decese
* Învredinceşte, Doamne,de viaţa cea cerească şi de Împărăţia darurilor pe credinciosul robul Tău cel adormit, dându-i dezlegare de păcate".
PETRU PORCAR,
JOZSEF ZOLD,
LUDOVIC KUNCZ,
ETELKA BERBEKAS.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop "La Capătul Drumului" S.R.L. (216)
* Cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflete, anunţăm trecerea în nefiinţă la vârsta de 77 de ani, a celui care ne-a fost bunic şi socru drag,
IULIU DOBRA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, sâmbătă, 15 decembrie 2007, ora 14.00, la Cimitirul Municipal Oradea, din Capela Haşaş. Nepoata Monica şi nora Doina. (192)
* Cu adâncă durere, ne despărţim de cel mai bun bunic şi socru,
IULIU DOBRA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi liniştea binemeritată. Înmormântarea are loc azi, sâmbătă, 15 decembrie 2007, ora 14.00, la Cimitirul Municipal Oradea, din Capela Haşaş. Nepoata Silvia şi nora Maria. (193)
* Cu multă durere în suflete şi lacrimi de suferinţă, anunţăm trecerea în nefiinţă a bunei noastre mame, soacre şi bunici,
MARIA GUIAŞ.
Părintele Ceresc să-i odihnească sufletul bun alături de cei drepţi.
Înmormântarea are loc azi, 15 decembrie, ora 13.00, la Cimitirul Municipal. Fiul Ghiţă cu familia. (194)
* Suntem alături de colega noastră, Cociuba Lavinia, în aceste momente grele, când se desparte de scumpul ei străbunic. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul S.C. Mic Mobilier Trans S.R.L. (195)
* Suntem alături de colegul nostru Lucian Vandici, la marea durere pricinuită de moartea tatălui drag. Sincere condoleanţe. Colegii de la S.C. Butan Gas Sucursala Oradea. (197)
* Suntem alături de diriginta noastră, doamna profesoară Georgeta Gug, în clipele grele ale trecerii la cele veşnice a tatălui drag,
prof. GHEORGHE GUG.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul cls. a IX-a B, Grupul Şcolar Sanitar "Vasile Voiculescu". (208)
* Împărtăşim durerea doamnei profesoare Georgeta Gug, la marea durere a pierderii tatălui iubit,
prof. GHEORGHE GUG.
Transmitem sincere condoleanţe. Părinţii cls. a IX-a B, Grupul Şcolar Sanitar "Vasile Voiculescu". (207)
* În aceste zile de tristeţe şi grea suferinţă, suntem alături de colega noastră prof. Gug Georgeta, în greaua încercare pricinuită de pierderea tatălui iubit
prof. GHEORGHE GUG.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Profesorii de biologie din municipiul Oradea şi judeţul Bihor. (212)
* Suntem profund îndureraţi de pierderea fostului nostru director,
dr. IOAN PAPP
care ne-a fost alături 35 de ani. Sincere condoleanţe familiei. Colectivul Centrului de Tranfuzie Sangvină Oradea. (211)
* Un ultim omagiu prietenului şi colegului meu,
dr. IOAN PAPP.
Sincere condoleanţe familiei. Dr. Segal Norbert. (214)
* Într-o zi de iarnă, în prag de sărbătoare, cu profundă durere în suflet, mă despart de scumpul meu soţ,
TEODOR VANDICI,
de 73 de ani, din Aleşd. Te voi plânge neîncetat şi mă voi ruga bunului Dumnezeu pentru sufletul tău cald şi iubitor. Înmormântarea are loc în 16 decembrie 2007, ora 14.00, în Aleşd, str. Bobâlna nr. 44. Te voi păstra mereu în inima mea ca pe cea mai iubită şi dragă fiinţă. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Soţia Florica.
* Te-ai stins puţin câte puţin, sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme dintre noi. Te-am iubit prea mult şi te-am pierdut, azi nu mai eşti unde erai, dar vei fi întotdeauna şi pretutindeni acolo unde vom şi noi. Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte, scumpul nostru tată, socru şi bunic,
TEODOR VANDICI.
Fiii Lucian şi Adrian, nora Laura şi nepoata Rucsandra.
* Cu inimile răvăşite de durere, ne despărţim de dragul nostru frate şi unchi,
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Viorica cu familia.
* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim de dragul nostru unchi,
TEODOR VANDICI.
Familia Ghenea Ioan, din Măgeşti.
* S-a stins ca o lumânare bunul nostru vecin şi prieten,
TEODOR VANDICI.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace şi familiei să-i dea alinare. Fam. Laza Gheorghe, din Aleşd.
* Suntem alături de familia îndurerată, la pierderea fulgerătoare a celui care a fost soţ, tată şi bunic drag,
TEODOR VANDICI.
Sincere condoleanţe. Calimsachis Mariana şi Paul.
* Sincere condoleanţe familiei Vandici, acum când se despart de bunul lor soţ, tată, socru şi bunic,
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să-l odihnească. Puiu şi Andrei.
