DECESE - COMEMORĂRI
ECATERINA FILIP,
PAUL GAJDOS,
KATALIN PLEŞ,
SANDOR VARADI.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non Stop „La Capătul Drumului" S.R.L.
*Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei Olariu, acum când se desparte de bunul lor soţ, tată şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Văduva Tatiana Silaghi cu familia.
*Fam. prof. dr. Matei Dan le mulţumeşte celor care le-au fost alături şi l-au condus pe ultimul drum pe cel care a fost soţ, tată, socru şi cuscru
Matei Alexandru.
* O inimă caldă a încetat să bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, după o lungă şi grea suferinţă, a celui care a fost
dr. IOAN VALER LUCA,
tată şi bunic blând şi generos, ne-a înconjurat cu bucurie şi căldură, iar chipul lui luminos şi cald va rămâne veşnic în inimile noastre. Fiica Delia-Monica, Alexandru ginere, Adina şi Raul, nepoţi. (458)
* După o lungă suferinţă s-a stins din viaţă cel care 53 de ani a fost pentru mine reazemul, lumina şi iubirea vieţii mele,
dr. IOAN VALER LUCA.
Reper moral de cinste şi omenie, devotat trup şi suflet familiei şi carierei de medic, mare iubitor de oameni, a luptat cu demnitate, până în ultima clipă, dăruindu-ne toată dragostea lui. Înmormântarea are loc azi, 21 septembrie 2011, ora 14.00, din capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Mica. (459)
* Un pios omagiu în memoria distinsului meu coleg
dr. IOAN LUCA.
Domnul să-L primească în Împărăţia Sa! Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. dr. Al. Georgescu. (541)
* Un ultim omagiu distinsului
dr. IOAN VALER LUCA.
Împărtăşim durerea sufletească a familiei îndurerate şi le transmitem sincere condoleanţe. Colectivul secţiilor I şi II, Sp. Boli Infecţioase. (542)
* Un ultim omagiu distinsului nostru naş,
dr. IOAN LUCA.
Familiei, sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească. Carolina Diaconu, din Salonta. (543)
* Cu mare durere în suflete ne despărţim de draga noastră mamă, mamă-soacră şi bunică,
LUCREŢIA CEPOI,
care ne-a părăsit după o lungă şi grea suferinţă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Letiţia Nistor, soţul Ioan şi nepoatele Camelia şi Ioana cu Alin. (508)
* Împărtăşim durerea cumnatei noastre Letiţia şi a fratelui Ioan cu familia, acum când se despart de draga lor mamă, soacră şi bunică,
LUCREŢIA CEPOI.
Dumnezeu s-o aibă în paza Sa, iar familiei multă tărie sufletească. Eugenia Trip cu familia. (509)
* Suntem alături de voi, dragii noştri nepoţi şi verişori, Letiţia Nistor, Ioan, Camelia şi Ioana, în aceste momente grele, ale despărţirii de draga voastră mamă, soacră şi bunică,
LUCREŢIA CEPOI.
Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar celor rămaşi să le dea putere să treacă peste această durere. Mătuşa Ileana Ţic şi Lăcrimioara. (510)
*Aducem la cunoştinţa celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat, că înhumarea domnului
ŞTEFAN SZANTO,
(fost primar al Oradiei) va avea loc în data de 23 septembrie 2011, ora 12.00 în Cimitirul din Episcopia Bihor. Familia îndurerată. (461)
* Împărtăşesc durerea verişorului meu Nelu Filip, din Arad, la trecerea la cele veşnice a mamei sale
SAMICA FILIP.
Dumnezeu să o ierte şi să-i odihnească sufletul în loc de odihnă. Veşnică pomenire. Gavril Haragoş- Oradea. (515)
* Suntem alături de naşul nostru, profesorul pensionar Mureşan Vasile, greu încercat de moartea fulgerătoare a soţiei dragi,
ROZALIA MUREŞAN
şi-i transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Finul Erdei Ioan cu familia.
* Transmitem întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe familiei greu încercate, la pierderea soţului, tatălui şi bunicului drag,
EUGEN OLARIU,
(PUIU).
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Din partea familiei cumnatei Olariu Iuliana. (548)
* Suntem alături de bunii noştri vecini, familia Olariu, la marea durere pricinuită de plecarea la cele veşnice a bunului lor soţ, tată şi bunic iubitor, cel care a fost
EUGEN OLARIU,
un om de înaltă ţinută profesională şi morală. Transmitem întregii familii sincere condoleanţe şi toată compasiunea. Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Locatarii de pe str. Decebal, nr. 27. (539)
* Suntem alături de colega şi prietena noastră, prof. Monica Molnar, la durerea pricinuită de moartea mamei dragi. Sincere condoleanţe. Colectivul Şcolii de Arte „Francisc Hubic" Oradea. (550)
* Retrăim azi durerea de acum 20 de ani de la trecerea la odihnă a iubitului nostru tată, bunic ?i socru,
VIRGIL-NICOLAE CIACLAN.
În inima noastră vom păstra mereu un loc pentru el. Copiii Tibi, Gabi ?i Monica, cu familiile lor .
* Au trecut 10 ani de când ne-a părăsit pentru totdeauna scumpul nostru soţ, tată şi bunic
lt. col. (r) GHEORGHE IARCA.
Vom păstra veşnic amintirea lui. Soţia Cornelia, fiica Gabriela şi ginerele Cornel. (535)