Condoleante
In memoriam
DECESE
"Din mii de dorinţe ce se nasc şi apoi pier,
Numai una-mi rămâne
Doamne, vreau să ajung, în Cer"
AVRAM GUI,
NICOLAE OROS,
IULIANA NAGY.
Dumnezeu să-i odihnească în pace. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop "La Capătul Drumului" S.R.L. (7285)
Cu sufletul copleşit de durere, anunţ trecerea la cele veşnice a soţului,
JOZSEF HERPAN,
în etate de 62 de ani, fost turnător la Cooperativa Electrometal, lângă care mi-am petrecut 41 de ani de căsnicie împreună cu cei trei copii ai noştri, Livia, Laura şi Octavian. Rog pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 6 noiembrie 2007, ora 12.00, din Capela Orăşenească. Nemângâiată, soţia Laurenţia. (7267)
Cu sufletele cernite de durere şi ochii înlăcrimaţi, anunţăm încetarea din viaţă a scumpului nostru tată, socru şi bunic,
JOZSEF HERPAN,
de 62 de ani, după o scurtă şi grea suferinţă. Înmormântarea are loc azi, 6 noiembrie 2007, ora 12.00, la Cimitirul Minicipal, din Capela Orăşenească. Ne plecăm în faţa mormântului şi ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Fiul Octavian, nora Monika, nepoţii David şi Dominik. (7268)
Încă o rază care se stinge
Din cerul nostru întunecat
Inima noastră amar te plânge
O, dragă tată, de ce ai plecat?
Cât vom mai fi purtaţi în lume
De valul vieţii, de-al soartei vânt,
Vom şopti veşnic dragul tău nume
Şi vom veni la al tău mormânt.
A trecut în eternitate, lăsând un gol de neînlocuit în inimile noastre, dragul nostru tată şi bunic,
JOZSEF HERPAN.
Ne rugăm la bunul Dumnezeu să te aibă în ocrotirea Sa, iar noi te vom păstra pururea în inimile noastre. Înmormântarea are loc azi, 6 noiembrie 2007, ora 12.00, din Capela Orăşenească. Pe veci nemângâiaţi, fiicele Laura şi Livia, ginerii Adi, Sanyi şi nepoţii Alex, Szandi, Oliver. (7269)
Un gând de alinare pentru doamna Laurenţia, copiii Livia, Octavian, Laura cu familiile, pentru toţi nepoţii mult prea dragi. Vă împărtăşim durerea şi regretăm mult trecerea la cele veşnice a vecinului nostru,
IOSIF HERPAN.
Suntem alături de întreaga familie în aceste momente cumplite prin care treceţi. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, iar familiei să-i dea Dumnezeu multă putere şi înţelepciune să poată trece peste această nenorocire. Sincere condoleanţe. Fam. Blaga Vasile şi Felicia. (7254)
Împărtăşim durerea familiei Herpan Laurenţia, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a celui care a fost soţ, tată şi bunic,
IOSIF HERPAN.
Sincere condoleanţe. Emilia Breje şi familia. (7275)
Le mulţumim şi rămânem recunoscători rudelor, colegilor, prietenilor, cunoştinţelor, vecinilor şi tuturor celor care au fost alături de noi prin prezenţă, flori, mesaje, la despărţirea de cea care a fost sufletul şi mângâierea noastră de-a lungul întregii sale vieţi,
LUCREŢIA POP,
născută Şereş. Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace, iar sufletul ei generos să ne însoţească pe mai departe ca să nu o uităm niciodată. Soţul Ghiţă Pop, fiii Gigel şi Adrian cu familiile lor. (7235)
Suntem alături de familia Pop Gheorghe, la marea durere pricinuită de decesul scumpei sale soţii,
LUCREŢIA POP.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. col. (r) Tudor Marinescu. (7250)
Suntem alături de colega noastră Toth Elisabeta, în adânca durere pricinuită de moartea mamei sale. Dumnezeu s-o odihnească. Colectivul de cadre didactice al Liceului Teoretic "Nicolae Jiga", din Tinca.
