* "Se duce viaţa ca un vis
Şi umbrele se duc şi vin
Spre slava cerului senin
Sau spre adânc întunecos,
Spre veşnicie, sus sau jos,
Fără sfârşit".
IOAN CAB,
SANDOR PUTYER,
GHEORGHIŢA IVĂNESCU,
FLORIAN CIONCA,
CONSTANTIN CRISTACHE,
IOAN FILIP,
KAROLY MEZEI,
ERZSEBET NOVAK,
FRANCISC VASS,
ELISABETA-VASILICA SIMULE,
IULIANNA SZABO,
FLORIAN SABĂU,
VILMA VERES,
ELISABETA PRAJA.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop, "La Capătul Drumului S.R.L." (3672)

* Cu adâncă durere în suflete, îi anunţăm pe cei care l-au cunoscut şi l-au iubit pe drgul nostru soţ, tată şi bunic,
IOAN FILIP,
în vârstă de 56 de ani, că a trecut în nefiinţă. Înmormântarea are loc azi, 25 februarie 2008, ora 13.00, în satul Mierlău, de la nr. 172. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Maria, fiica Mariana cu ginerele Florin, nepoţii George şi Ionela, fiul Ioan, soacra Maria. (3674)

* Te-ai stins puţin câte puţin, sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme dintre noi. Te-am iubit prea mult şi te-am pierdut. Azi nu mai eşti unde erai, dar vei fi întotdeauna acolo unde vom fi şi noi. Dumnezeu să te odihnească în pace, scumpul meu fiu
NELU.
Mama îndurerată, Filip Maria. (3675)

* Durerea din sufletele noastre nu poate fi exprimată în cuvinte, acum, când mă despart de iubitul meu frate,
IOAN FILIP,
de 56 de ani, din Mierlău. Chipul său blând, bunătatea şi dragostea cu care ne-a înconjurat vor rămâne mereu vii în sufletele noastre. Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul celor drepţi. Fratele Filip Gheorghe, soţia Raveica, cu fiicele Ramona, cu soţul Luci, copiii Diana şi Titus, şi Simona, cu soţul Tavi. (3676)

* Cu durere, ne despărţim de dragul nostru văr,
IOAN FILIP,
în vârstă de 56 de ani, din Oradea. Nu te vor uita niciodată toţi cei care te-au iubit. Vărul Dehelean Alexandru, cu familia. (3673)

* Trecerea fulgerătoare la cele veşnice a bunului nostru prieten,
NELU FILIP,
ne-a consternat. Ne va lipsi veselia sa debordantă, iniţiativa şi ajutorul său necondiţionat. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei şi prietenilor să le dea mângâiere. Fam. Sarca Mircea şi Olimpia. (3662)

* Cu adâncă durere, anunţăm încetarea din viaţă a cuscrului nostru,
IOAN FILIP.
Să-i fie ţărâna uşoară. Fam. Anton Gheorghe şi Maria. (3660)

* Sunt alături de tine, dragă Uţa, şi familia ta, la pierderea soţului şi nepotului meu,
NELU FILIP.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mătuşa Cati Puşcaş. (3651)

* Un sincer gând de mângâiere şi alinare pentru tine, Uţa, şi familia ta, la despărţirea de dragul tău soţ,
NELU FILIP.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Verişorul Paşcu Ioan, Mădălina şi copiii Ioana şi Mădălin. (3652)

* Ne-a îndurerat profund trecerea la cele veşnice a celui care ne-a fost verişor şi prieten bun,
NELU FILIP.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familiile Doroftei Costache şi Doroftei George. (3653)

* Suntem profund îndureraţi la trecerea în nefiinţă a verişorului nostru,
NELU FILIP.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, iar familiei, mângâiere. Familia Gheorghe Pascu. (3654)

