* Odihneşte Mântuitorul nostru, cu drepţii pe robul Tău şi-l sălăşluieşte pe dânsul în curţile Tale."

MIRON TĂUTU,

FLORIN ZAHARIA,

ILEANA NEGRUŢ,

IOAN PETROI,

JOZSEF NAGY,

EMILIA SZEMES,

LASZLO FODOR,

MARIA SZONYI.

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, servicii funerare non-stop "La Capătul Drumului" S.R.L.  

 

* Regretăm trecerea în nefiinţă a unchiului nostru

FLOREA VIDICAN.

Să-i fie ţărâna uşoară. Condoleanţe familiei. Gheorghe şi Moise Vidican cu familiile.

 

* Un gând de alinare şi sincere condoleanţe familiei îndoliate, la despărţirea de dragul lor soţ şi bunic

FLOREA VIDICAN.

Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace. Văd. Tatiana Silaghi cu familia.

 

* Suntem alături de greu încercata familie a domnului colonel Andrei Sava, la încetarea din viaţă a celei care a fost o soţie devotată, mamă şi bunică iubitoare, suflet blând şi generos, doamna

SUSANA ANDREI.

Alexandru şi Dorina Rus-Vid. (5164)

 

* Gânduri de mângâiere şi sincere condoleanţe pentru Carmen la dureroasa despărţire de iubita sa mamă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Florica şi Valentin Chifor. (5162)

 

* Suntem alături de doamna profesoară Carmen Andrei în aceste clipe grele ale despărţirii de mama dumneaei. Sincere condoleanţe transmit elevii clasei a V-a B, alături de doamna dirigintă Mădălina Pop, Colegiul Naţional "E. Gojdu". (5186)

 

* Suntem alături de familia colonel Sava Andrei, pentru pierderea celei mai devotate, bune şi drăguţe soţii, mame şi vecine

SUSANA.

Fam. dr. Indrieş Nicolae, Vera, Oresti şi Beby. (5188)

 

* Cu mult regret şi compasiune ne alăturăm familiei col. (r.) Andrei Sava la imensa pierdere suferită prin plecarea celei dragi,

SUSANA ANDREI.

Sincere condoleanţe. Fam. Neli şi Dan Dănculea-Mihalache. (5187)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru camaradul nostru, col. (r.) Sava Andrei, în aceste momente de grea cumpănă când se desparte de iubita lui soţie

SUSANA ANDREI.

Duumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei sincere condoleanţe. Col. (r.) Ţinc Ioan, cpt. (r.) Purge Mitică, slt. (r.) Coşarcă Mircea. (5190)

 

* Suntem alături de familia domnului col. (r.) Sava Andrei în aceste momente grele când se desparte de scumpa lui soţie

SUSANA ANDREI.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Coloneii (r.) Ştefănescu Nicolae, Postole Gheorghe, Popa Felician, Repede Victor. (5191)

 

* La ceas de grea cumpănă suntem alături de prietenul familiei col. Andrei Sava şi copiii lui în momentul despărţirii de iubita lor soţie, mamă şi bunică

SUSANA ANDREI.

Dumnezeu s-o odihnească în pace şi s-o primească în Împărăţia Lui. Sincere condoleanţe. Marioara Botoş. (5196)

 

* O amintire frumoasă pentru cei care v-au cunoscut, dar o pierdere imensă pentru cei care v-au fost alături şi v-au iubit nespus de mult. Dumnezeu să vă dea linişte sufletească şi odihnă veşnică stimată

SUSANA ANDREI.

Sincere condoleanţe domnului col. Andrei Sava şi lui Bogdan, Carmen şi nepoţilor. Fam. dr. Mircea Botoş. (5197)

 

* Suntem alături de colega noastră, prof. dr. Carmen Andrei, în marea durere pricinuită de stingerea din viaţă a mamei dragi. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Catedra de Limba şi Literatura Română de la C.N. "E. Gojdu" Oradea. (5198)

 

* Cuvintele sunt puţine şi sărace să poată exprima sau consola durerea pricinuită de pierderea unei mame. De aceea îi suntem alături colegei noastre prof. Carmen Andrei în aceste momente de dureroasă încercare ale pierderii nepreţuitei mame cu o rugăciune şi un gând pios ca Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să aducă mângâiere familiei îndurerate. Conducerea şi colegii de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea. (5199)

