Decese - Comemorări
La sfârşit să străbat drumul veşniciei cel mai lung
Înţelege-mă de vrei, moartea nu mă înspăimântă,
Ci doar veşnicia ei."
TEODOR BONDAR,
GHEORGHE TIUTIN,
PETRU ANDOR,
ALEXANDRINA SURDU,
LUCREIŢIA CUŞ,
ZSOLT-ALEXANDRU BEDE,
MARIA ILIESCU,
FLOARE JUNC,
ECATERINA VARGA,
GHEORGHE CREŢU,
GHEORGHE DOBAI,
MIRON LENGHEL,
RAMONA-CĂTĂLINA POP,
ANA FODOR,
ILEANA CABA,
OTTO ROTH,
IOAN KUPE,
KATALIN MOLNAR,
MARIA MOISE,
ERZSEBET SIMON,
SANDRO ERDODI,
GABOR HERDA,
AGNES KUTASI,
ERZSEBET SARKOZI,
DALMA-GIZELLA DELCZEG.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, servicii funerare non-stop, „La Capătul Drumului" S.R.L.
* Cu multă durere în suflete ne-am despărţit de buna noastră mamă, soacră şi bunică cea care a fost,
ANA CORBU,
care va rămâne veşnic în amintirea noastră. Mulţumim tuturor celor care i-au fost aproape şi au condus-o pe ultimul drum, sâmbătă, 28 decembrie 2013, în Oradea. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Fiul Pavel, nora Daniela şi nepotul Laviniu-Bogdan. (4213)
* Împărtăşim durerea familiei Banfi Maria şi Gheorghe, acum când se despart de cel care le-a fost frate, cumnat şi unchi,
IOAN ROMOCIAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Fam. Valentina şi Sergiu Mata şi fam. Bala Floare. (4211)
* Suntem alături de Marika neni, acum când cu mare durere se desparte de fiul său drag
IOAN ROMOCIAN.
Dumnezeu să vă aline suferinţa, iar lui,
JANCSI
să-i dea odihnă curată. Fam. Valentina şi Sergiu Mata şi fam. Bala Floare. (4212)
* Cuvintele nu pot exprima tristeţea şi durerea din sufletul meu când o inimă bună şi un suflet blând s-a ridicat la cer după o lungă suferinţă, scumpa mea soţie,
LUCREIŢIA CUŞ,
de 76 ani. Înmormântarea are loc azi, 30 decembrie, ora 14.00, de la Capela Haşaş. Dormi în pace suflet blând! Dumnezeu să te odihnească. Soţul Ionică.
* Te-ai stins puţin câte puţin. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, lăsând un gol imens şi mare tristeţe în inimile noastre, buna şi iubita noastră mamă, bunică şi soacră
LUCREIŢIA CUŞ.
Te vom iubi mereu şi te vom purta în sufletul nostru pentru totdeauna. Rodica Cristian, Adina şi Mircea.
* Suntem alături de cumătrul şi prietenul nostru, la marea pierdere a soţiei
LUCREIŢIA CUŞ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Covaci Pavel şi Victoriţa, fam. Covaci Pavel şi Mariana, finul Pop Ioan.
* Un gând de mângâiere, alinare sufletească şi sincere condoleanţe transmitem verişorului nostru Cuş Ioan şi familiei lui, la marea durere pricinuită de decesul soţiei, mamei, soacrei şi bunicii dragi
LUCREIŢIA CUŞ.
Chipul ei senin şi privirea ei blândă va rămâne mereu în amintirea noastră. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Verişorii Vera Agud şi Pişcorean Ioan cu familiile. (4214)
* Suntem alături de familia Cuş Ioan, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a scumpei lor soţii, mame şi bunici
LUCREŢIA CUŞ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Moza Petru. (4216)
* Ne alăturăm durerii familiei Cuş Ioan, acum când îşi conduce pe ultimul drum pe cea care i-a fost soţie timp de 58 ani, un om de înaltă omenie şi cu suflet nobil. Veşnică să-i fie pomenirea. Locatarii blocului A 3, sc. C. (4228)
* Sincere condoleanţe familiei Cuş Ioan, greu încercată prin pierderea soţiei dragi. Floricica, cu familia. (4229)
* Suntem alături de familia Cuş Ioan şi fiicele Mariana şi Rodica, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celei ce le-a fost soţie, mamă, soacră şi bunică
LUCREŢIA CUŞ.
