, şi care este unul dintre principalele obiective turistice din Munţii Apuseni (peştera are o lungime de peste 1.500 m, fiind compusă din galerii aflate pe două nivele), dar şi Muzeul etnografic Aurel Flutur, care este organizat într-o gospodărie ţărănească, compusă din casă de locuit, şoproane şi alte anexe. În vechea gospodărie, modernizată în 1969, a fost transferată o casă de lemn din Munţii Apuseni în anul 1981, care adăposteşte azi expoziţia permanentă de istorie şi etnografie. Casa este extinsă, adăugându-i-se un şopron de aproximativ 200 mp, iar curţile sunt şi ele organizate ca spaţii de depozitare şi expunere. Colecţia a fost constituită începând cu anul 1968.
Study-Tour-ul a mai cuprins vizite la Băile Tinca, la Muzeul "Arany Janos" amenajat în Turnul Ciunt din Salonta, dar şi în Parcul Natural Cefa. Acesta din urmă a fost înfiinţat în anul 2006 şi se întinde pe o suprafaţă de peste 5.000 hectare şi adună la un loc o diversitate mare de habitate: mlaştini, heleşteie, canale, bălţi, pădure, terenuri cultivate, păşuni şi fâneţe umede. Aceste habitate permit adăpostirea unui spectru larg de specii de păsări, stârci cenuşii şi de noapte sau egrete, mamifere precum pârşul de noapte, o specie protejată prin lege, diverse specii de amfibieni şi reptile.
Cel mai frumos si civilizat judet... judetul Bihor.
Cel mai frumos si civilizat judet... judetul Bihor.