In memoriam
DECESE
* „Viaţa cât este de lungă
Trece repede ca o umbră
Nici urma nu-i rămâne
Decât jale şi suspine".
IOAN VASILE ABRUDAN,
IREN OBERLEITNER.
Miluieşte-i, Dumnezeule, după marea Ta milă. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "La Capătul Drumului" S.R.L.
* S-a stins fulgerător într-o blândă zi de toamnă, când mult prea degrabă a fost chemat la cer, rămânând în urma-i tot ce avea mai scump: viaţa şi familia, luând în eternitate speranţe şi vise aici neîmplinite, gânduri neterminate şi planuri nerealizate, lăsând în suflete durerea, tristeţea, ispita ne-mpăcării, a revoltei şi dorul fără margini. Dumnezeu să te primească în cer cu toată căldura şi bunătatea pe care tu aici pe pământ mi le-ai dat, dragul meu soţ,
DAN ILIE.
Îţi mulţumesc pentru toate clipele minunate petrecute împreună. Înmormântarea are loc în localitatea Ştei, azi, 9 noiembrie 2010, ora 13.00. Soţia ta, Viorica.
* Ne plânge sufletul, dar a venit momentul să ne luăm rămas bun de la dragul nostru tată, socru şi bunic,
DAN ILIE.
Te-ai stins încet ca o lumânare, fără ca noi să te putem ajuta. Am fi vrut să nu te lăsăm să pleci din mijlocul nostru, dar Dumnezeu te-a luat la El, într-o zi frumoasă de noiembrie. Nu ne vor ajunge niciodată lacrimile pentru a-l plânge pe cel care ne-a înconjurat mereu cu dragostea şi tandreţea lui. Pentru tot ce-ai făcut pentru noi, pentru dragostea ce ne-ai arătat-o nu te vom uita niciodată. Fiica Liana cu ginerele Gheorghe Ioan şi nepoatele Iulia şi Alesia.
* Stau la tristul tău sicriu cu capul plecat, oftez, plâng şi suspin, dar tu nu mă mai alini, să mă strigi cu glasul tău cum o făceai mereu, să mă întrebi necazul meu, dragul şi bunul meu tată,
DAN ILIE.
Nu ne rămâne decât ca la lumina unei lumânări sau a unei stele să-ţi zărim privirea caldă şi să-ţi spunem: „Odihneşte-te în pace". Fiica Cristina cu familia.
* Cu multă durere şi tristeţe în suflete, ne despărţim de dragul nostru frate, cumnat şi unchi,
DAN ILIE,
care ne-a părăsit mult prea devreme. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l aşeze într-un loc cu multă verdeaţă şi linişte. Pe tine, Viorica, şi pe fetele voastre, Liana şi Cristina, cu familiile, să vă ajute Dumnezeu să treceţi cu bine peste această grea încercare. Fratele Gheorghe Dan cu soţia Mărioara şi ceilalţi membri ai familiei.
* Pentru cei care au pierdut un soţ, tată, socru şi un bunic drag viaţa pare mai săracă, îndemnându-i la triste reverii, iar părerile de rău sunt palide în faţa durerii acelora care l-au iubit şi cunoscut pe domnul
DAN ILIE.
Toată compasiune noastră şi sincere condoleanţe adresăm familiilor îndoliate acum în momentele grele ale despărţirii de cel trecut în nefiinţă şi-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Colectivul Primăriei comunei Rieni.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet cald şi generos s-a ridicat la cer. Cu inimile pline de tristeţe şi durere, ne despărţim de prietenul nostru,
DAN ILIE.
Sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-i ofere odihnă şi pace veşnică. Familia Buda Cornel. (673)
* O rugăciune, o floare, lacrimi şi o lumânare pentru sufletul celui care a fost
ŞTEFAN PRAJA,
bunicul iubitor şi grijuliu care îşi conducea zilnic nepoţica până la poarta şcolii, când aceasta era în clasa întâi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Învăţătoarea Marta Lovas şi elevii clasei a III-a B, de la S08„Avram Iancu" Oradea. (636)
* Împărtaşim durerea colegului nostru Marcel la despărţirea de bunul său tată,
ŞTEFAN PRAJA.
Odihnă veşnică în împărăţia cerurilor. Condoleanţe familiei. Conducerea şi colegii de la O.T.L. S.A.
* Suntem alături de colegul nostru Marcel Praja la durerea pricinuită de despărţirea de bunul său tată. Cuvinte de consolare şi condoleanţe familiei. Colegii din Biroul Aprovizionare, O.T.L. S.A.