* Cu nespusă durere în suflet, anunţ trecerea la cele veşnice a dragului şi nepreţuitului meu soţ,
IOAN-VESPASIAN VANDICI,
în vârstă de 56 de ani. Soţul meu drag, sufletul meu, viaţa mea, te-ai dus şi m-ai lăsat cu sufletul sfâşiat de durere. Înmormântarea are loc azi, 25 februarie 2008, ora 13.00, în satul Măgeşti, de la nr. 22. Te voi iubi mereu. Soţia Florica, în veci îndurerată. (3683)

* Te-ai dus puţin câte puţin, dar foarte repede, sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme dintre noi. Te-am iubit prea mult şi te-am pierdut. Azi nu mai eşti unde erai, dar vei fi întotdeauna şi pretutindeni acolo unde vom fi şi noi, dragul nostru tată,
IOAN-VESPASIAN VANDICI.
Fiicele Natalia şi Ilinca, mereu îndurerate. (3679)

* Sunt alături de sora mea, Florica, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţului iubit,
IOAN-VESPASIAN VANDICI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Toma Irina şi Mircea. (3678)

* Cu nespusă durere în suflete, suntem cuprinşi de moartea prematură a cumnatului
IOAN-VESPASIAN VANDICI,
om cinstit şi drept, care lasă un mare gol în inimile noastre. Dormi în pace, suflet bun. Cumnatul Borodan Ştefan, cu familia. (3666)

* Împărtăşim durerea naşei noastre Florica şi a fiicelor ei, la greaua încercare pricinuită de dispariţia prematură a celui care a fost soţ şi tată iubitor,
IOAN-VESPASIAN VANDICI.
Fina Florica, Nelu, Ilie, Marius Bradea, din Luncşoara. (3677)

* În aceste clipe de adâncă tristeţe şi durere, suntem alături de sora mea, la durerea pricinuită de moartea soţului ei drag,
IOAN-VESPASIAN VANDICI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Florin, cu familia. (3681)

* Suntem alături de mătuşa Florica, verişoarele Natalia şi Ilinca, la trecerea în nefiinţă a unchiului nostru drag,
IOAN-VESPASIAN VANDICI.
O rugăciune, o lumânare şi multe lacrimi. Anca şi Ciprian, Diana şi Nicu Rancov. (3682)

* Mă alătur durerii voastre, Florica, Natalia şi Ilinca, la marea voastră durere pricinuită de pierderea soţului şi tatălui drag,
IOAN-VESPASIAN VANDICI.
Sincere condoleanţe. Prietena Carmen Birta. (3680)

* Nimic nu poate şterge durerea şi tristeţea când destinul l-a luat de lângă noi pe cel care a fost un părinte ideal, soţ ireproşabil şi foarte bun gospodar,
IOAN-VESPASIAN VANDICI.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colectivul de salariaţi de la Primăria Măgeşti. (3665)

* Suntem alături de Ica Vandici cu fiicele Ilinca şi Natalia, la pierderea soţului şi părintelui drag,
IOAN-VESPASIAN VANDICI.
Odihnească-se în pace. Fam. Dorel şi Felicia Vandici. (3664)

* Suntem alături de familia îndurerată şi-i transmitem pe această cale sincere condoleanţe pentru pierderea prematură a celui care a fost
IOAN-VESPASIAN VANDICI,
un om deosebit şi bun familist şi gospodar. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Balmoş. (3668)

* În aceste clipe de tristeţe, suntem alături de familia Vandici, la moartea colegului nostru,
IOAN VANDICI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Filiala Judeţeană a Partidului Conservator Bihor. (3661)

* Înţelegem durerea din sufletul tău, dragă Ica Vandici, cu compasiune ne alăturăm ţie şi fiicelor tale, aducând un pios omagiu celui plecat prea devreme din mijlocul nostru în lumea drepţilor,
IOAN-VESPASIAN VANDICI.
Dumnezeu să-l odihnească, iar vouă să vă dea putere şi mângâiere sufletească. Personalul TESA - Meşteşugarul Aleşd.

