Tone de gunoaie - peturi, sticle, pungi, deșeuri menajere - au fost strânse de voluntari de pe Lacul Beliș-Fântânele din Munții Apuseni, potrivit imaginilor postate de Regia Națională Romsilva pe Facebook.

Deșeurile proveneau de la cabanele din zonă și au fost aduse de viituri până în lac. Din cauza că pet-urile au acoperit luciul de apă şi s-au adunat în locuri greu accesibile, cei 120 de voluntari care s-au implicat în curățirea zonei au intervenit cu barca. Voluntarii au strâns 3.500 de saci cu deșeuri. 

„Stând printre mormanele de deșeuri timp de două zile, în ture efective de lucru de câte 8 ore, pe uscat sau pe apă, pe jos sau din caiace/canoe, ne-am dat seama fiecare că e vorba de mai mult decât o implicare fizică – e implicare emoțională, iar controlul psihic manifestat ne-a demonstrat că cei 120 de voluntari nu au fost doar prezenți, ei au fost cei mai perseverenți, dedicați și au pornit la drum cu un scop bine definit, provenit dintr-un principiu sănătos – acela că natura este și casa lor!”, a notat Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. 

Acțiunea de curățare a gunoaielor a avut loc în weekendul trecut, dedicat celebrării Zilei Mondiale a Mediului, și a fost organizată în comun de administrația Parcului Natural Apuseni și Clubul Alpin Român Filiala Cluj.

Cei 120 de voluntari au lucrat în ture efective de lucru de câte 8 ore, pe uscat sau pe apă, pe jos sau din caiace/canoe, ne-am dat seama fiecare că e vorba de mai mult decât o implicare fizică.

„După ziua intensă de sâmbătă, cu muncă epuizantă pentru voluntari, în condiții dificile în teren accidentat și printre bușteni uriași plutitori, ne-am încheiat ziua cu bine igienizând toată aria propusă mai puțin fundătura din golful problemă unde era o aglomerare infernală de deșeuri. O echipă de uscat și una de apă s-a deplasat din nou duminică în golful Mestecăniș pentru a încerca să finalizeze igienizarea acelei fundături din golful problematic. Echipa de apă beneficia de mici caiace agile care se puteau strecura printre uriașii bușteni și aruncau pe uscat pet-urile care erau colectate apoi de echipa de uscat. În ciuda efortului susținut și după două zile și circa 35 de oameni mobilizați nu se reușește eliberarea integrală a fundăturii din capătul golfului, însă arată decent acum. Randamentul excelent al acțiunii, cu o medie de 14,5 saci/voluntar/zi și un număr total de circa 3500 de saci colectați demonstrează o bună organizare și faptul că voluntarii nu au făcut deplasarea la Beliș pentru agrement, au venit hotărâți să schimbe ceva, vor munți mai curați și oameni mai responsabili în relația cu natura”, au declarat organizatorii de la Parcul Natural Apuseni.

Foto: Timea Izsak, Florin Coraş, Gabriel Păcurariu