De Ziua Mondială a Bunicilor și a Persoanelor Vârstnice, Asociația Caritas Eparhial Oradea a lansat o invitație PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, și tinerilor care vor merge la Ziua Mondială a Tinerilor, la Lisabona, în Portugalia, de a avea un moment de comuniune, prin rugăciune, cântec și voie bună la ”Casa Frențiu”, alături de seniorii rezidenți.

Odată sosit la ”Casa Frențiu”, PSS Virgil, însoțit de Eugen Ivuț și alți doi invitați, a salutat și a stat de vorbă cu tinerii prezenți și, apoi, aproape cu fiecare rezident, în parte, adresându-le acestora din urmă un cuvânt de consolare și de speranță.

Programul serii a debutat cu o scurtă prezentare a întâlnirii făcută de părintele Olimpiu Todorean, președintele asociației Caritas Eparhial Oradea, după care, în mod alternativ, bunicii și tinerii s-au rugat împreună și unii pentru alții.

Mai întâi, s-a rostit o decadă din Rozarul de Bucurie, Taina a doua, „Vizita Mariei la Elisabeta”. Apoi, bunicii au rostit rugăciunea dăruită pentru această Zi, iar tinerii din rugăciunea de la Ziua Mondială a Tinerilor. După fiecare rugăciune, la îndemnul PSS Virgil, s-a cântat strofa a doua de la rozar, iar mai apoi, refrenul de la cântecul „Fecioara la munte”.

După binecuvântarea finală, întâlnirea a continuat cu un moment poetic și muzical. Și, pentru că tema de anul acesta a fost „Milostivirea Lui este din generație în generație” (Lc. 1,50), nu puteau să lipsească de la întâlnire cei mai mici, „rodul a ceea ce au semănat, semnul că Dumnezeu nu își abandonează poporul, ci îl înnoiește mereu cu imaginația Spiritului Sfânt” (Mesajul pentru cea de-a treia Zi Mondială a Bunicilor și a Persoanelor Vârstnice).

Astfel, cele mai tinere participante, aduse cu mult drag de doamna Miorița Săteanu, cetățean de onoare al municipiului Oradea, însoțite de părinții lor, Roxana Dumitru și Maria Pașca au recitat câte o poezie, iar Natalia Mendre ne-a încântat cu glasul ei, interpretând o priceasnă. Din partea tinerilor, Carla Maxim a cântat un cântec religios, iar bunicii au fost reprezentați cu brio de doamna Ileana Mureșan.

La solicitarea expresă a PSS Virgil, toți bunicii au cântat împreună cu el „Ciobănaș cu trei sute de oi”, spre bucuria tuturor celor prezenți. După acest cântec, care a făcut să curgă lacrimi din ochii multora, bunicii rezidenți s-au retras la cină, iar tinerii și cei mai mici au servit un sandvici și o înghețată oferite de coordonatoarea centrului, Miruna Moza.

Un moment aparte a fost atunci când copiii din „Ceata lui Pițigoi” au oferit obiecte realizate de ei tinerilor care merg la Lisabona, pentru ca aceștia să le ducă mai departe și să le dea și altor tineri. Gestul a fost însoțit îndemnul făcut de doamna Miorița Săteanu, și anume ca ei să ne reprezinte țara cu onoare și cinste, și să vorbească, acolo unde vor merge, despre frumusețile țării noastre.

Mihaela CORB