 

* Suntem alături de familia Andrei, la ceas de grea încercare, când se despart de cea care a fost

SUSANA ANDREI

o mamă, soţie şi bunică deosebită. Dumnezeu s-o odihnească. Sincere condoleanţe. Familia Tătar. (5208)

 

* Suntem alături de doamna dirigintă Carmen Elena Andrei în aceste grele momente când se desparte de mama sa dragă. Sincere condoleanţe. Elevii clasei a X-a F. (5217)

 

* Suntem alături de draga noastră colegă Carmen Andrei în copleşitoarea suferinţă pricinuită de moartea mamei. Catedra de Limba Română a LIT "Lucian Blaga" Oradea. (5212)

 

* Împărtăşim durerea colegei noastre prof. Carmen Andrei la marea durere pricinuită de pierderea mamei sale dragi. Sincere condoleanţe. Colectivul LIT "Lucian Blaga" Oradea. (5211)

 

* Cu durere în suflete şi regrete profunde am aflat despre vestea tristă a plecării la cele veşnice a celei care a fost prietena noastră dragă

SUSANA ANDREI.

Odihneşte-te în pace suflet blând. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. gl. mr. Bordei Ion. (5213)

 

* Ne-a îndurerat profund vestea trecerii la cele veşnice a doamnei

SUSANA ANDREI.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Transmitem sincere condoleanţe întregii familii Andrei Sava, împreună cu cele mai alese gânduri de alinare şi mângâiere. Fam. Rotar Petru, împreună cu copiii Sorin şi Doina, cu familiile lor. (5220)

 

* Suntem alături de doamna profesoară, Andrei Carmen, în aceste clipe de grea încercare, la despărţirea de mama dumneaei dragă. Diriginta şi  elevii clasei a XII-a C, C.N. "E. Gojdu". (5219)

 

* Transmitem gânduri de alinare şi mângâiere naşului nostru
col. r. Sava Andrei şi prietenilor noştri Carmen şi Bogdan Andrei în aceste dureroase clipe ale despărţirii de soția, mama şi bunica lor dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Adi, Adina, Anca şi Ada Rotar.

 

* În aceste clipe de mare suferinţă, pricinuită de despărţirea de soţia, mama şi bunica iubită,

SUSANA ANDREI,

suntem alături de familia col. Andrei Sava şi de prietena noastră Carmen Andrei Nita, cu gânduri de alinare şi mângâiere. Dumnezeu s-o odihnească în Împărăţia cerurilor!  Familia Dan şi Delia Gomboş.

 

* Sunt alături de familia col. Andrei Sava, la despărţirea de scumpa lor soţie, mamă şi bunică. Mia Caraman.

 

* Profund îndurerată şi cu imensă durere în suflete, ne despărţim de cel care ne-a fost frate, cumnat şi unchi

plt. maj. (r.) ALEXANDRU POPA

(a Truli din Şumugiu). Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică dragul meu frate! Sora Viorica Roman cu familia. (5167)

 

* Cu durere în suflet suntem alături de "Monahia" Vicenţia şi Lenuţa Lasco, la trecerea în nefiinţă a tatălui lor drag. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-i odihnească sufletul. Familia Matei. (5168)

 

* Cu deosebită durere şi suferinţă în suflete vă anunţăm că s-a stins din viaţă scumpa şi iubita noastră mamă şi soţie

DIANA STAN,

un minunat suflet care ne-a umplut viaţa cu bucurie şi iubire şi pe care am îndrăgit-o până în ultima clipă a vieţii. Fiul şi soţul, îndureraţi de cumplita tragedie, o vom  conduce pe ultimul drum azi, 27 mai 2014, ora 12.00, de la Capela Frenţiu a Cimitirului Municipal. Odihneşte-te în pace iubită mamă şi soţie! (5171)

 

* Cu ochii plini de lacrimi mă despart de iubita mea soţie

DIANA STAN,

un suflet bun, generos, care mi-a luminat viaţa şi căsnicia timp de 30 ani. Dumnezeu s-o odihnească. Soţul Olimpiu, veşnic îndurerat. (5172)

 

* Cu sufletul profund îndurerat şi cu lacrimi de durere, anunţăm trecerea la cele veşnice a celei care a fost iubita noastră cumnată şi mătuşă

arh. DIANA STAN. 

