DECESE

 

* „Biblia mă învaţă să iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, să doresc domnia dreptăţii, să mă scârbesc de răutăţi şi să iubesc pe duşmani.” (Silvio Pellico - poet).

MARIA PAŞC,

ELENA ARVA,

MARIA IACOB,

TRAIAN MUT,

SANDOR BERECZKI,

ELISABETA CSEROS,

VERONICA MACAVEI,

LIVIU CRĂCIUN CACIORA.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.  

 

* Suntem alături şi împărtăşim durerea familiei Negrean Nicuşor şi ne exprimăm profunda compasiune, în aceste momente de tristeţe şi suferinţă, când se despart de iubita lor soţie şi mamă,

NIKI NEGREAN.

Dumnezeu s-o aibă în paza Lui, iar familiei să-i dea mângâiere! Sincere condoleanţe, din partea fam. Cristian Vidican. (5991)

 

* Particip cu tot sufletul la imensa durere a întregii familii Negrean, în special Nicu, George şi Nistor Botiş, la dispariţia fulgerătoare a iubitei lor

NIKI NEGREAN,

exemplu de onestitate şi de o bunătate rară. Dumnezeu să odihnească în pace sufletul ei generos şi familiei îndurerate să-i dea puterea de a depăşi această cruntă încercare. Văd. Elly Gavriş, fam. ing. Gicu Minghiat şi Eva, din Cluj, fam. dr. Muller Dora şi Frank, din Germania. (6008)

 

 

* Suntem cu gândul şi cu sufletul alături de Geta Ile, în aceste momente grele, pricinuite de stingerea din viaţă a surorii. Transmitem întreaga noastră compasiune familiei îndoliate. Familia Ionescu. (5963)

 

* Ne despărţim cu durere de mama noastră dragă,

MARIA PAŞC,

cea care a fost un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Înmormântarea are loc azi, 10 august 2017, ora 13.00, în satul Păuleşti. Fiica Dorina, ginerele Ghiţă, nepoţii Laviniu şi Alin. (5974)

 

* Lacrimi, durere şi tristeţe în suflete simţim acum, când ne despărţim de mama, soacra şi bunica noastră,

MARIA PAŞC.

Dumnezeu s-o odihnească în pace! Fiul Dorel, nora Leontina, nepoata Anca, cu familia. (5972)

 

* Cu sufletele îndurerate ne luăm rămas bun de la cea care a fost mamă, soacră şi bunică,

MARIA PAŞC.

Amintiri dragi împletite cu lacrimi este ceea ce simţim acum. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Fiul Gheorghiţă cu Iustina şi nepoţii George, Adi cu familia. (5973)

 

* Suntem alături de cumantul şi unchiul nostru Paşc Dorel, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a mamei,

MARIA PAŞC.

Dumnezeu s-o odihnească în pace! Familia Totoran Daniel, Simona şi Andrada. (5990)

 

 

* Suntem alături de colegul nostru Paşc Gheorghe, acum la trecerea în nefiinţă a mamei sale dragi,

MARIA PAŞC.

Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Colegii din cadrul Direcţiei Economice S.C. Turism Felix S.A. (5965)

 

 

* Suntem alături de colegul nostru Paşc Gheorghe, la marea durere, acum când se desparte de mama sa dragă,

MARIA PAŞC.

Sincere condoleanţe din partea colegilor de la Grupul Gospodăresc al S.C. Turism Felix S.A. (5966)

 

 

* Suntem alături de colegul nostru Paşc Gheorghe, acum când se desparte de mama sa dragă,

MARIA PAŞC.

Sincere condoleanţe. Departamentul Juridic, S.C. Turism Felix S.A. (5967)

 

* Împărtăşim durerea colegului nostru Paşc Gheorghe, la trecerea la cele veşnice a mamei sale dragi,

 MARIA PAŞC.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegii de la Serviciul Comercial  S.C. Turism Felix S.A. (5968)

 

* Împărtăşim alături de colegul nostru Gheorghe Pașc marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a dragei sale mame. Dumnezeu să o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Conducerea S.C. "TURISM FELIX" S.A. - Băile Felix.

 

* Suntem alături de colegul nostru Gheorghe Pașc, în aceste momente de grea încercare pricinuite de trecerea în nefiinţă a iubitei sale mame. Dumnezeu să o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegii de la Serviciul Resurse Umane din cadrul S.C. “TURISM FELIX” S.A. - Băile Felix.