Suntem alături de colega noastră Tripon Leontina, în adânca durere pricinuită de moartea mamei-soacre. Odihnească-se în pace. Colectivul de cadre didactice al Liceului Teoretic "Nicolae Jiga", din Tinca.
Cu inima sfâşiată de durere şi cu ochii plini de lacrimi, anunţ încetarea din viaţă, la 78 de ani, a scumpei mele soţii,
FLOARE POPA.
Mă rog ca bunul Dumnezeu să-i călăuzească sufletul spre înălţimile infinite ale cerului, dăruindu-i odihnă veşnică. Soţul Gavril. (7244)
Cu tristeţe în suflete şi cu ochii înlăcrimaţi, ne despărţim de cea care a fost buna noastră mamă şi bunică,
FLOARE POPA.
Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul celor drepţi. Fiul Florian cu soţia Iuliana şi nepotul Marius. (7245)
Cu adâncă durere, anunţăm trecerea în nefiinţă a celei care a fost a noastră bunică,
FLOARE POPA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepotul Sorin cu soţia Florentina şi strănepoata Jasmine. (7246)
Cu sufletele pline de durere şi tristeţe, ne luăm rămas bun de la cea care a fost buna noastră mamă şi bunică,
FLOARE POPA.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiul Vasile cu soţia Floare. (7248)
Cu adâncă durere, anunţăm trecerea în nefiinţă a celei care a fost a noastră bunică,
FLOARE POPA.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Nepoţii Dan şi Călin cu familiile lor. (7249)
Suntem alături de prietenul şi colegul nostru preot Ilieş Teodor, la trecerea în veşnicie a scumpei sale soţii,
ELENA.
Dumnezeu să-l mângâie, iar pe ea s-o odihnească cu Sfinţii. Sincere condoleanţe. Fam. preot Mihai Sălăjan şi fam. pr. Mihai Brie. (7251)
Împărtăşim marea durere şi transmitem întreaga noastră compasiune finului nostru preot Teodor Ilieş, din Parohia Talpoş şi copiilor săi, acum când se despart pentru totdeauna şi o conduc pe ultimul ei drum pe cea mai iubită soţie, mamă şi bunică,
LENUŢA ILIEŞ.
Chipul ei drag, vorba ei dulce, bunătatea ei vor rămâne mereu în sufletele noastre îndurerate şi nemângâiate. Dumnezeu să-i aşeze sufletul acolo unde cei drepţi se odihnesc, oferindu-i odihna veşnică şi Raiul cel mult dorit, iar pe cei rămaşi bunul Dumnezeu să-i mângâie. Naşii, fam. preot Mihai Iancu senior, fam. preot Mihai Iancu junior şi Alin Iancu, din Tinca. (7253)
Suntem alături de prietenul nostru preotul Ilieş Teodor, la această grea încercare pricinuită de pierderea soţiei dragi, prietena şi colega noastră,
educatoarea LENUŢA ILIEŞ.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea mângâiere şi alinare. Fam. preot Roman Teodor şi Geta cu fiica lor Teodora. (7261)
Conducerea Protopopiatului şi preoţii din Protopopiatul Ortodox Tinca sunt alături de preotul Ilieş Teodor, din Parohia Ortodoxă Talpoş, la marea durere pricinuită de moartea soţiei dragi,
ELENA ILIEŞ
şi roagă pe Milostivul Dumnezeu să aşeze sufletul ei în ceata aleşilor Săi. Vasile Popa, protopop de Tinca. (7264)
Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe familiei prietenului nostru preot Ilieş Teodor, din Talpoş, acum când se despart de iubita lor soţie şi mamă,
preoteasa LENUŢA ILIEŞ.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească împreună cu aleşii Săi. Fam. preot Liviu şi Lucia Ungur, din Oradea. (7266)
Împărtăşim durerea familiei preot Ilieş Teodor, la trecerea în nefiinţă a soţiei şi mamei dragi,
educatoarea ELENA ILIEŞ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul de cadre didactice de la S08 Talpoş. (7281)
Suntem alături de familia preot Ilieş Teodor, la marea durere pricinuită de moartea soţiei şi mamei dragi,
educatoarea ELENA ILIEŞ.
Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Fam. Ţenţ Ioan şi Ana. (7282)
Suntem alături de bunul nostru prieten Ilieş Ciprian, la trecerea în nefiinţă a mamei dragi,
educatoarea ELENA ILIEŞ.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Prietenii Doru, Alin, Costina, Florin, Simona, Leon şi Anca. (7283)
Cu sufletele încărcate de tristeţe şi durere, suntem alături de părintele Teodor Ilieş şi de familia sa, la despărţirea de cea care a fost
ELENA ILIEŞ,
soţie şi mamă iubitoare, plecată mult prea degrabă la cele veşnice. Un ultim rămas bun de la draga noastră prietenă şi vecină, a cărei amintire luminoasă o vom purta mereu în inimi. Fie-i ţărâna uşoară şi odihna veşnică. Jeni, Sorin şi Dacian Soreaţă.
La ceas de grea încercare şi suferinţă, suntem alături de naşul nostru preot Ilieş Teodor şi familia, la marea durere pricinuită de decesul naşei
preoteasa ELENA ILIEŞ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Finii, fam. preot Trif Ioan, fam. preot Trif Emanuel şi Lavinia. (7291)
În aceste clipe grele şi pline de tristeţe, suntem alături de colega noastră Horga Florica, de la Agenţia Locală Beiuş, acum când o conduce pe ultimul drum pe buna ei mamă,
ANA ŞORA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familei îndoliate. Colegii de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor. (7256)
Sincere condoleanţe familiei Uvegheş I., pentru dureroasa pierdere suferită. Bunul Dumnezeu să vă dea mângâiere. Fam. Ada şi dr. Al. Georgescu. (7255)
O lacrimă grea cade, împrăştiind durere şi regret când îi aduc un ultim omagiu profesorului meu,
prof. univ. dr. ing. VOICU GIURCĂ,
care mi-a marcat viaţa şi cariera prin inteligenţa, dăruirea profesională, blândeţea şi ocrotirea părintească, predate pe băncile facultăţii la Galaţi şi ale doctoratului la Sibiu. Aduc un gând de mângâiere doamnei Ana şi prieteni mele Monica, la această grea suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conf. univ. ec. dr. ing. Alina Cărăban. (7258)
S-a stins o stea din cerul vieţii ducându-l cu ea spre alte lumi pe
prof. univ. dr. ing. VOICU GIURCĂ,
cunoscut prin profesionalismul, modestia şi excepţionala pregătire stiinţifică cu care a format generaţii de specialişti în industria alimentară. Suntem alături de familia îndoliată, Ana şi Monica, exprimând sincerele noastre condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. ing. Ioan Ţarcă. (7259)
Cu sufletele cernite de durere şi ochii înlăcrimaţi, anunţăm decesul scumpei noastre soţii, mame, soacre şi bunici,
ELISABETA ORBAI,
de 67 de ani. Înmormântarea are loc azi, 6 noiembrie 2007, ora 13.00, în loc. Almaşu Mic, de la nr. 257, com. Balc. Dormi în pace, suflet bun. Soţul Gavril, copiii Elena şi Gavril cu familiile. (7270)
Veşnică pomenire şi odihnă de-a pururea
GAVRIL BORTIŞ.
Dumnezeu să-l ia sub pavăza Sa. Şerban Sofia, nepoata Roxana şi Şerban. (7277)
Cu adâncă durere, anunţ moartea lui
GAVRIL BORTIŞ.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Plisco Roxana. (7278)
Cu adâncă durere, anunţăm încetarea din viaţă a lui
GAVRIL BORTIŞ.