Un ultim omagiu. Fam. Gireadă Gheorghe şi fiii Gigi şi Nelu. (4234)
* Suntem alături de familia Cuş Ioan la tristeţea şi durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice a soţiei sale,
LUCREŢIA CUŞ.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Conducerea Asociaţiei de Proprietari Dacia 100. (4235)
* Cu adâncă durere anunţăm încetarea din viaţă a celui care a fost un prieten bun
GHEORGHE DOBAI,
în vârstă de 74 ani. Înmormântarea va avea loc la Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Prietenii, familia Uşvat Mihai.
* Cu adâncă durere în suflet anunţ încetarea din viaţă a fratelui meu
GHEORGHE DOBAI,
de 74 ani, fost vameş în Episcopia Bihor. Dumnezeu să-l ocrotească în pace. Dobai Ştefan cu familia. (4215)
* Cu sufletele cernite de durere şi cu lacrimi amare în ochi, ne despărţim acum de scumpul nostru fiu şi tată
MARCEL-GAVRIL ŞUMĂLAN,
care ne-a părăsit, lăsându-ne cu sufletele pustii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mama Floarea şi fiica Marcela. (4243)
* Cu adâncă durere în suflete ne despărţim, după o grea suferinţă, de dragul nostru
MARCEL-GAVIL ŞUMĂLAN.
Odihnească-se în pace. Cea care i-a fost alături la bine şi la greu Gabriela şi fiica Ghighi. (4244)
* Cu tristeţe în suflete ne luăm rămas bun de la dragul nostru nepot şi verişor
MARCEL-GAVIL ŞUMĂLAN,
care după o grea suferinţă s-a înălţat la ceruri. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Adresăm un cuvânt de mângâiere familiei îndurerate. Mătuşa Marioara, verişorul Sorin-Ovidiu cu familia, din Canada. (4245)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer aproape de Dumnezeu. Ne luăm rămas bun de la cel care a fost nepotul şi verişororul nostru drag
MARCEL-GAVIL ŞUMĂLAN.
Vei rămâne veşnic o amintire vie în sufletele noastre. Condoleanţe familiei îndoliate. Mătuşa Veturia, unchiul Ioan şi verişorul Dan, din Arad. (4246)
* Un sincer gând de mângâiere şi alinare pentru scumpele noastre Floarea, Gabriela, Marcela şi Ghighi, la despărţirea dureroasă şi prematură de nepotul şi vărul nostru
MARCEL-GAVIL ŞUMĂLAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Petruş Dumitru şi Petruş Mircea. (4247)
* Cu adâncă durere în suflete ne despărţim de dragul nostru prieten,
MARCEL ŞUMĂLAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Frîncu. (4218)
* Un ultim omagiu celei care a fost vecina noastră
MARIA MOISE.
Bunul Dumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Fam. Boleac. (4219)
* Cu mare durere ne despărţim de draga noastră prietenă şi vecină
MARIA MOISE.
Dumnezeu să-i dea binemeritată odihnă în Împărăţia Sa Cerească. Sincere condoleanţe pentru Maria, Maximilian şi întreaga familie. Familiile Crainic Petru, Dorin şi familia Naghi Dorel. (4231)
* Sunt alături de voi Maria şi Maximilian, acum când vă despărţiţi de draga voastră mamă şi bunică
MARIA MOISE.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Prietena Florica Botescu. (4232)
* Cu gânduri de mângâiere şi încurajare, suntem alături de Babi şi Maximilian, acum când se despart de mama şi bunica lor
MARIA MOISE.
