În data de 1 noiembrie 2005, Adunarea Generală a  ONU a adoptat Rezoluția 60/7 prin care declara data de 27 ianuarie Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

 

Și în Bihor, în zona defileului Crişului Repede au trăit evrei. Conscripţia efectuată în anul 1848 găseşte la Oradea 2.447 persoane de origine evreiească.

Din ce în ce mai puţini ştim că în Vadu Crişului, Borod şi în Topa de Criş au trăit mai multe familii de evrei. Din lucrarea lui Ladislau Gyémánt, având titlul „Conscripţia fiscală a evreilor din Bihor pentru anul militar 1828/1829”, aflăm că în anul 1829 în Vadu Crişului trăieşte o singură familie de evrei (6 suflete) şi două familii cu 29 suflete în Topa de Criş, iar în comitatul Bihor cazane de fiert rachiu deţin opt evrei din Velenţa şi 12 evrei din celelalte localităţi (8 în Borod, 2 în Topa de Criş, câte unul în Bratca şi Vadu Crişului). Numărul evreilor în Vadu Crişului în anul  1837 este de 5. Numărul lor a crescut în 1880 la 73, în 1910 la 82, în 1930 erau 63, în 1934 – 120, iar în 1941 – 60 de suflete.

Populația evreiască a contribuit în toate aspectele dezvoltării localităţii. Prin practicile lor religioase, tradițiile, integritatea, generozitatea și atitudinea generală cu privire la viață au devenit un element de preț pentru Vadu Crişului. Aveau casă de rugăciune pe malul Crişului, slujbele de închinare fiind ținute în limba maghiară.

În luna mai 1944, evreii din Vadu Crişului – peste 60 la număr – au fost adunaţi şi urcaţi în vagoane la gara mare. Prof. Juhasz Viktor, în Monografia localităţii, enumară şi familiile care au fost deportate atunci: Frönlich Ábrahám – sachter, Wégner József – măcelar, Klein Sándor, Andor László, Klein József – negustori, Raducziner József -tâmplar, Raducziner Béla şi fiicele – negustori, Izsák Gyula – negustor, Izsák Lajos – tâmplar, Ficsher Izidór – negustor, Francovits Henrik – croitor, familia Rosenthal – negustori, fam. Morgenstein şi Weinberger – brutari, dr. Timar Miska – medic, Klein Ármin, fam. Markovits – negustori. Populația evreiască a trăit în pace cu toate celelalte grupuri etnice și a participat la fiecare etapă a dezvoltării satului – inclusiv religios, spiritual, educațional, în sectorul economic și în cel cultural.

Când s-a încheiat războiul, circa 10 supraviețuitori s-au mai întors în sat, mulți în speranța că își vor găsi rudenii printre cei ce au supraviețuit. Pentru majoritatea dintre aceștia, Cortina de Fier politică a căzut implacabil asupra lor, prinzându-i într-o nouă formă de dictatură totalitară. În timpul câtorva scurte perioade legale de emigrare, la începutul anilor ’50, ’60, ’70 majoritatea evreilor au părăsit satul pentru a se muta în Israel, în Statele Unite ale Americii, în alte părți ale Europei și ale lumii. Azi, în Vadu Crişului nu mai trăieşte niciun evreu, doar cimitirul evreiesc din capătul străzii Peţa ne mai aminteşte de ei. Cimitirul a fost împrejmuit prin anii 1970 cu sprijinul celor plecaţi.

Potrivit tradiției evreiești, ziua aducerii aminte începe cu o seară înainte. La comemorări sunt aprinse șase torțe, simbolizând cele șase milioane de victime evreiești. Alte evenimente au apoi loc în cursul dimineții.

Astăzi, să aprindem şi noi o lumânare în memoria lor. Fie ca amintirea lor să rămână vie! Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Ioan HASAS