DECESE

 

* Nu se poate înţelege cât de grea este despărţirea decât atunci când un om drag pleacă de lângă noi, cei dragi lui. Îl cauţi şi nu-l găseşti, îl strigi şi nu-ţi răspunde, îl aştepţi şi nu mai vine. După o nemeritată suferinţă, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la mama noastră

IULIANA MIKLO,

în vârstă de 67 ani. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-i aşeze sufletul printre aleşii Săi. Înmormântarea va avea loc joi, 4 decembrie, ora 15.00, de la Capela Steinberger, Oradea. Familia îndoliată.

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer. Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa alături de cei  drepţi. Suntem alături de colega noastră Nyiri Eva, la marea durere pricinuită de moartea mamei sale,

ILEANA MIKLO.

Sincere condoleanţe. Colectivul de la Optica Focus. (5919)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi, profund îndureraţi ne luăm rămas bun de la cea care ne-a fost soacră, bunică şi străbunică

FIROANDA BUŞTEA.

Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul blând în Lumina Sa. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nora Ecaterina, nepoata Viorica, cu soţul Doru şi strănepoata Dora.

 

* Suntem alături de familia Dombi, la dureroasa despărţire de cel care a fost soţ şi tată,

MIHAI DOMBI.

Sincere condoleanţe. Vecinii de la blocul M 2, str. Aluminei 78 Oradea. (5928)

 

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a celui care a fost soţ şi tată

LAZĂR TORŢAN,

de 84 ani. Înmormântarea are loc azi, 3 decembrie 2014, ora 12.00, de la  Capela Cimitirului din comuna Tinca. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Soţia Floare şi fiul Ionel cu familia. (5923)

 

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea în nefiinţă a celei care ne-a fost mamă, soacră şi bunică

ILEANA BERECHI,

în vârstă de 77 ani. Înmormântarea are loc azi, 3 decembrie, ora 14.30, în localitatea Diosig, de la  Capela Cimitirului Reformat. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia îndoliată. (5924)

 

* Împărtăşim durerea colegei noastre, dr. Berechi Eniko, pricinuită de moartea neaşteptată a mamei sale dragi şi îi transmitem sincere condoleanţe. Colectivul de medici ai Secţiei Pediatrie I, Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu". (5949)

 

*  Suntem alături de doamna dr. Berechi Eniko, în aceste momente triste, pricinuite de moartea mamei dragi. Sincere condoleanţe familiei. Colectivul Secţiei Pediatrie I a Spitalului Municipal Oradea. (5950)

 

* Suntem alături de nepoţii noştri Ghiţă şi Liviu şi le împărtăşim durerea acum când se despart de iubita lor mamă şi bunică

FLORIŢA LUCACIU

şi draga noastră verişoară. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe întregii familii. Florica şi Adrian Ursu cu familia. (5922)

 

* Suntem alături de văduva Florica Mermeze, copiii Petrişor şi Florian, acum când se despart de bunul lor tată şi bunic

IOAN IERINA.

Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Pârcălab Ioan. (5915)

 

* Deplângem trecerea la cele veşnice a dragului nostru cumnat şi unchi, 

IOAN IERINA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Văd. Ierina Eva, copiii Petru şi Vasile Ierina. (5935)

 

* Adresăm sincere condoleanţe colegului nostru, prof. Fildan Ioan, la trecerea în eternitate a mamei sale dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Şcolii "Dimitrie Cantemir". (5925)

 

* Suntem alături de vecinul nostru, Fildan Florian cu familia, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celei ce a fost soţie, mamă, soacră şi bunică

ELISABETA FILDAN.

Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Vecinii Lica, Florica, Lucian şi Aurica, cu familiile. (5938)

 

* Suntem alături de colega noastră, Maria Fildan, la durerea pricinuită de trecerea la veşnicie a mamei soacre

ELISABETA FILDAN.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul Serv. Control Ulterior-Oficiu Judeţean Poştă. 

 

* Suntem alături de colegul nostru Fildan Ioan şi ne exprimăm întreaga noastră compasiune în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a iubitei sale mame. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegii de la Asociaţia de Proprietari "Fagului 174". (5951)

 

* Regrete şi lacrimi pentru decesul prematur al cumnatului şi unchiului nostru

GHEORGHIŢĂ HINŢ.

Condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace. Familia Tocai Dorin, Florica şi Mircea. (5932)

 

* Suntem alături de colega noastră Cazan Otilia şi familia sa, la trecerea în nefiinţă a mamei sale dragi. Dumnezeu s-o odihnească. Fam. Ilie. (5931)

 

* Împărtăşim durerea sufletească a colegei noastre, Cazan Otilia, în aceste clipe grele ale despărţirii de mama sa dragă şi a colegului nostru Cazan Claudiu la despărţirea de soacra sa. Bunul Dumnezeu s-o odihnească, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Colegii de serviciu UM 01232 Oradea. (5929)

 

* Suntem alături de prietenul nostru Dănuţ Drăgan şi de familia sa, la marea durere pricinuită de moartea tatălui drag

FLORIAN DRĂGAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Moza.  