* Ne alăturăm durerii familiei greu încercate, la pierderea celui care a fost
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să vă aline sufletele îndurerate. Oana Ostafe cu familia.
* Întreaga noastră compasiune familiei îndurerate, în aceste clipe dureroase pricinuite de trecerea la cele veşnice a celui care a fost un om de înaltă ţinută morală şi profesională,
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Fam. Nicu şi Irina Răcuciu.
* Sunt alături de finii mei, Florica, Adrian, Laura, Ruxandra şi Lucian, acum când îl conduc pe ultimul drum pe iubitul lor soţ, tată, socru şi bunic,
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe voi să vă întărească. Sincere condoleanţe. Naşa Ana Negrean.
* Un gând de mângâiere pentru dragii noştri Florica, Adrian, Laura, Ruxandra şi finul Lucian, în aceste momente de grea cumpănă când se despart de bunul lor soţ, tată, socru şi bunic,
TEODOR VANDICI.
Sincere condoleanţe. Dinu, Silvia şi Alex Negrean.
* Regretăm profund dispariţia celui care a fost soţ, tată şi bunic,
TEODOR VANDICI.
Suntem alături de familia îndurerată. Sincere condoleanţe. Vasile, Dana şi Dan Ciobanu.
* Suntem alături de vecina noastră Florica Vandici şi de copiii ei, la despărţirea de soţul şi tatăl drag, domnul
TEODOR VANDICI.
Sincere condoleanţe din partea vecinilor Florian şi Loredana Boitoş.
* Suntem alături de colegul nostru Vandici Adrian în clipele de durere pricinuite de moartea tatălui său,
TEODOR VANDICI.
Sincere condoleanţe. Colegii de la formaţia Electroalimentare Romtelecom. (213)
* Profund îndureraţi, ne despărţim de iubitul nostru naş,
TEODOR VANDICI.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească şi cu drepţii să-l numere. Finii Crăciun şi Elena Simuţ. (210)
* În aceste clipe de tristeţe şi grea suferinţă, suntem alături de familia Vandici, acum când se despart de scumpul lor soţ, tată, socru şi bunic,
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace Fam. Sopos Viorel şi Cureu Nicu.
* Regretăm profund trecerea la cele veşnice a dragului prieten,
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Banc Crăciun, din Oradea. (218)
* Sunt alături de tine Florica şi de copiii tăi, acum când vă despărţiţi de cel ce v-a fost soţ, tată şi bunic,
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să-l aibă în paza Sa. Gina Ivanciuc, din Gheghie. (219)
* La ceas de grea încercare şi suferinţă, suntem alături de prietenii noştri, Adi, Luci şi Laura, acum când îşi iau rămas bun de la tatăl şi socrul drag,
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Marcel Ivanciuc. (220)
* Doar credinţa în Dumnezeu va umple golul lăsat în suflet de pierderea tatălui nostru. Suntem alături de voi, Adi şi Luci, şi ne rugăm pentru odihna veşnică a celui care a fost
TEODOR VANDICI.
Sincere condoleanţe. Fam. Popa Doru şi Simona. (221)
* Suntem alături de fiica, sora şi mătuşa noastră Floarea, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţului
BURCĂ LUP-IOAN.
Dumnezeu să-i dea odihna veşnică. Fam. Bondar Maria, Mihai, Doina, Roger şi Donatella. (222)
* Suntem alături de voi, Viorica şi Adina, la marea durere pe care o încercaţi acum, la despărţirea atât de neaşteptată de dragul vostru soţ şi tată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Familia Moşteoru. (223)
* Suntem alături de buna noastră vecină, Floare Porcar, cu fiul Liviu, nora Florica şi nepoţica Andreea, acum la despărţirea de bunul lor soţ, tată, socru şi bunic, vecinul nostru,
PETRU PORCAR,
de 78 de ani, născut în Sărand. Preabunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Familiile Molnar Tiberiu, Marcel, Cristian şi Narcis. (215)
* Suntem alătui de voi, Cornelia, Alexandra şi Emil, la ceas de grea suferinţă prin pierderea dragului vostru tată, socru şi bunic,
IOAN URSĂDAN.
Dumnezeu să vă întărească în aceste momente grele, iar pe cel plecat să-ş aşeze de-a Dreapta Sa. Gabi, Rheea şi Adi Borza.
* Întreaga nostră compasiune şi sincere condoleanţe transmitem dlui Emil Ursădan şi familiei sale la pierderea celui care le-a fost tată, socru şi bunic,
IOAN URSĂDAN.
Dumnezeu să-l odihenască. Colectivul METALEMN.
COMEMORĂRI
* Dor nestins, lacrimi amare şi de-a pururi nealinată durere, iată ce înseamnă pentru noi scurgerea a 6 ani de la trecerea în eternitate a scumpei noastre soţii, mame şi bunici,
FLORICA PETRUŞ.
