DECESE

* "Vezi cum în zbor se duce timpul?
Aşa au trecut chiar mii de ani,
Şi noi vom trece ca gândul,
Fără a lăsa urme măcar".
TEODOR LUCACIU,
IOAN ORBAN KUN,
SANDOR KOVACS,
NICOLAE BELEAG,
ETELKA MATYASI,
MARGARETA HAICA.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop "La Capătul Drumului" S.R.L. (324)

* Copleşiţi de durere şi tristeţe, anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, a scumpei noastre măicuţe, soacre şi bunici,
FLORICA BĂLĂCEANU,
de 85 de ani. Rugăm pe bunul Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Te rugăm să ne ierţi şi să veghezi din ceruri asupra familiei tale pe care ai iubit-o din tot sufletul şi pe care ai încercat s-o protejezi atât cât necruţătoarea boală ţi-a permis. Înmormântarea are loc azi, 18 decembrie, ora 13.00, la Cimitirul Rulikovski, din Capela Steinberger. Fiica Lucica, ginerele Gabriel şi nepotul Gabriel. (227)

* Colectivul Instituţiei Arhitectului şef din cadrul Consiliului Judeţean Bihor împărtăşeşte durerea colegului ing. Gabriel Vârtop, pricinuită de moartea mamei-soacre. Dumnezeu s-o odihnească în pace. (261)

* Împărtăşim durerea domnului Bălăceanu, a familiei Luci Vârtop, din Oradea, şi Vasile Budău, din Budureasa, la marea durere pricinuită de moartea iubitei lor soţii, mame, soacre, bunici şi mătuşi,
FLORICA BĂLĂCEANU,
şi adresăm sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Sălăjan Nicolae. (278)

* Suntem alături de domnul Bălăceanu şi fam. Luci Vârtop, la marea durere pricinuită de moartea iubitei lor soţii, mame, soacre şi bunici,
FLORICA BĂLĂCEANU.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Ivan Ioan. (279)

* Suntem alături de voi, dragii noştri Florica, Gabi şi Gabriel Vîrtop, în aceste clipe grele când vă despărţiţi de cea care v-a fost mamă, soacră şi mult iubită bunică. Bunul Dumnezeu să o ierte şi s-o odihnească în pace, iar vouă să vă dea mângâiere şi alinare. Florica Ruja şi familia. (304)

* Exprimăm profunda compasiune faţă de colega noastră Florica Vârtop, în aceste momente de tristeţe şi grea suferinţă când îşi conduce pe ultimul drum pe buna ei măicuţă,
FLORICA BĂLĂCEANU,
şi îi transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu să o odihnească în pace. Colectivul Curţii de Apel Oradea. (317)

* Cu durere în suflete, anunţăm trecerea în nefiinţă a soţiei şi mamei noastre dragi,
RAFILA JURCUŢ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Soţul Gligor, fiii Viorel şi Teodor cu familiile. (300)

* Cu nemărginită durere, ne despărţim de draga noastră bunică,
RAFILA JURCUŢ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepoţii Mihaela, Cristian, Carmen şi Cosmina cu familiile. (299)

* Suntem alături de unchiul nostru Jurcuţ Gligor şi de familiile verişorilor noştri, fam. Jurcuţ Viorel şi fam. prof. Jurcuţ Teodor, în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a mătuşii noastre,
RAFILA JURCUŢ.
Fam. Jurcuţ Liviu, Marina şi Anca. (298)

* Împărtăşim durerea unchiului nostru Jurcuţ Gligor şi a verişorilor noştri, Jurcuţ Viorel şi prof. Jurcuţ Teodor, la ceasul greu al despărţirii de cea care le-a fost soţie şi mamă,
RAFILA JURCUŢ.
Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Familia Jurcuţ Viorel şi Claudia. (339)

* Împărtăşim durerea naşului nostru, prorector Teodor Jurcuţ, la pierderea dragii sale mame. Adrian şi Diana Almaşi. (262)

* Suntem alături de familia prof. Jurcuţ Teodor, la marea durere pricinuită de moartea mamei sale dragi,
RAFILA JURCUŢ.
Dumnezeu s-o odihnească. Vecinii de la scările A şi B. (277)

* Suntem alături de familia prof. Jurcuţ Teodor, la marea durere pricinuită de moartea mamei, soacrei şi bunicii dragi,
RAFILA JURCUŢ.
Dumnezeu s-o odihnească. Fam. Bococi. (275)