Vei râmâne veşnic în amintirea noastră. Dumnezeu să te odihnească în pace. Amelia, Viorel şi Viorel Marius. (5169)

 

* Un gând sincer de mângâiere şi alinare pentru familiile Stan Olimpiu şi Cristea Amalia în aceste clipe dureroase când se despart de cea care a fost iubita lor soţie, mamă şi cumnată

DIANA STAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familiile Antal Cornel şi Floarea. (5218)

 

* Suntem alături de familia dr. Olimpiu Stan şi fiul Horea, în aceste momente grele când se despart de soţia şi mama dragă,

DIANA LUMINIŢA STAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Liviu Ungur. (5221)

 

* Un suflet minunat şi plin de drag s-a înălţat la cer, departe de noi, aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă singurătate şi tristeţe. Cu nemăsurată durere în suflete ne despărţim de cel care ne-a fost soţ şi tată

MIRCEA PETRUŢ.

Înmormântarea are loc azi, 27 mai 2014, ora 12.00, în satul Gurbediu de la nr. 41, comuna Tinca. Soţia Florentina şi fiul Florin. (5185)

 

* Un ultim omagiu la trecerea în nefiinţă a celui care ne-a fost unchi

MIRCEA PETRUŢ.

Nepoata Amalia, Marius şi Mihnea. (5179)

 

* Suntem alături de fiica noastră Florentina şi nepotul Florin acum când se despart de cel care le-a fost soţ şi tată

MIRCEA PETRUŢ.

Socrii Hodiş Ioan şi Floarea. (5180)

 

* Profund îndureraţi şi cu inimile zdrobite de durere ne despărţim de unchiul

MIRCEA PETRUŢ.

Nepoata Alina cu soţul Remus Sarai şi Adonis. (5181)

 

* A plecat pe drumul fără întoarcere, prea timpuriu, cumnatul nostru

MIRCEA PETRUŢ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cumnata Angela cu soţul Daniel. (5182)

 

* Regretăm profund trecerea la cele veşnice a cumnatului nostru

MIRCEA PETRUŢ.

Cumnatul Hodiş Alexandru cu familia. (5183)

 

* Cu durere în suflet mă despart de cel care a fost cumnatul meu

MIRCEA PETRUŢ.

Cumnata Hodiş Iuliana. (5184)

 

* Suntem alături de nepoata şi verişoara noastră Florentina şi fiul ei, în aceste momente grele pricinuite de pierderea celui care le-a fost un soţ şi tată iubitor şi bun

MIRCEA.

Rugăciunile şi iubirea voastră să îl însoţească în lungul drum al veşniciei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Tuşa Rozica, verişorii Marius şi Florin cu familiile lor. (5170)

 

* Sincere condoleanţe familiei îndurerate la decesul tragic a colegului nostru MIRCEA PETRUŢ.

Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace în Împărăţia Sa. Administratorul şi colectivul de muncă de la S.C. Damore Prod S.R.L.

 

* Suntem alături de colega noastră Petruţ Florentina, la moartea tragică a soţului ei

MIRCEA PETRUŢ,

în vârstă de 48 ani. Tatăl Ceresc să-i odihnească sufletul în Sfânta Sa Împărăţie. Administratorul şi colectivul de muncă de la S.C. Damore Prod S.R.L. 

 

* Cu ochii în lacrimi de durere mă despart de dragul meu fiu

MIRCEA PETRUŢ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Tata Petruţ Liviu. (5204)

 

* Cu adâncă tristeţe în suflete suntem alături şi transmitem un gând de alinare şi mângâiere cumnatei Florentina, nepotului Florin, acum când se despart de cel care le-a fost soţ şi tată iubitor

MIRCEA PETRUŢ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Liviu cu soţia Elisabeta şi copiii Andreea şi Dragoş. (5205)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru familia îndoliată în momentele grele pricinuite de pierderea soţului, tatălui şi fratelui lor

MIRCEA PETRUŢ.

Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Dacin Viorel cu soţia Rodica, fiica Roxana şi ginerele Dan. (5206)

 

* Un pios omagiu, cu durere şi tristeţe suntem alături de familia îndoliată acum la trecerea fulgerătoare în nefiinţă a celui care a fost

MIRCEA PETRUŢ.