Familia Sabo, nepotul Bortiş Gabriel şi Renata. (7279)
Suntem alături de colega noastră Maria Boldi, la marea durere pricinuită de moartea tatălui drag. Conducerea şi colegii de la Sinteza. (7273)
Împărtăşim durerea colegei noastre Maria Boldi, la trecerea la cele veşnice a tatălui drag. Sincere condoleanţe. Colegii din serviciul comercial S.C. Sinteza S.A. (7274)
Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a dragului nostru tată, bunic şi străbunic,
AVRAM GUI,
în vârstă de 96 de ani. Înmormântarea are loc azi, 6 noiembrie, ora 14.00, din Capela Orăşenească. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndoliată. (7286)
Suntem alături de finul nostru Jan Goudenhooft, la marea durere pricinuită de pierderea mamei sale dragi. Dumnezeu s-o odihnească de-a dreapta Sa. Sincere condoleanţe. Fam. Micu Ioan. (7288)
Dragului nostru prieten Jan Goudenhooft şi soţiei sale le transmitem şi pe această cale sincere condoleanţe acum la dureroasa despărţire de mama sa. Suntem şi vom fi alături de voi. Rodica şi Gabriela. (7289)
Ne alăturăm durerii nemărginite, la trecerea în nefiinţă a soţului drag şi tatălui vostru iubit,
IOAN BOLDIŞ,
din Ţigăneşti. Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Fam. Fora, din Oradea. (7294)
Suntem alături de nepoata noastră Gabriela Czir, soţul Zoltan şi fiul Adam, în marea durere la trecerea în nefiinţă a mamei, soacrei şi bunicii dragi,
GABRIELA CORBUŢ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea familiilor Bărui şi Buzăţălu. (7295)
Suntem alături de prietenul nostru Ghiţă cu familia, la greaua încercare pricinuită de pierderea mamei, soacrei şi bunicii dragi,
RAVEICA INDRIE.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Ştefan Cacuci şi Ioana. (7296)
Un gând de alinare pentru familia Ghiţă Indrie, acum când se despart de iubita lor mamă, soacră şi bunică,
RAVEICA INDRIE.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Petru Cacuci. (7297)
COMEMORĂRI
Au trecut 16 ani de la dispariţia scumpului nostru
ing. DORIN PAPUC.
Dormi în pace, suflet blând. Soţia Eva şi sora Florica. (7217)
Păstrăm neştearsă durerea, retrăim clipele despărţirii de acum 6 ani, când priveam neputincioşi adevărul crunt şi nemilos, la sicriul în care dragul nostru soţ, tată, bunic şi ginere,
ing. VALERIU THIRTHEU
ne părăsea pentru totdeauna. Astăzi ne plecăm frunţile cu adâncă pioşenie şi recunoştinţă la mormântul lui pe care lăsăm să cadă neîncetat lacrimile dorului de el. Recunoştinţă celor care nu l-au uitat şi îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc în data de 7 noiembrie, la Biserica Tei. Familia îndurerată. (7265)
Te-ai dus şi ne-ai lăsat aici, soţul, copiii, ginerele, nepoţii şi strănepoţii. Te-ai dus de 9 ani şi 2 luni,
FLORICA CĂVĂŞDAN,
din Gepiu.
N-ai vrut să pleci de lângă noi,
Şi am rămas în suferinţă
Am vrut să mai rămâi cu noi
Dar n-a fost cu putinţă.
Când Dumnezeu a hotărât
Te-ai dus la cerul Lui cel Sfânt.
O rugăciune, o floare şi o lumânare este tot ce-i putem oferi acum scumpei noastre. Soţul, copiii, ginerele, nepoţii şi strănepoţii.