* Suntem alături de familia prof. Jurcuţ Viorel, la marea durere pricinuită de pierderea mamei, soacrei şi bunicii dragi. Dumnezeu s-o odihnească. Fam. Bococi. (276)

* Suntem alături de unchiul Gligore şi verişorii noştri Viorel şi Teo, la marea durere pricinuită de pierderea mătuşii noastre,
FILA JURCUŢ.
Te vom pomeni mereu cu drag, bună mătuşă. Odihneşte-te în pace. Nepoţii Lica, Florica, Simona şi Darius. (283)

* Suntem alături de verişorul nostru Teo Jurcuţ, la ceas de grea încercare când scumpa sa mamă,
RAFILA JURCUŢ,
a trecut la cele veşnice. Dumnezeu s-o odihnească. Fam. Jurcuţ, Popa, Copos, din Lunca Sprie. (312)

* Suntem alături de familia Vandici, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a bunului lor soţ, tată, socru şi bunic,
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar celor rămaşi mângâiere. Fam. Gal, Ovidiu, Dana şi Dan, din Toronto-Canada. (320)

* Un sincer gând de mângâiere şi alinare pentru Florica Vandici şi copiii, la mare durere pricinuită de pierderea soţului, tatălui, socrului şi bunicului drag,
TEODOR VANDICI.
Fie-i ţărâna uşoară. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ani Bodiuţ. (319)

* Sincere condoleanţe familiei la trecerea la cele veşnice a prietenului
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să-l odihnească în lumea celor drepţi. Adio, prietene. Gabi Haragoş, din Oradea. (259)

* Am aflat cu întârziere că a trecut în nefiinţă un om de aleasă omenie şi frumuseţe morală, bun, drept, inteligent şi luminat, colegul meu,
TEODOR VANDICI.
Ne alăturăm durerii familiei greu încercate, rugând pe bunul Dumnezeu să-l aşeze între cei drepţi. Dumnezeu să aline sufletele îndurerate familiei îndoliate. Teodor şi Maria David, din Oradea. (307)

* În aceste clipe de tristă şi grea suferinţă, suntem alături de familia Vandici, acum când se despart de scumpul lor soţ, tată, socru şi iubitor bunic,
TEODOR VANDICI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Ştefan şi Ioana Cacuci. (325)

* Mulţumim tuturor rudelor, prietenilor, vecinilor, foştilor colegi şi tuturor celor care l-au cunoscut şi au fost alături de noi în aceste clipe grle, când l-am condus pe ultimul drum pe dragul nostru soţ, tată şi bunic,
TEODOR VANDICI.
Familia îndurerată.

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre mame,
MARIOARA DAN,
de 83 de ani. Înmormântarea are loc azi, 18 decembrie, ora 12.00, în localitatea Fînaţe. Dragostea noastră te va însoţi veşnic. Dumnezeu să-ţi dea odihna binemeritată. Fiul Ghiţă şi nora Lucreţia. (269)

* Cu inima îndurerată, mă despart de mămica mea scumpă şi dragă,
MARIOARA DAN.
Dragostea şi bunătatea ta vor rămâne adânc întipărite în inima mea pentru totdeauna. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fie-ţi ţărâna uşoară, buna mea mamă. Fiica Iuliana Rugea. (270)

* Chipul blând şi drag al bunicii noastre,
MARIOARA DAN,
nu-l vom uita niciodată. Ne-ai învăluit copilăria cu multă dragoste iar acum noi te îmbrăţişăm şi te conducem pe ultimul tău drum cu inimile pline de durere. Nepoţii Denisa, Valentin, Andrea şi Cosmin. (271)

* Suntem alături de vecina şi prietena noastră Iulia Rugea, în marea durere pricinuită de moartea mamei sale dragi,
MARIOARA DAN,
căreia îi aducem un ultim omagiu. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii îndoliate. Fam. Vidican Teodor. (272)

* Împărtăşesc durerea vecinei şi prietenei mele Iulia Rugea, la marea pierdere suferită prin moartea mamei sale dragi,
MARIOARA DAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Floriana Teişanu. (273)