 

 

* Suntem alături de colega noastră Paşc Leontina, în aceste momente de cumpănă pricinuite de trecerea la cele veşnice a soacrei dragi. Sincere condoleanţe! Colegii de la  C.N. „Emanuil Gojdu” Oradea. (5982)

 

* Sincere condoleanţe, colegei Leontina Paşc şi familiei, la pierderea mamei şi soacrei. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Irina Pavel.

 

* Ne alăturăm durerii colegei noastre Nelica Duma, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea la cele veșnice a iubitului său tată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Conducerea S.C. "TURISM FELIX" S.A. - Băile Felix.

 

* Ne alăturăm durerii colegei noastre Nelica Duma, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag și transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la Serviciul Resurse Umane din cadrul S.C. “TURISM FELIX” S.A. - Băile Felix.

 

 

* Transmitem sincere condoleanţe prietenului nostru Pop Gheorghe, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a fratelui drag. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fam. Nemeş şi fam. Balaciu. (5969)

 

* Cu durere în suflete şi nemărginită întristare anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitului soţ, tată şi bunic,

dr. TRAIAN NEGRĂU.

Înmormântarea va avea loc vineri, 11 august 2017, ora 15.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Soţia, fiii şi nepoţii. (5981)

 

 

* Cu ochii plini de lacrimi şi cu sufletele îndurerate, ne luăm rămas bun de la fratele şi cumnatul,

dr. TRAIAN NEGRĂU.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Suntem alături de voi, Cornelia, Marius, Marcel, Dana şi Mara, în aceste clipe grele ale despărţirii de soţul şi tatăl vostru drag şi iubit. Sincere condoleanţe! Familia Negrău Petru şi Maria. (5970)

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de unchiul nostru drag şi scump,

dr. TRAIAN NEGRĂU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Familia Negrău Marcel, Adriana şi Tania. (5971)

 

* Suntem alături de familia dr. Negrău Marcel, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. (5984)

 

* Suntem alături de colegul nostru dr. Negrău Marcel, şeful Secţiei A.T.I., acum când se desparte de cel care i-a fost tată

TRAIAN NEGRĂU.

Un gând de alinare şi sincere condoleanţe. Colectivul Secţiei Chirurgie Plastică, Spitalul Clinic Judeţean Oradea. (6002)

 

* Suntem alături de colegul nostru dr. Negrău Marcel, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui său drag

TRAIAN NEGRĂU.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei greu încercate alinare. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. dr. Ioan Teodor Urda. (6003)

 

* Sincere condoleanţe familiei dr. Negrău Marcel, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui său,

dr. TRAIAN NEGRĂU.

Colectivul Secţiei Clinice Chirurgie I, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. (6005)

 

* Ne alăturăm durerii colegului şi prietenului nostru dr. Marcel Negrău, acum când îl conduce pe ultimul drum pe tatăl drag,

dr. TRAIAN NEGRĂU.

Sincere condoleanţe. Fam. dr. Pop Mircea. (6004)

 

 

* Un ultim omagiu

doctorului TRAIAN NEGRĂU,

căruia îi mulţumesc pentru anii în care am lucrat împreună. Gânduri de mângâiere pentru întreaga familie. Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule doctor! As. Valentina Vidican şi familia.

 

 

* Suntem alături de domnul dr. Marcel Negrău, medic şef Clinica ATI I şi ne exprimăm profunda noastră compasiune, în aceste momente de tristeţe şi suferinţă, când se desparte de iubitul său tată

dr. TRAIAN NEGRĂU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul clinicii ATI I, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. (5985)

 

 

* Colegiul Medicilor Bihor aduce un ultim și pios omagiu celui care a fost devotat medic și apreciat coleg,

dr. TRAIAN NEGRĂU,

medic primar neurologie, personalitate marcantă în viaţa medicală a municipiului Oradea şi a judeţului Bihor, mulți ani medic-șef al Policlinicii de Adulți Oradea. Și-a dăruit peste 35 de ani îngrijirii bolnavilor cât și problemelor de sănătate publică din Oradea și județul Bihor. De o ţinută morală şi profesională ireproșabilă, a pledat mereu pentru promovarea și respectarea demnității profesiei medicale. Familiei îndoliate, căreia i-a oferit toată dragostea, îi transmitem întreaga noastră compasiune. (5986)

 

* Un gând de alinare familiei îndoliate la despărţirea de

dr. TRAIAN NEGRĂU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Dr. Carmen Pantiş cu familia. (5987)

 

* „Cu trupul ostenit de suferinţă,

S-a înălţat în ultimul său zbor,

Un OM ce până ieri era fiinţă,

De astăzi va sădi între ai săi un dor.”