 

* Cu sufletele frânte de durere, anunţăm şi pe această cale, că mama noastră scumpă şi iubită, medicul de excepţie, sufletul ales şi iubitor de artă şi frumos

dr. VIOLETA-DOINA POP

a plecat, un pic, departe. Mulţumim din adâncul inimilor noastre tuturor celor care au însoţit-o pe ultimul drum şi au fost cu gândurile lor alături de noi. Fiii Bogdan şi Marius. (5944) 

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea în nefiinţă a celei ce a fost

dr. VIOLETA-DOINA POP.

Condoleanţe familiei îndurerate. Colegiul Medicilor Bihor. (5948)

 

* S-a stins încet, sub privirile noastre neputincioase, un suflet bun s-a ridicat la cer, o inimă plină de iubire a încetat să mai bată, a celei care a fost

FLOARE LUCACIU,

de 83 de ani. Înmormântarea are loc azi, 3 decembrie 2014, ora 13.00, din Capela Haşaş. Dormi în pace mamă, soacră şi bunică. Fiul Ghiţă, nora Vali şi nepoţii Geta şi Dani. (3329)

 

* După o lungă şi grea suferinţă, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar fiul iubitor îşi ia rămas bun de la iubita mamă,

FLOARE LUCACIU,

de 83 de ani. Înmormântarea are loc azi, 3 decembrie 2014, ora 13.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Liviu. (3331)

 

* Un ultim omagiu adus iubitei noastre bunici şi soacre,

FLOARE LUCACIU,

de 83 de ani. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepoata Claudia şi nora Cornelia. (3330)

 

* Suntem alături de nepoţii noştri Ghiţă şi Liviu, la plecarea mamei lor la cele veşnice

FLORIŢA LUCACIU

(A Raşii din Roit). Dumnezeu s-o odihnească în cea mai frumoasă Grădină a Sa. Verişorii Florica şi Traian Pandrea, cu întreaga familie. (3335)

 

* Suntem alături de colega noastră Margareta Albulescu şi ne exprimăm întreaga compasiune în aceste clipe grele pricinuite de moartea fratelui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar bunei noastre colege să-i dea putere să poată trece peste acest moment dificil. Colectivul Inspectoratului pentru Calitatea Seminţelor Bihor-Oradea. (3332)

 

* Un sincer gând de mângâiere şi întreaga noastră compasiune pentru colega noastră prof. dr. Elisabeta Iambor, acum la pierderea soţului drag. Colegele Kiwanis Art Oradea. (3334)

 

* Cu inimile zdrobite de durere anunţăm încetarea din viaţă a mult iubitului nostru soţ şi tată,

GHEORGHIŢĂ HINŢ,

de 59 de ani. Înmormântarea are loc azi, 3 decembrie, ora 12.00, din Capela Haşaş. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Soţia Mariana, fiul Cosmin-Marian şi nora Florentina. (3336)

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de cumnata şi mătuşa

MARIA CIATARÎŞ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Cumnata Florica Olar cu copiii Alina şi Marius. (3337)

 

* Sunt alături de verişoarele mele Ioana şi Otilia, la trecerea în nefiinţă a mamei

MARIA CIATARÎŞ.

Sincere condoleanţe. Nepoata Loredana cu familia. (3338)

 

 

COMEMORĂRI

* Au trecut 10 ani de când dragul nostru soţ, tată şi bunic,

TĂNASĂ DALE,

din Câmpani de Sus, a plecat la cele veşnice. Ai lăsat în urma ta un gol imens pe care nimeni nu-l poate şterge din sufletele noastre. Iubirea ta nemărginită pentru noi ne lipseşte şi nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace! Soţia Elena cu familia. 

 

* Azi se împlinesc 6 luni de când ai plecat la Domnul, dragul nostru soţ, tată şi socru,

DUMITRU ODOREAN.

Lacrimile se mistuie în suspine, sufletele ni se pierd în durere, dor nestins şi priviri care te caută mereu. Tristeţea şi suferinţa sunt o cruce greu de dus, dar ştim că din înaltul cerului, chipul tău blând ne veghează fiecare pas. Chiar dacă chipul tău îl mai vedem doar în poze, tu deţii un loc special în sufletele noastre, până când bunul Dumnezeu va hotărâ reîntâlnirea în cer. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea linişte şi veşnică odihnă în Împărăţia Sa. Soţia Ileana, fiica Lavinia cu soţul Călin şi fiul Bogdan cu soţia Cristina. (5953) 

 

* Au trecut şase săptămâni de când scumpa noastră soţie, mamă, soacră şi bunică,

MARIA TECSI

a plecat de lângă noi pe acel drum de unde nimeni nu se mai întoarce. Nu te uităm. Eşti în sufletul nostru. Familia îndurerată. (5936)

 

* Au trecut şapte ani de când a plecat dintre noi draga noastră mamă, soacră şi bunică

ILEANA TANC.

Parastasul de pomenire va avea loc la Biserica cu Lună din Oradea, sâmbătă, 6 decembrie 2014, după slujbă. Nu o vom uita niciodată. Fiii Sergiu şi Călin, nurorile Mădălina şi Mirela, nepoţii Diana, Andrei şi Mihai Tanc. (5941)