* La vestea atât de tristă, încetarea din viaţă a mamei sale dragi,
MARIOARA DAN,
înmormântată azi în localitatea Fânaţe, la trecerea momentului îndoliat îi suntem alături, exprimându-i compasiune şi condoleanţele noastre, doamnei Iuliana Rugea, din Oradea. Fam. Dan, Mihaela cu gemenii Anamaria şi Andrei Ogăşanu, Mariana şi Lucian Arthur Rugea. (311)

* După o grea suferinţă, a plecat pe drumul veşniciei,
GHIŢĂ LĂZĂU.
Suntem alături de verişoara noastră Anuţa, de copiii şi nepoţii ei, să aibă putere să treacă peste această grea încercare. Verişoara Anuţa cu familia, din Oradea. (280)

* Cu adâncă durere în suflet şi lacrimi de suferinţă, anunţ încetarea fulgerătoare a soţului şi tatălui nostru,
GHEORGHE AVRAM,
în vârstă de 35 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc miercuri, 19 decembrie, în localitatea Ţigăneşti, de la nr. 55, ora 12.00. Soţia Ana şi fiicele Georgiana şi Ioana. (294)

* Cu multă durere în suflete şi lacrimi de suferinţă, anunţăm trecerea în nefiinţă a scumpului nostru fiu şi frate,
GHEORGHE AVRAM,
în vârstă de 35 de ani. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi liniştea binemeritată. Mama Ana şi fraţii Dorina, Florica, Nelu, Nicu cu familiile. (295)

* Suntem alături de colega noastră Vaida Dorina, la ceas de grea încercare, când scumpul ei frate,
GHEORGHE AVRAM,
a trecut la cele veşnice. Dumnezeu să-l odihnească. Colegii de la S.C. Urbana S.A. Oradea. (281)

* Transmitem sincere condoleanţe colegei noastre Vaida Roxana, în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a unchiului său,
GHEORGHE AVRAM.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii din cls. a IX-a A, Col. Economic "Partenie Cosma", împreună cu diriginta Angela Chereji. (328)

* Cu sufletele copleşite de durere, anunţăm trecerea la cele veşnice, după o lungă suferinţă, a bunei noastre mame şi bunici, de 79 de ani,
FLOAREA SECARĂ.
Înmormântarea are loc azi, 18 decembrie, ora 13.00, în satul Călătani, de la nr. 58. Fiica Viorica, cu familia. (292)

* Cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a mult iubitei noastre bunici,
FLOAREA SECARĂ.
Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Din partea nepoţilor Marius, Mariana, Aurel, Claudia, Mihai. (293)

* În aceste momente de grea încercare, suntem alături de nora Claudia, cuscrii Viorica şi Cornel Popa şi familia Secară Viorel şi Eva, la trecerea în nefiinţă a bunicii, mamei şi soacrei dragi,
FLOAREA SECARĂ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Mihai şi Ana Vuşcan. (284)

* Suntem alături de cumnata noastră Claudia Vuşcan şi familia Secară, acum când o conduc pe ultimul drum pe scumpa bunică, mamă şi soacră,
FLOAREA SECARĂ.
Sincere condoleanţe. Anca şi Stelian. (285)

* Cu durere în suflet, mă despart de unchiul meu,
PETRU CIUCI,
fost electrician la Sinteza. Sunt alături de vărul meu Petrică, cu familia. Irina Buglea cu copiii şi familiile lor. (296)

* Suntem alături de colega noastră Marian Rodica, în aceste momente grele când se desparte de dragul ei tată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul S.C. Rovex S.A. Oradea. (297)

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a bunului nostru soţ, tată şi socru,
IOAN MARIAN,
de 75 de ani. Cât ai trăit te-am iubit, cât vom trăi te vom plânge. Înmormântarea va avea loc în satul Oşand, de la nr. 141, ora 12.00, în data de 19 decembrie 2007. Soţia Ana, fiicele Rodica, Florica şi ginerele Mihai. (301)

* Cu sufletele cernite de durere şi ochii înlăcrimaţi, am primit sfâşietoare veste a trecerii în eternitate a unchiului nostru,
IOAN MARIAN,
din Oşand. Te-am îndrăgit şi te-am admirat. Dormi în pace. Nepoţii Şuşman Aron, Viorica şi Răzvan. (302)

* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a unchiului nostru drag,
IOAN MARIAN,
din localitatea Oşand. Dormi în pace. Nepoţii Şuşman Octavian, Gheorghina şi Adina. (303)