Suntem alături de familia domnului dr. Marcel Negrău, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui său,

dr. TRAIAN NEGRĂU.

Sincere condoleanţe, din partea Compartimentului Anestezie, ATI Spitalul Clinic Judeţean Oradea. (5997)

 

 

* Cu tristeţe în suflete ne despărţim de bunul nostru coleg,

MIHAI ROGOJAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul Şcolii Auto SAO Oradea. (5979)

 

 

* Cu durere, lacrimi şi suferinţă în suflete, ne luăm rămas bun de la scumpa noastră mamă, bunică şi străbunică,

VERONICA MACAVEI.

Nu te vom uita niciodată, buni VERO! Înmormântarea va avea loc vineri, 11 august, ora 12.00, din Capela Haşaş. Familia. (5989)

 

* La ceas de grea încercare ne alăturăm durerii familiei Marius şi Doina Macavei şi fiicelor Anda şi Diana, cu familiile lor, acum când se despart pentru totdeauna de draga lor mamă, soacră, bunică şi străbunică,

VERONICA MACAVEI.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, alături de aleşii Săi! Maria Nistor şi fiicele Simona şi Cristina cu familiile lor. (5977)

 

* Transmitem sincere condoleanţe fam. Marius şi Doina Macavei, fiicelor Anda şi Diana cu familiile lor, acum când îşi conduc pe drumul fără întoarcere mama, soacra, bunica şi străbunica,

VERONICA MACAVEI.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace! Vecinii de scară bl. U 47, str. D. Cantemir. (5978)

 

* În aceste momente de mare tristeţe suntem alături de familia ing. Macavei Marius şi Doina, când draga lor mamă, soacră, bunică şi străbunică,

VERONICA MACAVEI,

pleacă pe drumul veşnicie. Sincere condoleanţe. Mitică şi Mihaela Fătu. (5998)

 

* Suntem alături şi împărtăşim durerea colegului nostru ing. Marius Macavei, în aceste clipe de tristeţe când se desparte de iubita sa mamă. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace! Conducerea şi colegii din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bihor. (6000)

 

 

* Suntem alături de familia Boroş Ludovic, în aceste momente deosebit de triste, când se despart de cea mai iubită soţie, mamă, soacră, bunică şi străbunică, care a fost

IDA BOROŞ.

Dumnezeu s-o odihnească în linişte şi pace! Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune, familiei îndoliate. Din  partea vecinilor de la blocul B 45, sc. C, Oradea. (5988)

 

* Aducem pe această cale mulţumiri preoţilor, credincioşilor şi tuturor celor care au participat la slujba de înmormântare a celui care a fost

preot LIVIU TIRLA.

Familia: soţia Anca, fiul Rareş şi fiica Teona. (5996)

 

 

* Suntem alături de ginerele nostru, fata şi cuscra noastră la marea durere pricinuită de decesul dragului lor soţ, tată, socru şi bunic,

LIVIU CACIORA,

un om deosebit, cu un caracter frumos şi curat. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei îndoliate! Fam. Crişan Elisaveta, fam. Opriş Bogdan, fam. Opriş D. Liviu.

 

* Ne alăturăm durerii nașei noastre Neli și a familiei, în greaua încercare prin care trec, la decesul nașului nostru,

dr. TRAIAN NEGRĂU.

Sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Dragoș, Felicia și Dana. (674)

 

* O mare pierdere pentru noi!

NIKI,

prietena și colega noastră, a plecat... Aveam multe planuri, dar planul lui Dumnezeu a fost altul. El a iubit-o mai mult și a luat-o la el. Trist și totuși adevărat... Suntem cu toții trecători prin viață! Vei rămâne mereu în sufletele noastre,

NICOLETA NEGREAN.

Drumul să-ți fie ușor în eternitate! Promoția 1986, Liceul Pedagogic-diriginte Lucia Catarig. (675)

 

 

COMEMORĂRI

 

* Tristă şi dureroasă a fost ziua de 10 august, în urmă cu 11 ani când ai plecat prea devreme de lângă noi,

LIVIU TRONCA.

Te vom plânge cât vom trăi! Soţia Maria, copiii Sanda şi Sandu cu familiile. (5983)