Suncuiuş - Personalul medical se specializează în salvare montană
Cele şase zile de pregătire intensivă, petrecute de cincisprezece medici şi asistenţi de medicină de urgenţă, în cadrul celei de-a treia ediţii a Stagiului de Tehnica Speologiei Alpine şi Medicină Montană s-au finalizat sâmbătă, cu simularea unui exerciţiu de salvare a unei persoane din Peştera Bătrânul.
15 temerari la a treia ediţie
Aflat la cea de-a treia ediţie, Stagiul de Tehnica Speologiei Alpine şi Medicină Montană a reunit ca şi în ediţiile anterioare 15 medici şi asistenţi din medicina de urgenţă, din majoritatea centrelor naţionale de pregătire a specialităţii - Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Târgu-Mureş, Bucureşti şi Oradea. Stagiul, organizat de Asociaţia SARTISS, în parteneriat cu Asociaţia Română de Educaţie Speologică, Serviciul Public Salvamont-Salvaspeo Bihor şi Colegiul Medicilor din Bihor, a avut loc la Şuncuiuş, unde, alături de medici specialişti şi speologi bihoreni, cursanţii s-au pregătit pentru salvările din peşteri. "Este a treia ediţie, iar prin organizarea acestui stagiu urmărim identificarea persoanelor care au deja o pregătire profesională la un anumit nivel pe partea de asistenţă medicală de urgenţă pentru a-i pregăti în vederea salvărilor în mediul montan. Chiar dacă antrenamentele le desfăşurăm în peşteră, de fapt scopul este întregul areal montan", a precizat dr. Hadrian Borcea, coordonatorul proiectului.
De la teorie la practică
În prima parte a stagiului au fost abordate aspectele teoretice, după care au urmat cele practice. Acesta are ca obiectiv principal familiarizarea medicilor urgentişti cu tehnicile de parcurgere a traseelor montane dificile şi accesul în zone şi situaţii speciale. Prin abordarea sa interdisciplinară, precum şi prin faptul că se creează oportunitatea dobândirii unor cunoştinţe şi abilităţi deosebite pentru viitorii salvatori, STEAMM este unic în România. Prezentarea echipamentului, ce înseamnă o carabinieră, un blocator, un ham sau o coardă, precum şi rolul pe care acestea îl au sau situaţiile în care acestea trebuie folosite au fost primele noţiuni însuşite de cursanţi. Toatea acestea le-au fost explicate celor prezenţi de către monitori. În prima parte a stagiului cursanţii au efectuat exerciţii la suprafaţă, după care a urmat mediul subteran. Cei trei monitori, Lucian Nistor, Adrian Kondacs şi Tudor Rus, au reuşit, într-un interval relativ scurt, să îi aducă la un nivel acceptabil de la care pot porni. Cu ajutorul specialiştilor, după numai o săptămână, cei 15 medici şi asistenţi au ajuns să poată fi independenţi pe coardă, astfel încât să fie capabili ca atunci când este nevoie să ajungă la victimă, fără să mai aştepte ca salvatorii să o aducă la suprafaţă, lucru de care poate depinde chiar viaţa accidentatului.
Misiune în subteran
Stagiul ediţiei din acest an s-a încheiat sâmbătă, cu un exerciţiu de salvare din subteran, care s-a desfăşurat la Peştera Bătrânul. "Medici, asistenţi şi salvatori vor executa anumite părţi ale unei misiuni de salvare în mediul speo", a mai precizat dr. Hadrian Borcea. Împărţiţi în echipe, cei 15 au intrat în peşteră, însoţiţi de monitori şi medici. Scenariul exerciţiului a avut ca temă salvarea unei victime cu politraumatism, care se afla alăuri de un grup de speo-turişti în Peştera Bătrânul. Un turist a ieşit la suprafaţă, alertând salvatorii cu privire la accident. "Încercăm să simulăm împreună cu participanţii de la STEAMM 2011 un exerciţiu de salvare. Echipe de medici, împreună cu salvatori speologi, intră în cavitate pentru a demara evacuarea acestei persoane", ne-a declarat Lucian Nistor, monitor federal al Federaţie Române de Speologie. Accidentatul a fost evacuat în siguranţă, beneficiind în tot acest timp de asistenţă medicală. Cursanţii au cărat targa, au echipat victima şi au pregătit-o în vederea deplasării, având astfel ocazia să vadă ce înseamnă o intervenţie. Evacuarea victimei a durat mai bine de cinci ore.
Cu brevetele în mână
La finalul stagiului 12 medici au reuşit să obţină brevetul de Tehnica Speologiei Alpine 1, brevet care le este recunoscut de către Federaţia Română de Speologie şi de către Colegiul Medicilor. Trei dintre cursanţi şi-au dat seama că nu sunt potriviţi, astfel că au renunţat în ultimele două zile. Brevetul TSA 1 este primul nivel în sistemul educaţional al Federaţiei Române de Speologie. În plus, din punct de vedere medical, participanţii au obţinut o diplomă acordată de SARTISS, asociaţie acreditată de Colegiul Medicilor să desfăşoare astfel de forme de pregătire. În cazul salvărilor din zona montană suportul tehnic al echipelor medicale este asigurat de Serviciile Salvamont. În majoritatea situaţiilor, întreaga acţiune este încredinţată salvamontiştilor, aceştia transportând victimele până la un punct de întâlnire cu echipele medicale de intervenţie. În cazul pacientului critic, care necesită mijloace avansate de susţinere a funcţiilor vitale, intervalul de timp necesar joncţiunii cu echipele medicale poate fi fatal.
Din aceste motive, specialiştii în medicina de urgenţă şi salvatorii montani bihoreni au decis să pună bazele şcolii de medicină montană, astfel încât victima să beneficieze permanent de asistenţă calificată atât din partea salvamontiştilor, cât şi din partea medicilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.