* În aceste momente grele, la despărţirea de cel care le-a fost tată, socru şi bunic, suntem alături de familia domnului director Pop Andrei şi Sabina şi transmitem sincerele noastre condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul TESA - Hotel Continental. (308)

* Suntem alături de familia Pop Andrei, în aceste clipe de adâncă tristeţe şi exprimăm profunde sentimente de compasiune doamnei Sabina Pop, la marea durere pricinuită de moartea tatălui, socrului şi bunicului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l primească în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe. Colectivul recepţie - Hotel Continental. (309)

* Suntem alături de familia îndoliată Pop Andrei şi Sabina, la marea durere pricinuită de decesul tatălui lor drag. Colectivul Hotelului Continental. (322)

* Suntem alături de familia Pop Andrei şi Sabina, în momentul greu pricinuit de pierderea persoanei iubite, care a fost socru, tată şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească. Personalul biroului contabilitate S.C. Sinergo Service S.R.L. (326)

* Copleşiţi de durere şi tristeţe, anunţăm trecerea la cele veşnice a scumpei noastre mame, bunici, străbunici şi soacre,
ANA LASCĂU,
de 78 de ani. O floare, o lumânare, o lacrimă şi o rugăciune este tot ce-ţi vom putea oferi la tristul tău mormânt. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul de-a dreapta Lui. Dormi în pace, suflet blând. Slujba de înmormântare va avea loc în 19 decembrie, ora 12.00, la Capela Orăşenească din Aleşd. Fiica Viorica cu soţul Florin, nepoata Daciana cu soţul Ladislau şi strănepotul Matei.

* Suntem alături de cuscrii noştri Viorica şi Florin Perţe, la dureroasa despărţire de mama şi soacra lor,
ANA LASCĂU.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Szelei Ladislau, din Aleşd.

* Cu sufletele suntem alături de colega noastră, prof. Viorica Perţe, la marea durere pricinuită de decesul mamei sale dragi. Colectivul de salariaţi de la Şcoala din Peştiş.

* În aceste zile de tristeţe şi grea suferinţă, suntem alături de colegul nostru Liviu Sonea şi familia lui, la marea durere pricinuită de decesul tatălui său drag. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe. Conducerea şi colegii de la S.C. Frigoexpres S.A. Oradea.

* Cu durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre mătuşi,
VERONICA ZEFER,
în vârstă de 75 de ani, născută în Almaşu Mic, com. Sârbi. Înmormântarea are loc azi, 18 decembrie 2007, ora 15.00, din Capela Steinberger, din Cimitirul Rulikovski. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Nepoata Pup Elena, strănepoţii Cristian, Valeria şi Claudia. (310)

* Suntem alături de colega noastră Sapi Ildiko, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag. Sincere condoleanţe din partea Of. Poştal Oradea 1. (321)

* Cu sufletul copleşit de durere, anunţ trecerea la cele veşnice, după o scurtă dar grea suferinţă, a bunului meu soţ,
NICOLAE BELEAG,
de 83 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc miercuri, 19 decembrie, ora 14.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Soţia Maria. (313)

* Cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitului nostru tată şi socru,
NICOLAE BELEAG,
de 83 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i aşeze sufletul printre aleşii Săi. Fiica Ana şi ginerele Traian. (316)

* Vestea trecerii în nefiinţă a bunicului nostru,
NICOLAE BELEAG,
ne-a întristat profund. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepotul Bogdan şi Alina. (314)

* Cuvintele nu pot exprima durerea care ne cuprinde acum, când suntem martori la plecarea la cele veşnice a iubitului bunic,
NICOLAE BELEAG.
Amintirea lui va rămâne vie în sufletul meu. Dumnezeu să-i dea odihna şi pacea veşnică. Nepotul Vladimir. (315)

* Suntem alături de colegul nostru Traian Munteanu, în aceste clipe de grea încercare pricinuită de trecerea în nefiinţă a socrului său,
NICOLAE BELEAG.
Transmitem sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Curţii de Apel Oradea. (318)

* Suntem alături de voi, dragii noştri, la marea durere pricinuită de moartea dragului vostru fiu, soţ şi tată,
VIRGIL MORUŢ,
coleg de o aleasă bunătate şi modestie. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conducerea şi salariaţii de la S.C. Maxim S.A. (327)