Dormi în pace suflet blând. Dacin Florin cu familia. (5207)

 

* Cu inima îndurerată ne despărţim de cel care a fost

LASZLO KASA.

Condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Guler. (5203)

 

 

* Suntem alături de colega noastră Ioana Dragoş Gajdo, în durerea pricinuită de pierderea mamei sale dragi. Dumnezeu s-o aibe în pază! Prietenii de la Hakeshet Klezmer Band. (5192)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer lăsând în urmă un gol imens, lacrimi şi o nemărginită durere. Dragul nostru

FLORINEL,

te-am iubit prea mult şi te-am pierdut, azi nu mai eşti unde erai, dar vei râmâne veşnic în sufletele noastre. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc miercuri, 28 mai 2014, la Capela Sîntandrei. Nu te vom uita niciodată. Familia îndurerată. (5209)

 

* Suflet blând şi curat cum ai avut tu

FLORINEL

noi nu vom mai avea niciodată alături de noi. Dumnezeu să te odihnească în pace. Adina, Dacian şi verişorul tău Darian. (5210)

 

* Suntem alături de îndurerata familie Zaharia, la marea durere pricinuită de pierderea fulgerătoare a unicului lor fiu,

FLORIN ZAHARIA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Alin Indrie cu familia.

 

* Înmărmuriţi de durere, suntem alături de familia îndoliată şi de colega noastră Alexandra, la marea şi cumplita pierdere a verişorului drag

FLORIN ZAHARIA. 

Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace. Colegii din clasa a IV-a împreună cu doamna învăţătoare Oşvat Simona, de la Şcoala Gimnazială Sântandrei.

 

* Cu ochii plini de lacrimi şi inima zdrobită de durere, ne despărţim de scumpul nostru verişor,

FLORIN ZAHARIA.

Dumnezeu să te odihnească în pace în Împărăţia Lui. Suntem alături de voi, Florica şi Sorin, în aceste clipe grele. Fam. Carţiş Adrian, Gianina şi Ştefan. (5222)

 

* În mersul prea grăbit spre cer te-ai stins lipsindu-mă de tot ce am avut mai drag. Te-ai stins lăsându-mă în negura durerii fără margini. Ai fost un om de o mare bunătate şi modestie, un profesionist desăvârşit, medic chirurg şef de secţie,

dr. MIRON TĂUTU.

Acum locul tău e printre stele unde te-ai dus pe aripile îngerilor spre lumină în Câmpiile Elisee. Chipul tău bun îl voi păstra veşnic în suflet, scumpul meu soţ. Înmormântarea are loc joi, 29 mai, ora 14.00, din Capela Frenţiu. Dumnezeu să te odihnească în linişte şi pace. În veci nemângâiată, soţia Doina Tăutu. (5222)

 

* Moartea nu reprezintă o despărţire. Prin moarte sufletul omului se apropie de bunul Dumnezeu şi se alătură Lui, astfel încât să vegheze asupra noastră, celor rămaşi încă pe acest pământ. Dragul nostru tată şi socru,

dr. MIRON TĂUTU,

deşi ne luăm rămas bun azi, tu vei rămâne veşnic alături de noi. Îngerii să te călăuzească pe drumul tău! Chipul tău bun şi blând îl vom păstra pentru eternitate în sufletele noastre şi ştim că bunul Dumnezeu te va înconjura cu aceeaşi dragoste cu care tu ne-ai înconjurat pe noi. Odihneşte-te în pace suflet bun! Fiul Voicu şi nora Monica. (5223)

 

* Univers năruit, rădăcini smulse, suflete zdrobite şi lacrimi ce nu se vor putea stăvili, strigăt de durere lasă în urma sa,

dr. MIRON TĂUTU.

Şi-a dăruit viaţa întreagă familiei, profesiei, a salvat mii de vieţi prin operaţiile chirurgicale pe care le-a făcut. Odihnă sufletului tău, te vom iubi şi dincolo de veşnicie, rămas bun. Dumnezeu să te odihnească în pace. Condoleanţe familiei îndoliate. Cumnatul profesor Cornel Moţiu şi familia dr. Tudose Cristian şi Mihaela. (5224)

 

* Lacrimile şi cuvintele sunt neputincioase în faţa durerii pricinuite de trecerea în nefiinţă a celui care a fost cuscrul meu,

dr. MIRON TĂUTU.