O vom păstra în amintirile noastre aşa cum am cunoscut-o: frumoasă, veselă, harnică şi plină de umor. Dumnezeu s-o odihnească. Fam. dr. Zeno Munteanu. (4225)
* Odată cu plecarea dintre cei vii a dragei noastre
MARIA MOISE
ia cu ea o parte din copilăria, tinereţea şi crâmpeie de viaţă petrecute frumos împreună pe plaiuri bihorene. Condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Coţiu, din Cluj-Napoca. (4226)
* Te-ai stins ca o lumânare în braţele noastre, te-am ajutat, dar efoturile noastre au fost în zadar. Dumnezeu a hotărât să te ridici la ceruri, lăsându-ne sufletele pline de durere şi tristeţe. Cu inimile îndurerate anunţăm moartea fulgerătoare a celei care a fost cea mai scumpă mamă, bunică şi soacră
LIVIA-MARIA BADEA,
de 71 ani. Te-am iubit şi te vom iubi mereu şi-l rugăm pe bunul Dumnezeu să te aşeze între cei drepţi şi să-ţi vegheze somnul de veci. Înmormântarea va avea loc marţi, 31 decembrie 2013, ora 12.00, de la Capela Haşaş, Cimitirul Municipal Oradea. Nu te vom uita niciodată. Fiicele Viorica şi Daniela, ginerii Nelu şi Adi, fiul Costel cu soţia Alina, nepoţii Salustian, Alex, Paul şi Alexia, în veci nemângâiaţi. (4236)
* O cauţi şi nu o găseşti, o strigi şi nu te aude, o aştepţi şi nu mai vine. S-a înălţat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Ne rămâne o frumoasă amintire despre mama şi bunica noastră dragă
LIVIA-MARIA BADEA.
Dumnezeu să-i vegheze somnul. Fiica Gabriela Leahu cu familia. (4221)
* Un gând de mângâiere și sincere condoleanțe transmitem familiei îndurerate, acum când au condus-o pe ultimul drum pe cea care a fost o mamă, soție și bunică iubitoare
ELVIRA VANCEA,
fostă secretară la Şcoala gimnazială din Aleșd. Colectivul de salariați ai Liceului Teoretic „Constantin Șerban, din Aleșd.
* Suntem alături de familia prietenului nostru dispărut prea devreme din această viaţă
prof. univ. dr. ing. VASILE IOVAN.
Dumnezeu să-l odihnească, iar pe voi Vali, copii şi nepoţi, să vă mângâie şi să vă întărească sufleteşte în aceeste grele momente. Fam. Ana şi Mihai Drecin. (4227)
* Un ultim omagiu celui care a fost
prof. dr. VASILE IOVAN,
un om de o aleasă omenie, bunătate şi onestitate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Fam. Barna Gavril. (4230)
* Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi, în momentele grele când l-am condus pe ultimul drum pe cel care ne-a fost soţ special, tată model şi bunic iubitor
VASILE IOVAN.
Îi vom păstra veşnic o scumpă amintire. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndoliată. (4224)
* A plecat dintre noi stâlpul şi reazemul nostru, bunul tată şi bunic
MIRON LENGHEL,
de 80 ani. Înmormântarea are loc azi, 30 decembrie 2013, ora 13.00, în localitatea Roit, de la nr. 8. Fiica Valentina şi nepoata Laura.
* S-a stins încet, sub privirile noastre, flacăra vieţii celui care a fost un iubitor şi blând tată, socru şi bunic,
MIRON LENGHEL,
din Roit. Îngerii să-l conducă în Împărăţia Tatălui Ceresc. Fiul Ioan cu soţia Rodica, nepoţii Raluca, cu soţul Vlad şi Bogdan.
* Ne luăm rămas bun de la cel care ne-a fost tată şi bunic iubitor
MIRON LENGHEL.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l aşeze în ceata drepţilor. Fiul Dorin, nora Gabriela, nepoţii Alexandru şi Vlad.
* Pâlpâind ca o lumânare te-ai stins şi ai plecat dintre noi, bunul nostru tată, socru, bunic şi străbunic
MIRON LENGHEL.
Cetele îngerilor să te călăuzească în Împărăţia lui Dumnezeu. Fiul Gheorghe, nora Valerica, nepoatele Mirela şi Melania cu familiile lor.