* La ceas de grea înceracre, durere şi tristeţe, te rugăm, Doamne, din multă bunătatea Ta, trimite mângâiere şi alinare pentru prietena şi buna noastră colegă, învăţătoarea Maria Popa, şi întreaga ei familie, acum când se despart de scumpul şi iubitul for fiu,
RĂZVAN POPA.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Foştii colegi de liceu, promoţia 1976. (635)
* Familia Popa Adrian mulţumeşte tuturor acelora care le-au fost alături cu gândul sau prezenţa la slujba de înmormântare a celui care a fost cel mai iubit fiu,
RĂZVAN-ADRIAN POPA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. (658)
* În faţa eternităţii care ne va despărţi, cu adâncă durere în suflete şi pioasă recunoştinţă, ne luăm rămas bun de la
prof. IOSIF GUI,
cel care m-a însoţit mereu cu prietenia şi generozitatea sa, izvorâte dintr-o inimă mare. Soţiei Viorica, fiilor Ovidiu şi Olimpia, dar şi întregii familii un gând de alinare sufletească şi întreaga compasiune, din partea familiei Blînda. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi lumină. (640)
* Profund îndurerate, transmitem cele mai sincere condoleanţe însoţite de un gând de alinare şi mângâiere colegei noastre Viorica Gui, în aceste momente de mare tristeţe şi suferinţă, pricinuite de trecerea în veşnicie a soţului ei drag,
IOSIF GUI.
Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace. Colegele de la D.S.P. Bihor, Eva, Lucia, Cecilia, Florina, Alina, Mirela şi Maria.
* Vestea trecerii în nefiinţă şi a plecării dintre noi pentru veşnicie a unui Om cu suflet nobil şi plin de bunătate ne-a întristat profund. Ne luăm rămas bun de la un om de aleasă omenie, de la bunul nostru vecin şi prieten, cel care a fost
IOSIF GUI.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte, să-i vegheze odihna veşnică şi să-l aşeze alături de cei buni şi drepţi în Împărăţia Sa. Transmitem sincere condoleanţe, alinare sufletească şi întreaga noastră compasiune familiei îndoliate. Locatarii blocului turn din str. Republicii nr. 3-5, Oradea. (637)
* O îmbrăţişare de îmbărbătare, un gând de mângâiere şi alinare pentru voi, dragă Viorica şi Ovidiu, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a soţului şi tatălui drag,
IOSIF GUI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l primească în Împărăţia Sa. Condoleanţe familiei. Fam. ing. Dumitru Paşca. (672)
* La umbra crucii tale/ Venim cu sufletul rănit/ Şi ochii plini de lacrimi/ Căci prea curând ne-ai părăsit. Un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate, s-a ridicat la cer, lăsând în urmă un gol imens şi lacrimi. Aşa ne despărţim de iubita noastră mamă,
ILINA UNGUREANU.
Pentru tot ce a făcut pentru noi îi vom păstra veşnică recunoştinţă. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă şi pace veşnică în Împărăţia Sa. Fiul Vasile şi nora Rodica. (638)
* Cu multă durere, tristeţe, amintiri dragi împletite cu lacrimi şi dor nestins păstrăm în sufletele noastre vie imaginea chipului blând şi drag al celei care a fost bunică şi străbunică,
NUŢA.
Nepoatele Elena Erdeli, Costea Ramona şi strănepoţii Cristina Costea şi Luca Erdeli. (639)
* Colectivul cadrelor didactice şi elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Orizont" sunt alături de doamna prof. Erdeli Elena, director adjunct, la greaua pierdere a bunicii sale. Dumnezeu s-o odihnească în pace. (650)
* Sunt alături de colega mea Elena Erdeli, acum când se desparte de iubita ei bunică. Odihnească-se în pace. Prof. dr. Angela Maruşca. (651)
* Suntem alături de familia îndurerată, la pierderea celui care a fost
EMERIC SZALDOBAGY,
prin trecerea lui la cele veşnice. Un ultim omagiu. Foştii colegi de la Serviciul şi Staţia Hidro Oradea. (642)
* Suntem alături de colega noastră Uj Edith, la trecerea în nefiinţă a părintelui drag,
MIHAI BOROŞ.
Sincere condoleanţe din partea colectivului S.C. Renamed Nefrodial. (648)
* Suntem alături de colegul nostru ec. Purdi Mihai, la trecerea în nefiinţă a tatălui său drag. Colegii de la S.C. Chimprestor S.A. Oradea. (661)
* Suntem alături de Delia Palaghiţă, Bâscă Dan şi familiile lor, la marea durere pricinuită de decesul tatălui drag,
SABIN BÂSCĂ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Puiu Săteanu. (652)
* A murit poetul universal
ADRIAN PĂUNESCU.
Trăiască patriotul român
ADRIAN PĂUNESCU.
Piară nepăsarea de soarta românilor şi României a conaţionalilor mei. Altminteri, fără ca noi să iniţiem măcar un gând rău cuiva, necruţătorii noştri vrăjmaşi mici şi mari, interni şi externi, pe toţi ne vor răpune înainte de vreme. Dar atunci pilda şi viaţa activă a lui
ADRIAN PĂUNESCU
s-ar dovedi zadarnice. Nu cred că suntem atât de nevrednici şi destul de laşi pentru a permite aşa ceva. Ionel Vidican. (654)
* A plecat să vegheze în eternitate la dăinuirea neamului său cel care ne-a îmbătat cu muzica vorbelor şi parfumul veşniciei,
poetul ADRIAN PĂUNESCU.