MILU dragă,

ai fost alături de noi şi ne-ai ajutat în clipele de grea încercare prin care a trecut familia noastră, ai fost stâlpul nostru. Îţi vom duce dorul în fiecare moment. Singura noastră consolare este că tu ai plecat într-o lume mai bună. Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Cuscra Florica Anton. (5225)

 

 

* Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente grele pricinuite de pierderea celui care a fost

dr. MIRON TĂUTU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Nevelits Marius şi Olguţa. (5195)

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei în aceste momente grele pricinuite de pierderea celui care a fost un medic chirurg deosebit şi un om de aleasă ţinută morală,

dr. MIRON TĂUTU.

Dumnezeu să-l odihnească. Colectivul Secţiei Chirurgie-Ortopedie Pediatrică, Spitalul Municipal Oradea.

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea în nefiinţă la vârsta de 84 de ani a celui ce a fost tată, bunic şi străbunic iubitor

IOAN PETROI.

Înmormântarea va avea loc miercuri, 28 mai, ora 13.00, în localitatea Mierlău. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Îndureraţi copiii cu familiile. (5216)

 

* Cu inimile împietrite şi lacrimi în ochi anunţăm trecerea în lumea celor drepţi şi buni a unui suflet nobil şi foarte drag, mamă şi bunică dragă,

FLOAREA AVRAM.

A dus cu ea iubirea-i protectoare şi dragostea până la sacrificiu pentru noi. Înmormântarea are loc azi, ora 13.00, în Tăşad. Fiica Aurelia şi nepoata Florina cu Severino.

 

* Copleşiţi de durere anunţăm trecerea într-un loc mai liniştit şi fără suferinţă a iubitei bunici,

FLOAREA AVRAM.

Te-am iubit şi te vom iubi mereu. Nepotul Marius şi familia.

 

* Suntem alături de cuscra noastră Ana, la marea durere pricinuită de pierderea mamei sale dragi,

FLOAREA AVRAM.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Bei Traian şi Lenuţa, din Băile Felix.

 

* Un suflet minunat şi plin de dragoste s-a înălţat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă singurătate şi tristeţe. Cu imensă durere în suflete ne despărţim de iubita noastră mamă,

FLOAREA AVRAM.

Dumnezeu să te aibă în pază. Fiica Ana şi ginerele Cornel.

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi, ne luăm rămas bun de la draga noastră bunică şi străbunică,

FLOAREA AVRAM.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Nepoata Dana Pantazi cu familia.

 

* Împărtăşim durerea dragilor noştri, Doina, Voicu şi Monica, în aceste momente grele ale despărţirii de bunul lor soţ şi tată,

dr. MIRON TĂUTU.

Pentru dragostea cu care ne-a înconjurat îi datorăm veşnică aducere aminte. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Verişoara Mia Cooş cu soţul Gheorghe. (2418)

 

* În aceste clipe de grea suferinţă, suntem alături de tuşa Doina, verişorul

Voicu cu soţia Monica, la marea durere pricinuită de decesul soţului şi tatălui drag,

dr. MIRON TĂUTU.

Dumnezeu să-i dăruiască pace, linişte şi odihnă în Împărăţia Sa. Nepoţii Diana Florea cu familia, Radu Coos, din Oradea. (2419)

 

 

* O inimă bună a încetat să bată, un suflet mărinimos s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi ne luăm rămas bun de la tatăl nostru

FLORIAN LASCO.

Înmormântarea are loc azi, 27 mai 2014, ora 13.00 în localitatea Bălnaca. Fiicele Lenuţa şi maica Vicenţia. (2413)

 

*Suntem alături de Lasco Lenuţa, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag. Sincere condoleanţe. Fam. Călin Muţiu. (2414)

 

* Suntem alături de colega şi prietena noastră, ec. Lenuţa Lasco, la marea durere provocată de trecerea la cele veşnice a tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Colectivul S.C. Transilvania Complex S.A. (2408)

 

* În aceste momente grele ne exprimăm întreaga noastră compasiune pentru familia domnului col. (r) Sava Andrei, când se desparte de cea care a fost soţie, mamă şi bunică,

SUSANA ANDREI,

un suflet deosebit şi nobil. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei greu încercate. Fam. gl. bg. (r) dr. Creţ Vasile. (2405)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată. Un sincer gând de alinare şi mângâiere pentru familia Andrei, la despărţirea de mama şi soţia

SUSANA ANDREI.