* Suntem alături de naşii noştri, Lenghel Ioan şi Rodica, la trecerea în nefiinţă a tatălui, socrului şi bunicului
MIRON LENGHEL.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii Balint Valentin, Anca şi Diana. (4233)
* Mângâiere şi alinare sufletească transmitem verişoarei şi finei noastre Aurica şi fiilor Smaranda şi Dănuţ cu familiile, acum la ceas de grea cumpănă din viaţa lor când se despart pentru totdeauna de cel care a fost reazemul de nădejde şi de neegalat al familiei pe care a iubit-o nespus de mult, cel care a fost
DUMITRU PORUMB.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihna binemeritată în Împărăţia Sa. Popoviciu Elvira şi Liana cu Simona împreună cu familiile lor. (4241)
* Cu adâncă durere în suflet anunţ încetarea din viaţă a soţului meu
OTTO ROTH,
în vârstă de 83 ani. Soţia Maria, în veci nemângâiată.
* Suntem alături de prietena noastră Roth Maria, la marea durere pricinuită prin moartea soţului ei
OTTO ROTH.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Bora.
* „Am fost născut ca şi o floare, şi ca o floare abia înflorită am fost aruncat la pământ. Am fost luat, de teamă că răutatea să nu-mi strice sufletul meu sau ca sufletul meu să nu fie înşelat prin aparenţe înşelătoare." Suntem alături de familia Bede, la dispariţia prematură din viaţă a iubitului lor fiu
ZSOLT BEDE,
în vârstă de doar 10 anişori. Condoleanţe părinţilor îndureraţi. Ildiko Mavrodoglu, servicii funerare.
* Cu adâncă durere şi tristeţe în suflete ne despărţim de buna noastră cumnată şi mătuşă
ELISAVETA NEGRUŢ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Cumnata Maria Negruţ şi nepoata Monica.
* Un gând de mângâiere şi alinare verişorilor mei Florica, Cornel, Victorica şi Anica, cu familiile lor, acum când se despart de draga lor mamă,
ELISAVETA NEGRUŢ.
Dumnezeu s-o primească în Împărăţia Sa. Nepotul Bogdan Negruţ şi familia.
* Păstrăm neştearsă amintirea şi aducem un pios omagiu de dragoste şi recunoştinţă la un an de când a plecat în veşnicie dragul nostru soţ, tată, bunic,
dr. BARBU TODEA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia. (4242)
* Trecerea timpului nu aduce uitarea ci adânceşte dorul din sufletele noastre acum la împlinirea a 6 ani de la plecarea dintre noi a celui care a fost soţ şi tată
IOAN MUDURA.
Ne vom aminti cu drag de sufletul tău bun. Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţia Constanţa şi fiul Mircea. (4217)
* Timpul nu va putea şterge durerea din sufletele noastre provocată de trecerea la cele veşnice, în urmă cu trei ani, a dragului nostru soţ, cumnat şi unchi
FLORIN MOGA,
plecat mult prea devreme pe drumul veşniciei, lăsând în inimile noastre multă durere şi tristeţe. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Soţia Lidia şi cumnatul Petrică, cu familia. (4222)
* Purtăm în suflete aceeaşi durere ca în urmă cu 12 ani, când, într-o zi friguroasă de iarnă, a plecat în veşnicie cel care a fost un minunat soţ, tată, bunic şi străbunic
GHEORGHE ANDOR.
Tristeţea despărţirii a rămas neştearsă în inimile noastre, iar vorba lui înţeleaptă şi bunătatea lui nemărginită ne vor lipsi mereu. Dormi în pace dragul nostru! Soţia Ana, fiica Doina, nepoatele Leia, Carmen şi Corina cu familiile lor, strănepoţii Robert şi Roxana. 84238)
* Amintiri dragi, lacrimi, multă durere în suflet şi dor nestins e tot ce a mai rămas de când în urmă cu 12 ani un suflet minunat, plin de bunătate s-a ridicat la cer
VASILE DAMŞE.
Cu fruntea plecată în faţa tristului mormânt îţi aducem o floare, o lumânare şi o rugăciune către bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. În veci îndurerate soţia Maria, fiica Voichiţa şi nepoata Adonia cu familia şi nepoata Alexandra. (4237)