* Colectivul de cadre didactice, personalul TESA şi de îngrijire de la Şcoala cu cls. I-VIII Hidişelu de Sus sunt alături de colegele Cuc Floare şi Moza Elena, la marea durere pricinuită de moartea iubitei şi nepreţuitei lor mame, cea care a fost
FLOARE CUC,
a Savului. Rugăm pe bunul Dumnezeu să vă ajute să depăşiţi această mare încercare a vieţii, iar pe răposată să o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. (331)

* Elevii Şcolii cu cls. I-VIII Hidişelu de Sus împărtăşesc marea durere a învăţătoarelor lor Cuc Floare şi Moza Elena cauzată de trecerea în nefiinţă a scumpei lor mame, cea care a fost
FLOARE CUC,
a Savului. Sincere condoleanţe îndureratei familii. (330)

* Suntem alături de familia prietenelor şi colegelor noastre, înv. Cuc Floare şi Moza Elena, din Hidişelu de Sus, la marea durere cauzată de moartea fulgerătoare a scumpei lor mame şi bunici, cea care a fost
FLOARE CUC,
a Savului, una din cele mai bune creştine, săritoare la nevoie şi făcătoare de bine ale satului său. Rugăm pe bunul Dumnezeu să vă dea putere şi tărie să depăşiţi această mare încercare a vieţii, iar pe răposată s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. prof. Gh. Vaida. (332)

* Cu lacrimi în ochi şi cu sufletul îndurerat, suntem alături de verişoarele noastre Valeria, Eva, Maria şi Elena cu familiile lor, acum în prag de sărbători, la dureroasa despărţire de scumpa lor mamă, soacră şi bunică şi a noastră mătuşă dragă,
FLOARE CUC,
din Hidişelu de Sus. Rugăm pe bunul Dumnezeu să odihnească în pace sufletul ei nobil. Sincere condoleanţe întregii familii. Marioara şi Mihai Buda, Sergiu, Nelu şi Corina Rugan. (334)

* Cu lacrimi în ochi, cu sufletul sfâşiat de durere, mă despart de bunul şi iubitul meu soţ,
GHEORGHE FILIMON,
de 77 de ani, din Sârbi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc miercuri, 19 decembrie 2007, ora 12.00, în loc. Sârbi, la Biserica "Odaia de Sus". Soţia Voichiţa, în veci nemângâiată. (348)

* Când se stinge flacăra candelei o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă, o plângi mereu. Cu sufletele copleşite de durere, anunţăm trecerea la cele veşnice a bunului nostru tată, socru, bunic şi străbunic,
GHEORGHE FILIMON.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Sabina, Andrei, nepoţii Claudiu, Ovidiu, Dana şi Andreea. (342)

* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a bunului nostru tată, socru şi bunic,
GHEORGHE FILIMON.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Liviu, Ani, nepoatele Aniela şi Ramona. (343)

* Cu inimile zdrobite de durere, anunţăm trecerea la cele veşnice a bunului nostru tată, socru şi bunic,
GHEORGHE FILIMON.
Dumnezeu să-i dăruiască linişte şi odihnă veşnică. Fiica Maricica, Aurel, nepoţii Ioana, Mircea şi Cosmin. (344)

* Cu inimile cernite de durere, ne despărţim de bunul nostru tată, socru, bunic şi străbunic,
GHEORGHE FILIMON.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Florica, Ghiţă, nepoţii Dana, Adi, Dan şi Şerban. (345)

* Cu adâncă durere în suflete, ne despărşim de bunul nostru tată, socru şi bunic,
GHEORGHE FILIMON.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Ruben, Letiţia, nepoţii Ioana, Mălina şi Călin. (346)

* Cu nemărginită durere în suflete, anunţăm trecerea în nefiinţă a bunului nostru tată, socru şi bunic,
GHEORGHE FILIMON.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiica Voica, Sever, nepoţii Paul şi Sergiu. (347)

* La ceas de grea încercare şi suferinţă, suntem alături de prietenii noştri, Maria şi Aurel, acum când îşi iau rămas bun de la tatăl şi socrul drag,
GHEORGHE FILIMON.
Fam. Stănescu Valentin. (349)