- 06 Noiembrie 2007
- Citeste
DECESE
- 05 Noiembrie 2007
- Citeste
DECESE
- 03 Noiembrie 2007
- Citeste
DECESE
- 02 Noiembrie 2007
- Citeste
DECESE
- 01 Noiembrie 2007
- Citeste
In memoriam
DECESE
"Isuse, care ai fost judecat la moarte fără milă, când voi muri, judecă-mă cu milă",
ŞTEFAN CUJMA,
ELENA NICULA,
FLOARE SOLYOM.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop "La Capătul Drumului" S.R.L. (6935)
Cu adâncă durere în suflete, anunţăm că a trecut la cele veşnice soţul, tatăl, socrul şi bunicul nostru drag,
PETRU BONCA,
de 65 de ani, din Orvişele. Înmormântarea are loc azi, 31 octombrie 2007, ora 13.00, în loc. Tileagd, de la nr. 172. Îi mulţumim pentru grija lui pentru noi şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Soţia Florica, fiicele Dorina, Valeria, Marioara cu familiile. (6843)
Suntem alături de Iancu Florina, la decesul bunicii sale. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească. Întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe. Colegii Compartimentului Juridic din cadrul C.A.S. Bihor. (6891)
Un gând de mângâiere, alinare şi sincere condoleanţe dragilor noştri prieteni, familia Ardeleanu Livia, Liviu, Camelia şi Sorina, acum când se despart de mama, bunica şi soacra lor,
FLOARE MAXIM.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Luci, Mariana, Gena, Luţa. (6893)
Ne alăturăm prietenilor noştri, familia Ardeleanu Livia, Liviu, Camelia şi Sorina, la marea tristeţe pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei, bunicii şi soacrei,
FLOARE MAXIM.
Dumnezeu s-o ierte. Fam. Bulc Gheorghe. (6894)
Suntem alături de prietenii noştri, Livia, Liviu, Camelia şi Sorina Ardeleanu, la durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a bunei lor mame, bunici şi soacre,
FLOARE MAXIM.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească. Familia Gligor Gh. (6895)
Suntem alături de familia Liviu şi Livia Ardelean, în aceste momente grele pricinuite de pierderea mamei, soacrei şi bunicii lor dragi. Fam. Eugen Ardelean. (6896)
Împărtăşim durerea nepoţilor şi a familiilor lor, urmare pierderii mamei şi soacrei lor dragi. Fam. Eugen şi Liviu Ardelean. (6897)
Ne alăturăm durerii familiei dr. Rodica şi Gabi Cornuţiu, acum când se despart de buna lor mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie în durerea lor. Fam. dr. Mihancea Petru. (6898)
Suntem alături de nepoatele şi verişoarele noastre Rodica, Alina şi Mădălina, acum la trecerea în nefiinţă a mamei lor dragi. Sincere condoleanţe. Doina şi Carmen Ştefănoiu. (6900)
Suntem alături de voi, dragii noştri Rodica, Oana, Ilinca şi Gavril Cornuţiu, la marea durere pricinuită de moartea scumpei mame şi soacre,
XENIA ANA MARIA LIVIA ŞTEFĂNOIU,
Suflet nobil şi plin de omenie. Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Familiile Gheorghe şi Rodica Maxim, Angela şi Ioan Ţucudean-Şuşman, Lucia şi Vasile Şandru. (6909)
Suntem alături de colega noastră Alina Micu cu familia ei, la pierderea mamei şi bunicii dragi,
XENIA ŞTEFĂNOIU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Colectivul OPDC Oradea. (6921)
Cu gândul dus la chipul tău, cu inima cernită de durere, ne despărţim de tine, dragă mamă,
MARIA MOŞ.
Dumnezeu să-i lumineze calea în Rai. Drum bun, suflet bun. Slujba de înmormântare are loc azi, 31 octombrie 2007, ora 13.00, din Capela Cimitirului din Sânmartin. Copiii Monica, Ionuţ, Anca şi Vasile. (6923)
Cu sufletele pline de tristeţe, ne despărţim după o scurtă şi grea suferinţă de buna noastră soră şi cumnată,
MARIA MOŞ,
Şi-L rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă sufletului. Veşnic vei rămâne vie în inimile noastre. Fratele Vasile şi cumnata Viorica. (6924)
Cu nemărginită durere, anunţăm încetarea din viaţă a dragii mele surori, după o scurtă şi grea suferinţă,
MARIA MOŞ.
Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Sora Cornelia, cumnatul Martin şi nepoţii Mihai şi Mihaela. (6925)
Timpul e nemilos ca o adiere de vânt, adâncind durerea şi dorul nostru, la dureroasa despărţire de prea buna noastră soră, cumnată şi mătuşă,
MARIA MOŞ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sora Ecaterina, cumnatul Iosif şi nepoata Darina. (6926)
Suntem alături de colega noastră, Oiegaş Monica, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a mamei sale dragi. Condoleanţe familiei îndurerate. Colectivul de la Casa de Modă. (6927)
Sunt alături de vecina mea, Zaha Viorica, la marea durere pricinuită de moartea mamei ei dragi. Dumnezeu s-o odihnească. Sime Veronica. (6931)
Cu durere în suflete, anunţăm moartea mamei noastre,
văd. ELENA NICULA,
în vârstă de 78 de ani. Înmormântarea are loc vineri, 2 noiembrie 2007, ora 12.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească şi să-i dea somn uşor. Familia îndoliată. (6940)
Cu durere în suflete, ne despărţim pentru totdeauna, după o grea suferinţă, de draga noastră mamă, soacră şi bunică,
văd. ELENA NICULA,
de 78 de ani. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Fiica Aurelia cu soţul Emil şi nepoata Iulia. (6936)
Cu durere în suflete, ne despărţim pentru totdeauna, după o grea suferinţă, de draga noastră mamă şi soacră,
văd. ELENA NICULA,
de 78 de ani. Să te odihneşti în pace. Fiica Smaranda cu soţul Claudiu. (6937)
Durerea nemărginită mi-a umbrit din nou sufletul acum când mă despart pentru totdeauna de mama mea,
văd. ELENA NICULA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiica, văd. Zaha Viorica. (6939)
Regret profund trecerea în nefiinţă a bunicii şi străbunicii noastre,
văd. ELENA NICULA.
Durerea este cu atât mai mare cu cât distanţa mare ne-a împiedicat să fim prezenţi. Iubire şi odihnă veşnică. Nepoata Alina cu familia, din Canada. (6938)
Regret dispariţia cumnatei mele,
văd. ELENA NICULA,
după o suferinţă grea. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Văd. Doina Colf. (6941)
Ne alăturăm cu compasiune şi tristeţe fam. Czirjak, la dureroasa despărţire de draga lor mamă, soacră, bunică şi buna noastră vecină,
ILEANA CZIRJAK.
Sincere condoleanţe. Locatarii blocului 60, din str. Ecaterina Teodoroiu. (6942)
Un ultim omagiu celui care a fost vecinul nostru,
ALBERT GULACSI.
Condoleanţe familiei îndurerate. Locatarii blocului A 3, Centrul Civic. (6944)
Suntem alături de prietenul nostru Papp Attila, la durerea pricinuită de moartea mamei sale,
EVA PAPP,
transmiţându-i sincere condoleanţe. Fam. Grecu. (6948)
COMEMORĂRI
Timpul se scurge nemilos, adâncind durerea şi dorul din sufletele noastre şi iată se împlinesc 3 ani de la dureroasa despărţire de draga noastră mamă, soacră şi bunică,
FLORICA LĂZĂU.
Te-am iubit, te vom iubi şi nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace. Veşnic îndureraţi, fiica Mariana cu soţul Gigi Stana. (6890)
Nu te voi uita niciodată, scumpa mea bunică,
FLORICA LĂZĂU
(mami Fica). Bunul Dumnezeu să-ţi vegheze somnul şi să te odihnească în linişte şi pace. Nepoata Laura Stana. (6889)
La 1 noiembrie 2004, peste casa noastră părintească s-a abătut o durere mare, pierzând-o pe mama noastră dragă,
FLORICA LĂZĂU,
la doar 4 ani de la moartea tatălui meu,
PAŞCU,
şi parcă nu era destul necazul meu la 10 luni după moartea mamei îl pierd prea devreme şi pe soţul meu,
GHIŢĂ. Dă, Doamne, ca toţi trei să aibă odihnă binemeritată. Fiica Silvia Bei. (6902)
Sunt 4 ani de la moartea bunicii mele dragi,
FLORICA LĂZĂU,
la numai 76 de ani. Îţi sărut mâinile care m-au crescut "mami Fica". Nepotul Sebi cu soţia Claudia şi fiul Rareş Bei. (6901)
Pioasă aducere aminte la 12 ani de la trecerea la cele veşnice a soţului, tatălui, socrului şi bunicului nostru,
col. (r) ing. VASILE PETRUŢ.