* Sincere condoleanţe vouă, Cornel, Marius, Silviu şi familiei, în aceste grele momente prin care treceţi. Lăcrimioara şi Călin. (3658)

* Ştim că suntem doar trecători prin această lume. Ştim că viaţa urmează un destin de neclintit. Ne naştem, trăim şi plecăm sub privirile neputincioase ale celor care ne-au iubit, în veşnicie. Aşa ai plecat şi tu, draga mea maică
IRINA URSICA,
de 76 de ani, lăsându-ne cu inimile cernite de durere. Ai plecat precum o stea ce ne-a luminat viaţa şi vei străluci veşnic în amintirea noastră. Înmormântarea are loc azi, 25 februarie 2008, ora 13.00, în Cenaloş, de la nr. 61. Fiul Ionică cu Iuliana şi familia, din Voivozi. (3643)

* Draga mea mamă,
IRINA URSICA,
de 76 de ani, ai rămas în sufletul meu o amintire vie. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, am vrut să-ţi iau durerile, am vrut să-ţi dau viaţă, dar n-a fost cu putinţă, boala necruţătoare a fost mai tare decât noi. Te-am iubit mult şi te voi iubi mereu. Te port în suflet ca pe o icoană. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea are loc azi, 25 februarie 2008, ora 13.00, în Cenaloş, de la nr. 61. Fiica Irina Ursica. (3644)

* Lacrimile ne curg pe obraji, tristeţea ne apasă sufletele şi nimic nu poate şterge durerea ce s-a aşternut în inimile noastre acum, la trecerea în veşnicie a iubitei noastre mame şi bunici,
IRINA URSICA,
de 76 de ani. Te-ai stins fără ca să ne spui un cuvânt de adio. Ne-ai lăsat trişti şi supăraţi pentru totdeauna. Dumnezeu să primească, ocrotească şi odihnească sufletul tău pe veci în Împărăţia Sa. Fiul Florian Ursica, cu soţia Doina, nepoţii Mihaela, Cosmin, Maria şi Florinel. (3645)

* Nimic şi niciodată nu va putea şterge din inima şi sufletul meu durerea despărţirii de buna mea bunică,
IRINA URSICA.
Pentru bunătatea, dragostea, căldura cu care ne-a înconjurat îi datorăm neuitarea şi-l rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nepotul Adi Vidican cu soţia Melania. (3646)

* Sufletele noastre pline de durere plâng moartea ta, dragă bunică şi străbunică,
IRINA URSICA.
Nu ne vine să credem că nu mai eşti, că nu ne vei mai întâmpina cu dragoste niciodată. Te păstrăm în sufletele noastre, te venerăm cu pioşenia cuvenită şi-l rugăm pe bunul Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte în Împărăţia Sa. Nepoatele Melania Igna şi Simona Cata, cu familiile. (3647)

* Regret din suflet trecerea în nefiinţă a bunului meu prieten,
ALEXANDRU MODOG,
şi adresez profunda mea compasiune familiei îndoliate de pierderea soţului şi tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nicolae Leţ. (3648)

* Familia Traian şi Mihaela Ştef anunţă cu durere încetarea din viaţă a celei care a fost
MARIA BAICU,
cea mai bună mamă din lume, o soacră şi o bunică iubitoare, un OM deosebit. Sufletul tău să fie alături de îngeri, Mama-Mi! Înmormântarea are loc azi, 25 februarie, ora 15.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească. Fiica Mihaela, ginerele Traian, nepoatele Simina şi Miruna. (3649)

* Dragii noştri Mihaela, Traian, Simina şi Miruna, suntem alături de voi în aceste momente de copleşitoare durere, la despărţirea de draga voastră mamă, soacră şi bunică. Întreaga noastră compasiune. Rodica, Mihai şi Răzvan Ailisoaie. (3684)

* Gânduri de mângâiere şi alinare pentru fosta noastră colegă, Mihaela Ştef, acum, la cea mai grea despărţire de mama sa dragă. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colectivul Şcolii "Dimitrie Cantemir" Oradea. (3685)

* Cu durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a dragului nostru tată şi socru,
FLORIAN CIONCA.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 25 februarie 2008, ora 15.00, din Cimitirul Municipal. Fiul Nelu, nora Vichi. (3650)