Dumnezeu să o odihnească în pace. Familia Lungu. (2409)

 

* Suntem alături de dl. col. (r) Andrei Sava, la ceas greu, când soţia

SUSANA ANDREI,

îl părăseşte. Familiei sincere condoleanţe. Col. (r) Grigore Bartoş. (2407)

 

* Cu lacrimi în ochi ne luăm rămas bun de la tine, draga noastră prietenă

SUSANA ANDREI.

Sincere condoleanţe şi gânduri de mângâiere şi alinare întregii familii. Fam. Teodor David. (2406)

 

* Cu adâncă durere în suflete ne luăm rămas bun de la cel care a fost

FLORIN LAVINIU ZAHARIA,

elev la Colegiul Tehnic „Transilvania", plecat dintre noi la o vârstă mult prea fragedă. Familiei îndoliate condoleanţe şi sincera noastră compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul şi diriginta clasei a IX-a D de la Colegiul Tehnic „Transilvania", Oradea. (2403)

 

* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune, fam. Stan, la decesul fostei noastre colege

DIANA STAN.

Dumnezeu s-o odihnească. Colegii din Direcţia Arhitect Şef-P.M.O. (2402)

 

* Cu adâncă durere în suflete ne luăm rămas bun de la scumpa noastră bunică şi străbunică

ILEANA NEGRUŢ.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace! Nepoţii Negruţ Monica şi Negruţ Horia cu familia. (2420)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru Negruţ Teodor cu familia, acum când se despart de scumpa lor mamă, bunică şi străbunică

ILEANA NEGRUŢ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Tiurbe Gheorghe cu familia. (2421)

 

* Transmitem un sincer gând de alinare doamnei profesoare Carmen Andrei la trecerea în eternitate a mamei sale dragi. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Felicia, Adrian şi Adi Şchiop.

 

* Ne alăturăm durerii imense prin care trece scumpa noastră Doina, fiul Voicu şi soţia Monica la încetarea din viaţă a mult iubitului lor soţ, tată şi socru

dr. MIRON TĂUTU.

A fost un medic chirurg excepţional, care şi-a îndeplinit misiunea cu dăruire, pasiune şi înalt profesionalism. A salvat viaţa a sute de copii, în spitalul din Oradea, fiind profund regretat de toţi cei care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace. Livia şi Nicolae Pantea.

 

* Suntem profund îndureraţi de despărţirea pentru totdeauna de iubitul nostru unchi şi naş

dr. MIRON TĂUTU

care ne-a înconjurat mereu cu deosebită dragoste şi grijă. Îi păstrăm o veşnică recunoştinţă şi dorim ca bunul Dumnezeu să-l aşeze între aleşii săi şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dana, Dan şi Sorin Pantea.

* Pios omagiu de dragoste şi neuitare în memoria dragilor noştri bunici şi socrii, 29 ani

IULIANA ACHIM

şi 30 ani

GHEORGHE ACHIM,

din Nojorid. Vom păstra mereu în sufletele noastre dragostea şi bunătatea cu care ne-au înconjurat. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Nepoatele Daniela, Adriana şi Monica, cu familiile şi nora Florica. (5161)

 

* Promoţia 1965 a Şcolii Pedagogice Oradea, aduce un pios omagiu colegilor trecuţi în nefiinţă:

FELICIA BURA,

MARIA CORA,

RODICA HAŞIU,

FLORIAN LEUCA,

VIORICA MATEI,

MIHAI PETRILA,

MIHAI DAN,

MARIA ILE,

FLORIAN ILISIE,

MATEI JURCĂ,

GHEORGHE MATEI,

ALEXANDRINA MICU,

FLORICA FEIER,

IOAN MOŢ.

Gânduri de recunoştinţă şi pentru minunaţii dascăli trecuţi la cele veşnice. Dumnezeu să-i odihnească în pace!. (5223)