Chipul lui drag va rămâne veşnic viu în inimile noastre. Familia. (6892)
Cu sufletele pline de durere, amintim că s-au împlinit 4 ani, în 30 octombrie, de când a plecat dintre noi mama, soacra şi bunica noastră dragă, cea care a fost
MARIA BOCHIE,
din comuna Lunca. Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Cerească. Cei care au fost viaţa şi lumina ochilor ei, care te-au iubit şi nu te vor uita niciodată, copiii ei dragi: Mărioara, Dorina şi Crăciun cu familiile lor. (6904)
Încărcată de tristeţe şi durere va rămâne pentru noi ziua de 1 noiembrie, când în urmă cu un an s-a înălţat la ceruri sufletul bunei noastre surori, cumnate şi mătuşi,
VIORICA PURCEL,
fostă asistentă medicală, lăsând în urmă un dor nesfârşit şi continuă preţuire. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i odihnească sufletul iubitor şi să-i vegheze liniştea şi pacea veşnică alături de aleşii Săi. Recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Sora Minerva, cumnatul Voicu şi nepoatele Voichiţa şi Dana cu familia. (6907)
Nu se poate înţelege cât de grea este despărţirea decât atunci când cineva drag pleacă dintre noi. Îl cauţi şi nu-l găseşti, îl strigi şi nu te aude, îl aştepţi şi nu mai vine. Îţi rămâne doar amintirea dureroasă şi un dor nestins în inimă. La 1 noiembrie, se împlineşte un an de când ne-ai părăsit, plecând spre veşnicie mult prea timpuriu, draga noastră soră, cumnată şi mătuşă,
VIORICA PURCEL.
Suflet bun, odihneşte-te în pace acolo sus unde nu este suferinţă, nici durere. Dumnezeu să te aibă în grija Sa. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 4 noiembrie, în satul Sălişte de Vaşcău, la Biserica Ortodoxă. Fratele Viorel, cumnata Ileana şi nepoţii Călin şi Mihaela cu familia. (6908)
Cu aceeaşi durere în suflete ca şi-n clipele despărţirii, amintim că se împlinesc 21, respectiv 18 ani de la trecerea în veşnicie a dragilor noştri părinţi,
PAVEL ŞI MARIA JURCUŢ.
Vom purta mereu în gând frumoase şi nepreţuite amintiri împletite cu lacrimi şi dor de ei. Recunoştinţă celor care le vor dărui o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să le dăruiască odihna veşnică în Împărăţia Sa. În veci nemângâiaţi, fam. Matei senior şi fam. Matei junior. (6910)
Cu aceeaşi durere în suflete şi cu ochii în lacrimi, amintim că azi, 31 octombrie, se împlinesc 4 ani de la trecerea la cele veşnice a dragului nostru soţ, tată şi bunic, cel care a fost veteran de război,
VICTOR DELEANU.
Fie-i ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa, iar nouă celor rămaşi să ne aline singurătatea grea şi devastatoare ce-o simţim, până când ne va chema la EL, în Împărăţia Sa din ceruri. Mulţumiri şi recunoştinţă tuturor celor care l-au cunoscut şi îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Soţia Ana-Elena şi întreaga familie. (6912)
- 31 Octombrie 2007
- Citeste
DECESE
- 30 Octombrie 2007
- Citeste
DECESE
- 29 Octombrie 2007
- Citeste
DECESE
- 27 Octombrie 2007
- Citeste
Crişana Digitală