* Cu nespusă durere, ne despărţim de
ROMAN BĂLĂIAN,
la vârsta de 82 de ani, din Sălard, născut în Sfârnaş. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei putere să treacă peste acest tragic moment. Fie-i ţărâna uşoară. Fratele Victor şi soţia Silvia. (3659)

* Cuvintele nu pot exprima durerea prin care trec în aceste momente grele în care mă despart de buna mea soţie,
MARIA MORGOVAN,
care mi-a fost alături 54 de ani. Chipul tău blând şi bun va rămâne veşnic în sufletul meu. Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţul Morgovan Ioan. (3670)

* Cu adâncă durere şi tristeţe în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice, după o lungă şi grea suferinţă, a celei mai bune mame, soacre şi bunici,
MARIA MORGOVAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nu te vom uita niciodată. Înmormântarea are loc azi, 25 februarie 2008, ora 13.00, în localitatea Tulca. Fiica Cornelia cu soţul preot Ioan Şandor şi nepoţii Lavinia şi Casian, cu soţia Lavinia. (3669)

* Cuvintele nu pot exprima durerea prin care trecem în aceste momente grele, în care ne despărţim pentru totdeauna de buna noastră mamă, soacră şi bunică,
MARIA MORGOVAN,
care ne-a iubit atât de mult. Nu te vom uita niciodată. Fiica Viorica, soţul Viorel Has, nepotul Adrian cu soţia Manuela. (3671)

* În aceste clipe de tristeţe şi grea suferinţă, sunt alături de prietenul meu Ivănescu Eugen, acum când se desparte de cea care le-a fost mamă. Sincere condoleanţe. Victor Bogdan. (3687)

* Suntem alături de domnul director Ştefan Caba, la marea durere pricinuită de trecerea în veşnicie a tatălui drag. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor. (3688)



COMEMORĂRI

* Nu se poate înţelege cât de grea este despărţirea de cel drag, care s-a stins sub privirile noastre neputincioase, plecând aşa devreme de la noi, la vârsta cea mai frumoasă, de 21 de ani. Azi se împlinesc 15 ani de când te căutăm zilnic şi nu te găsim, te strigăm şi nu ne auzim, te aşteptăm şi nu mai vii, rămânând doar amintirile dureroase şi un dor nestins în inimile noastre. Nu te vom uita niciodată,
MIHAIELA MOZA.
Mama Viorica, sora Mirela cu soţul Wolfgang, nepoţii Beatrice şi Lukas, bunica Maria şi unchiul Ghiţă. (3614)

* Durere şi tristeţe în suflete, la împlinirea a 4 ani de la decesul bunului soţ, tată, socru şi bunic,
SIMION GAVRIŞ,
lăsând un gol imens în sufletele noastre. Amintirea, chipul şi sufletul său bun rămân în inimi veşnic. Dumnezeu să te odihnească în pace. Familia. (3596)

* O floare, o lacrimă în prag de primăvară în amintirea celui care a fost un bun soţ, tată, socru şi bunic,
IONEL NEMEŞ,
din Gepiu, care, în urmă cu 6 ani, a plecat la cele veşnice. Dumnezeu să te ierte şi să te odihnescă. Familia. (3592)

* S-au scurs 22 de ani de la plecarea la cele veşnice a dragului nostru tată, socru, cuscru, bunic, străbunic,
GHEORGHE APĂTEANU.
Amintirea chipului său drag va rămâne veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ghiţă, Doina, Sanda, Anca, Dănuţ, George şi Mihai. (3582)

* Niciodată cuvintele nu pot reda singurătatea rămasă în sufletele noastre în urma despărţirii de persoana dragă. Retrăim, la împlinirea a 3 ani, tristeţea despărţirii de soţia, mama şi bunica dragă nouă,
ELEONORA LUPŞEA.
Soţul Dumitru, fiica Zoriţa Galea, cu familia, şi nora Maria Lupşea, cu familia. (3638)