* Pe patul tău de suferinţă
Te-am tot vegheat să te ridici
Ţi-am fost alături cu credinţă
Te-ai dus şi ne-ai lăsat aici.
Cu profundă durere în suflet, mă despart de scumpul meu soţ,
LIVIU SONEA,
în vârstă de 71 de ani, din Oradea. Te voi păstra mereu în inima mea ca pe cea mai iubită şi dragă fiinţă. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc miercuri, 19 decembrie 2007, ora 14.30, la Biserica Albastră Oradea Vii, din Rogerius. Îndurerată, soţia Maria. (335)

* Nu se poate înţelege cât de grea este despărţirea decât atunci când cel drag pleacă de lângă noi. Îl cauţi şi nu-l găseşti, îl strigi şi nu te mai aude, îl aştepţi şi nu mai vine. Ne rămâne doar amintirea şi un dor nestins în inimă, dragă tată,
LIVIU.
Te rugăm să ne ierţi şi să veghezi din cer asupra noastră, cei pe care i-ai iubit din tot sufletul şi pe care i-ai protejat atât cât necruţătoarea boală ţi-a permis. Înmormântarea va avea loc miercuri, 19 decembrie 2007, ora 14.30, la Biserica Albastră Oradea Vii, din Rogerius. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Liviu cu soţia Mirela şi nepoţica Alexia. (336)

* Cu sufletele pline de tristeţe, anunţăm trecerea în nefiinţă a dragului nostru tată, socru şi bunic,
LIVIU SONEA,
în vârstă de 71 de ani, din Oradea. Un suflet bun şi blând a plecat dintre noi, lăsând în urma sa multe lacrimi. Cât ai trăit te-am iubit, cât vom trăi te vom plânge. Chipul său blând şi drag îl vom păstra veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc miercuri, 19 decembrie 2007, ora 14.30, la Biserica Albastră Oradea Vii, din Rogerius. Fiul Viorel, nora Lucia şi nepotul său drag, Sebastian. (337)

* Regretăm profund trecerea în nefiinţă a dragului nostru cuscru,
LIVIU SONEA.
Nu-l vom uita niciodată pentru bunătatea cu care ne-a înconjurat. Cuscra Maria Torjoc, din Sântandrei, cu fiicele şi familiile lor. (338)

* Credincioşii Parohiei Ortodoxe Române Oradea - Vii şi membrii Consiliului Parohial, împreună cu preoţii slujitori de la Biserica Albastră, sunt profund îndureraţi de plecarea dintre noi a celui care a fost
LIVIU SONEA,
consilier şi epitrop bisericesc mai bine de 25 de ani. Serviciul înmormântării se va oficia la Biserica Albastră, miercuri, 19 decembrie 2007, între orele 14.30 - 15.30, iar înhumarea, la ora 16.00, în Cimitirul Municipal Oradea. Transmitem familiei îndurerate sincerele noastre condoleanţe, iar pentru sufletul bun şi credincios al epitropului nostru Liviu Îl vom ruga pe Iisus Hristos, în al cărui Praznic de Crăciun ne găsim, să-i facă parte cu sfinţii şi cu drepţii Săi. Dumnezeu să te odihnească. Consiliul Parohial şi preoţii Gheorghe Nemeş şi Viorel Samaşca-Nemeş.

* Suntem alături de familia îndurerată a dlui. prof. univ. dr. Teodor Jurcuţ, în aceste clipe de grea încercare pricinuite de trecerea în nefiinţă a mamei, soacrei, bunicii şi străbunicii lor,
RAFILA JURCUŢ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Familia Bărui.

* Suntem alături de doamna judecător Florica Vârtop în aceste momente grele, când o conduce pe ultimul drum pe preabuna sa mamă,
FLORICA BĂLĂCEANU,
un om de aleasă ţinută şi de o bunătate sufletească aparte. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Un gând de alinare şi îmbărbătare familiei îndoliate. Familia M. Blaga.

* Suntem alături de dragul nostru prieten Gogu şi fiica Lucica cu familia la marea durere pricinuită de pierderea soţiei, respectiv mamei dragi,
FLORICA BĂLĂCEANU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Meza Constantin şi Maria.

* În aceste clipe de suferinţă şi durere, suntem alături de familia Vârtop Lucica la despărţirea de scumpa lor mamă, soacră şi bunică,
FLORICA BĂLĂCEANU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să aibă grijă de sufletul ei bun. Nela Balaj cu familia.

* Împărtăşim durerea colegului nostru, Gogu Bălăceanu, la marea suferinţă pricinuită de pierderea scumpei sale soţii,
FLORICA BĂLĂCEANU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nela Balaj cu familia.

