30.097 de pachete cu alimente și tot atâtea pachete cu produse de igienă vor ajunge la beneficiarii de la nivelul județului. Pachetele vor fi predate în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) este în curs de implementare în Bihor, sub coordonarea prefectului de Bihor.

Fiecare pachet cu alimente conține faină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve cu carne de porc, carne de vită și pateu de ficat de porc, compot, gem de fructe normal și dietetic, și cântărește 25 de kilograme.

Coletele cu produse de igienă conțin periuțe de dinți, pastă de dinți, săpun lichid, șampon pentru copii și șampon pentru adulți, precum și detergent de rufe.

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate - POAD în cursul săptămânii trecute, Instituția Prefectului a efectuat recepția pachetelor de igienă, care au fost depozitate în spațiile puse la dispoziție de către cele 101 Unități Administrativ-Teritoriale de la nivelul județului Bihor, urmând ca în a doua parte a lunii iulie să fie recepționate pachetele cu alimente.

În această perioadă are loc centralizarea și verificarea listelor nominale cu beneficiari. „Beneficiarii vor primi concomitent ambele pachete, atât cel cu alimente, cât și cel cu produse de igienă în cursul lunii august. În acest fel creștem gradul de eficiență al procesului de distribuție și economisim timp, atât al funcționarilor care vor distribui pachetele, cât și al beneficiarilor”, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

Reamintim că beneficiarii programului, conform OUG nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD, sunt: familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare; persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform OUG nr. 84/2020 și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

POAD este finanțat în proporție de 85% din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane și în proporție de 15% din bugetul național.