Regret profund dispariţia maestrului de a cărui prietenie am avut onoarea să mă bucur. Ionel Ungur - fost prefect de Bihor. (655)
* Ne sunt sufletele împietrite de durere la aflarea veştii dispariţiei celui care ne-a fost coleg şi prieten,
TRAIAN NICA.
L-am cunoscut, l-am apreciat, l-am admirat. Va rămâne veşnic în amintirea noastră. Sincere condoleanţe. Conducerea şi colegii de la Primăria comunei Avram Iancu.
* Vestea trecerii la cele veşnice a celui care a fost coleg şi prieten,
TRAIAN NICA,
ne-a umplut inimile de tristeţe. Pe această cale transmitem sincere condoleanţe familiei greu încercate. Dumnezeu să-i dea liniştea şi odihna binemeritată. Fam. Herman Alexandru şi Luminiţa.
* S-a stins în tăcere şi cu demnitate un suflet minunat, plin de bunătate,
TRAIAN NICA
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Sabău Sorin şi Mihaela.
* Cu nemărginită durere în suflete, ne exprimăm compasiunea faţă de familia îndoliată când se despart de soţul şi tatăl drag,
TRAIAN NICA.
Dumnezeu să-i dea odihna şi liniştea veşnică în Împărăţia Sa. Fam. Matica Teodor şi Florica.
* Sincere condoleanţe colegei noastre Urdea Olimpia, în aceste momente grele când se desparte de tatăl său drag, trecut la cele veşnice, după o îndelungată suferinţă. Colectivul Facultăţii de Arte Vizuale. (662)
* Suntem alături de colegul nostru, Buta Gavril, la marea durere pricinuită de moartea tatălui său,
GAVRIL BUTA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Grupului Gospodăresc S.C. Turism Felix S.A. (663)
* Sincere condoleanţe familiei as. Cser Florentina, acum când se desparte de tatăl-socru. Colectivul Secţiei Cardiologie 2. (668)
* Împărtăşim durerea colegei noastre Florica Bolojan, acum la trecerea în nefiinţă a soţului drag. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul Spitalului Clinic de Recuperare Băile-Felix. (671)
* Un gând de alinare şi mângâiere familiei Chira, la decesul mamei, soţiei şi bunicii dragi, vecina noastră,
FLOARE CHIRA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Vecinii, familiile Raţiu şi Ardelean.
* Suntem alături de tine, Mariana, şi de copiii tăi, Florin, Cristi şi Luminiţa, cu familiile lor, acum când vă despărţiţi pentru totdeana de soţul, tatăl, socrul şi bunicul vostru mult iubit,
CORNEL TEŞAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Covaciu Mircea, Lia şi Georgiana.
* Suntem alături de familia îndurerată la mare durere pricinuită de decesul
prof. IOSIF GUI,
activist de cultură neobosit. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Un grup de vecini.
* Suntem alături de Ica Gui, Ovidiu şi Olimpia Urdea cu familia, la ceasul despărţirii de soţul şi tatăl lor drag,
prof. IOSIF GUI,
om de o deosebită onestitate şi integritate morală. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fam. Roşu Aurel, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Oradea.
* Suntem alături de familia celui care a fost
prof. IOSIF GUI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Mihaela Tătulescu şi Radu Tîrnovean.
COMEMORĂRI
* Tatălui meu,
MIHAI VLAD.
Ieri a fost ziua noastră, tată!
Şi-am plâns... căci mi-e cumplit de dor
Să-ţi aud glasul blând, duios
Şi să-ţi mai văd chipul frumos.
Să mă ierţi, tăticul meu,
Dacă vreodată ţi-am greşit,
Că poate n-am ştiut să-ţi spun
Cât de profund eu te-am iubit.
Nădăjduiesc, părinte sfânt,
Că vine-o vreme-n care,
Când, părăsind acest pământ,
Am să te văd şi-am să-ţi vorbesc...
Va fi posibil, oare?
Mihaela Vlad. (664)
* Azi se împlinesc 4 ani de dor, jale, întristare şi lacrimi amare de când ai plecat de lângă noi, draga şi iubita noastră soţie, mamă, soacră, bunică şi cuscră,
GIZELA VARGA.
Pentru dragostea, bunătatea şi înţelepciunea cu care ne-ai înconjurat îţi datorăm neuitare veşnică, rugându-L pe Bunul Dumnezeu să te aibă în paza Sa. Dormi în pace, suflet bun. Nemângâiaţi şi îndureraţi: soţul Viorel, fiicele Camelia şi Laura, ginerii Radu şi Florin, nepoţii Călin, Rebecca şi Laur, cuscrele Nuşi şi Viorica. (629)
* Azi se împlinesc 2 ani de când a plecat în veşnicie, pe un drum cu stele, un suflet mare, sufletul mamei, bunicii şi străbunicii noastre,
SAVETA MOGA.
Chipul blând şi căldura sufletească cu care ne-ai înconjurat vor rămâne veşnic în amintirea noastră. Te vom iubi mereu, MAMĂ BUNĂ! Familia. (670)
* Sunt 3 ani de durere sufletească de când am condus-o pe ultimul drum pe fiica mea iubită,
RODICA CĂRBUNARU.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Mama nemângâiată. (644)