Credem în liniştea şi lumina pe care Dumnezeu i-o dăruieşte în Împărăţia Sa.
"Zadarnic caut repaos pe perina cea moale
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochii-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus."
Mulţumiri celor ce-i vor sărui o clipă de aducere aminte. Familia îndurerată. (205)
* Timpul se scurge nemilos, adâncind şi mai mult tristeţea ce s-a aşezat în sufletele noastre, de la despărţirea de dragii noştri fraţi, cumnaţi şi unchi, acum când se împlinesc 13 ani, respectiv 8 ani, de la trecerea lor în veşnicie,
ing. TUDOREL DOMOCOŞ,
(Calc. Bucureşti) şi
ing. EMIL DOMOCOŞ
(Sântana - Arad), plecaţi mult prea devreme dintre noi. Dumnezeu să le dea odihna binemeritată în Împărăţia Sa. Surorile Veturia Bonţe şi Mia Ghenghiu, fratele Titi Domocoş împreună cu familiile lor. (148)
* Pios omagiu de dragoste şi preţuire la comemorarea a zece ani de la dureroasa despărţire de iubitul nostru
CONSTANTIN MATEI,
soţ, tată şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Lui. Soţia Lidia, fiul Costel cu familia şi nepoata Jeanina cu familia. (149)
* Nimic nu poate şterge durerea şi tristeţea ce s-au aşternut în sufletele noastre, când destinul crud l-a luat de lângă noi pe dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
ing. GHEORGHE IOŢA.
Pentru dragostea cu care ne-ai înconjurat, vei rămâne viu în sufletele noastre. Recunoştinţă tuturor celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Familia. (152)
* Păstrăm neştearsă durerea în inimile noastre, retrăim clipele despărţirii de acum 4 ani, când moartea nemiloasă l-a luat dintre noi pe iubitul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
înv. AUREL MIHOCAŞ,
din Ortiteag. Etern omagiu de preţuire şi neuitare. Soţia Florica, fiica Dana, ginerele Ocsi, nepoatele Iulia şi Andreea. (153)
* Cu aceeaşi durere în suflet ca şi-n clipa despărţirii, ne aducem aminte de scurgerea a 4 ani de când ne-am luat rămas bun de la dragul nostru cumnat,
înv. AUREL MIHOCAŞ,
din Ortiteag. Cumnatul Traian Paşcu cu soţia Cornelia. (154)
* Se împlinesc 6 luni de la trecerea în nefiinţă a dragului nostru unchi,
PAVEL TEŞAN.
Parastasul de pomenire va avea loc în data de 16 decembrie, la Biserica din Spinuş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepotul Dorel Tăşan cu soţia Margareta, strănepoata Anca, Valentin şi Diana. (165)
* S-au scurs 6 luni de la trecerea în nefiinţă a iubitului nostru soţ, tată şi bunic,
col. (r) VICTOR ŞTEFĂNESCU.
Amintirea lui va rămâne veşnic în sufletul nostru, iar dorul va fi mai mare cu trecerea timpului. Nu te vom uita niciodată. Parastasul de pomenire are loc azi, sâmbătă, 15 decembrie 2007, ora 9.00, la Biserica din str. Şelimbărului, preot Bala. Soţia Ana, fiicele Adriana şi Dana, ginerele Florin, nepotul Cosmin. (121)
* Aceeaşi durere în suflete, duioase amintiri împletite cu multe lacrimi şi dor retrăim acum la împlinirea a şase săptămâni de la trecerea la cele veşnice a dragii noastre soţii, mame, soacre şi bunici,
LUCREŢIA POP,
născută Şereş. Pentru bunătatea, grija şi dragostea cu care ne-a înconjurat, va trăi de-a pururi în inimile noastre, păstrându-i vie amintirea dragă. Dumnezeu să-i dea pacea şi odihna veşnică în Împărăţia Sa. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 16 decembrie, la Biserica din str. Teiului. Soţul Ghiţă şi copiii Gigi şi Adrian cu familiile lor. (200)
* Mâine, 16 decembrie, se împlinesc 2 ani de când ne-a părăsit cea care a fost
FLORICA MUREŞAN.
Să-i fie ţărâna uşoară, iar bunul Dumnezeu s-o aibă în grija Lui. Soţul Iosif, fiul Lucian cu nepoata Ana, fiul Adrian cu soţia Nicoleta şi nepoţii Sergiu şi Victor. (201)
* Trecera timpului nu a şetrs din inimile noastre durerea, la împlinirea a 21 de ani, respectiv a 9 ani de când au plecat pe drumul fără întorcere soţul meu,
NICOLAE CHIRILĂ,
şi nepoatea noastră dragă,
DIANA LEAHU,
care în data de 15 decembrie ar fi împlinit vârsta de 22 de ani, lăsând în sufletele noastre un gol imens. Nu vă vom uita niciodată. Mama Ina şi Doina cu familia din Grecia. (224)