Decese - Comemorări
* Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase, plecând dintre noi, fără să ne mai spui o vorbă. Te-am iubit nespus de mult şi te-am pierdut. Azi nu mai eşti printre noi, dar vei fi întotdeauna în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte, scumpul nostru tată şi socru
IOSIF MUREŞAN.
Înmormântarea va avea loc miercuri, 1 octombrie, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Fiul Florian şi nora Nicoleta.
* O inimă a încetat să mai bată, un suflet minunat plin de dragoste s-a înălţat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Ne despărţim de iubitul nostru tată şi bunic
IOSIF MUREŞAN.
Fiul Lucian şi nepoata Ana.
* Cu adâncă tristeţe, ne despărţim de prietenul nostru drag
IOAN MUREŞAN.
Dumnezeu să-l odihnească. Sincere condoleanţe familiei. Familia Negrea Ionel. (3655)
* Un ultim omagiu celui care a fost colegul nostru
col. (r.) ZOLTAN BARDOCZ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Bihor. (3651)
* Sincere condoleanţe, alinare sufletească şi întreaga compasiune familiei Bardocz, acum când se despart de
col. (r.) ZOLTAN BARDOCZ,
din partea col. (r.) Tatu Petruş. (3027)
* Ne alăturăm durerii familiei Bardocz în aceste clipe grele pricinuite de decesul
col. (r.) ZOLTAN BARDOCZ,
fost membru al ANCMRR din MAI - Filiala Bihor. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Membrii Biroului Executiv al Filialei. (3026)
* Regret nespus de mult trecerea în nefiinţă a fostului meu coleg şi prieten
col. (r.) ZOLTAN BARDOCZ.
Sincere condoleanţe familiei din partea col. (r.) Ciuta Alexandru. (3025)
* Sincere condoleanţe familiei Antal, la despărţirea dureroasă de cel care a fost
IOAN ANTAL.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Brugoş. (3652)
* Suntem alături de doamna Gina Bondar, în aceste clipe grele, la trecerea în nefiinţă a celui care a fost soţ, tată, bunic
IOAN BONDAR.
Sincere condoleanţe. Silvia şi Dumitru Musca. (3656)
* Cu inimile îndurerate, anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă şi ne rugăm pentru odihna veşnică, a celei care a fost mamă şi bunică iubitoare
STELA DEMIAN,
de 84 ani. Înmormântarea are loc azi, 29 septembrie 2014, ora 11.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Traian Paşca, cu soţia Maria şi nepoţii Otilia şi Sergiu. (3658)
* A luptat din răsputeri cu suferinţa, s-a stins cu ochii înlăcrimaţi şi privirile pline de deznădejde şi durere. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă şi să-i aşeze sufletul alături de cei drepţi cumnatei şi mătuşii
STELA DEMIAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Cumnata Florica Mudura şi nepoţii Emilia şi Alexandru. (3659)
* Durerea, suferinţa şi singurătatea au fost prea grele pentru tine. Domnul Dumnezeu bun te-a luat la El la ai tăi unde nu este durere, nici suspinare ci viaţă fără de sfârşit
STELA DEMIAN.
Dumnezeu să te ierte. Vecinii Marinău Maria cu familia şi Mata Florin cu familia. (3660)