* Un suflet minunat şi plin de bunătate s-a ridicat la cer. A plecat să se odihnească pentru totdeauna buna şi iubita mea mamă,
FLOAREA CUC,
de 76 de ani, din Hidişelu de Sus. Îţi mulţumesc pentru bunătatea şi căldura sufletească pe care ai ştiut să mi le dăruieşti mereu. Sunt sigură că din cer mă vei veghea şi mă vei îndruma aşa cum ai făcut în viaţă. Fie-ţi ţărâna uşoară şi somnul lin. Înmormântarea va avea loc miercuri, 19 decembrie 2007, ora 13.00, în Hidişelu de Sus. În veci îndurerată, a ta fiică, Maria.

* Cu inimile cernite de durere, anunţăm că un suflet mare, bun şi drag nouă, o mamă fără seamăn, ne-a părăsit la vârsta de 76 de ani,
FLOAREA CUC,
din Hidişelu de Sus. A fost cea care ne-a crescut şi ne-a iubit ca pe ochii din cap, a fost oaza noastră de bucurie, umărul pe care am putut plânge şi ne bucura. Bunătatea, chibzuinţa şi grija cu care ne-a înconjurat vor rămâne mereu vii în inimile noastre. Vei avea mereu o lumină aprinsă în sufletele noastre şi-L vom ruga pe bunul Dumnezeu să-ţi dea odihna binemeritată. Te vom plânge mereu. Fiica Elena, ginerele Lucian şi nepoata Miruna.

* Pentru cea mai dragă bunică, cea care a fost
FLOAREA CUC,
din Hidişelu de Sus. Dragostea cu care ne-ai înconjurat, bunătatea şi înţelepciunea cu care ne-ai sfătuit în orice probleme ne vor lipsi, iar golul din inimă ni-l va umple doar amintirea a ceea ce ai fost, bunica noastră scumpă. Te vom păstra vie în inimile noastre. Nepoata Felicia cu soţul Nelu şi strănepoata Miriam Opre, din Aleşd.

* În preajma sărbătorii Naşterii Domnului, când toată lumea se bucură, inima mea plânge pentru că am pierdut-o pe cea care a fost cea mai scumpă şi mai iubită mamă,
FLOAREA CUC
(a Savului), din Hidişelu de Sus. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în pace. Fiica Valeria.

* Cu nemărginită durere în suflete, plângem trecerea la cele veşnice a scumpei noastre bunici,
FLOAREA CUC.
Dumnezeu să-ţi dea odihna veşnică. Nepotul Cristian şi soţia Violeta.

COMEMORĂRI

* Chiar dacă au trecut trei ani de la plecarea dintre noi, vei rămâne mereu în sufletele noastre, dragul nostru
SZILVESZTER BALAZS.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţia Ileana, fiul Balazs cu familia, fiul Paul şi fiica Ildi cu familia. Te vom iubi mereu.

* Tristă, sumbră, plină de lacrimi, dor şi durere este ziua de azi, când în urmă cu doi ani, mult iubita mea soţie,
LUCICA ANA TRIPA,
de 50 de ani, din Ştei, născută Teaha, în Vaşcău, m-a părăsit pentru totdeauna. Dragostea ei, zâmbetul ei plin de bunătate şi resemnare mă vor înconjura mereu. Mi-au rămas lacrimile dureroase, lumânările şi florile duse la mormânt şi cele mai frumoase amintiri. Nu o voi putea uita niciodată. Recunoştinţă adâncă celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. În veci nemângâiat soţul Ghiţă şi familia. (202)

* Astăzi se împlinesc şase luni de lacrimi şi durere de când a plecat dintre noi singura noastră fiică şi soră,
RAMONA SIM.
Nu te vom uita niciodată. Parastasul va avea loc sâmbătă, ora 8.00, la Biserica cu Lună. Familia îndurerată. (289)

* Au trecut şase luni de aşteptare.
RAMONA,
o floare, o rugăciune şi multe lacrimi de durere în sufletul meu îţi pot duce la mormântul tău. În veci nemângâiată, bunica Floriţa. (290)

* S-au scurs 10 ani de când a plecat dintre noi un om de omenie, un soţ, tată, socru şi bunic de excepţie,
AUREL TEBIEŞ.
Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să-l odihnească. Soţia, copiii şi nepoţii. (288)