in memoriam
DECESE
* Este atât de dureros să-ţi pierzi soţul, fiinţa dragă, care ţi-a fost mereu alături. Am sperat, m-am rugat pentru însănătoşirea ta, să rămâi lângă noi, dar moartea a fost mai puternică şi te-a smuls dintre noi, iubitul meu soţ
TRAIAN PAINA.
Înmormântarea are loc azi, 22 septembrie, ora 13.00 în satul Livada de Bihor. Dumnezeu să-l ierte şi să-i primească sufletul în grădina Sa. Soţia Floriţa Paina, îndurerată. (3380)
* A luptat din răsputeri cu suferinţa, s-a stins cu ochii înlăcrimaţi, plini de durere. A lăsat un gol imens în sufletele noastre, pe care nu îl poate umple nimeni, dragul nostru tată, socru şi bunic
TRAIAN PAINA.
Nu te vom uita niciodată. Fam. Paina Trăienuţ, Marika şi Adişor. (3381)
* Cu fiecare zi care a trecut te-ai stins încet, înconjurat de toţi cei pe care i-ai crescut şi i-ai iubit nespus. Cu durere în inimi ne luăm rămas bun de la dragul nostru tată, socru şi bunic
TRAIAN PAINA.
Dumnezeu să te aşeze în lumea drepţilor. Mariana, Ioana, Mircea, Puiu. (3382)
* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei Sbârcea Mariana şi Puiu, la dureroasa despărţire de tatăl şi socrul lor drag. Să-i fie ţărâna uşoară. Sanda, Alina şi Mircea. (3383)
* Cu inimile pline de durere ne despărţim de tatăl, socrul, bunicul, străbunicul şi cuscrul nostru
TRAIAN PAINA.
Ne-ai ocrotit şi sprijinit întreaga viaţă cu devotament şi dragoste nemărginită. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fam. Paina Petre, Cornelia, Petrişor, Alina, Rareş şi cuscra Florica Abrudan. (3384)
* Regret profund trecerea la cele veşnice a cuscrului meu
TRAIAN PAINA.
Cuvintele nu pot cuprinde durerea despărţirii de acest om deosebit. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Văduva Sbârcea Maria. (3385)
* Cu durere în suflete ne despărţim de cel care a fost cumnatul şi unchiul nostru
TRAIAN PAINA,
dar amintirea lui va rămâne veşnică în sufletele noastre. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Suntem alături de sora şi mătuşa noastră Floriţa, de nepoţii şi verişorii noştri, Petre, Mariana şi Trăienuţ cu familiile lor, în aceste clipe grele, la despărţirea de iubitul lor tată, socru, bunic şi străbunic. Familia Chivari Ioan, Alina, Cristi şi Ionuţ. (3391)
* La ceas de grea încercare sufletească suntem alături de sora noastră şi de familia ei, la despărţirea de cel care le-a fost soţ, tată, socru, bunic şi străbunic
TRAIAN PAINA.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Familia Toth Maria împreună cu copiii şi familiile lor. (3392)
* Cu adâncă tristeţe în suflete ne luăm rămas bun de la cumnatul nostru
TRAIAN PAINA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Familia Vas Nicolae şi Lenuţa. (3393)
* Îmi iau rămas bun, după 40 de ani de căsnicie fericită alături de tine, dragul meu soţ
VALERIU POP.
Privirea ta blândă şi dragostea cu care m-ai alinat vor rămâne mereu ca o rază de lumină în sufletul meu. Înmormântarea va avea loc marţi, 23 septembrie 2014, ora 14.00 din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Soţia Maria.
* Un suflet blând, plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer lăsând în urmă durere şi lacrimi, cel care a fost
VALERIU POP.
Fiul Ciprian, nora Mihaela şi nepotul Mihăiţă.
* Cu adâncă durere anunţăm încetarea din viaţă a celui care a fost cel mai bun tată, socru şi bunic
VALERIU POP.
Fiica Ramona, ginerele Aurelian şi nepoţii Aurelia şi Raul.
* Cu sufletele întristate ne despărţim de naşul nostru
VALERIU POP,
fost mecanic locomotivă. Suntem alături de tine, dragă Maria, naşa noastră şi de copiii voştri. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii Aurel şi Eva Pop cu familia. (3379)
* Ne despărţim de cel care ne-a fost tată, socru şi bunic
IOAN BODIU.
Înmormântarea are loc azi, ora 12.00 din Capela Haşaş. Familia Bodiu Sorin, Crina şi David. (3377)
* Suntem alături de vecinii, Sorin şi Crina Bodiu, acum când se despart de tatăl, socrul şi bunicul
IOAN BODIU.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Vecinii Demian Eugenia şi Gheorghe. (3378)
* Suntem alături de colegul nostru Ionel Tocai, la marea durere pricinuită de decesul tatălui drag
TRAIAN TOCAI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii din Centrala Direcţiei Silvice Bihor. (3387)
* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei Tocai Ionel, acum când se despart de cel care le-a fost tată şi bunic,
TRAIAN TOCAI.
Odihnească-se în pace. Fam. Nicola Daniel. (3388)
* Sincere condoleanţe, alinare sufletească şi întreaga noastră compasiune colegului nostru Lucian Zifceac, la despărţirea de mama lui dragă. Dumnezeu s-o odihnească. Colectivul Liceului de Arte. (3386)
* Cu adâncă tristeţe şi nespusă durere îmi iau rămas bun de la draga mea mamă
inv. STELA CHIRILĂ,
de 86 ani. Mă rog ca bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc marţi, 23 septembrie 2014, ora 13.00 din Capela Steinberger. Fiica Stela Boţan.
* Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea în nefiinţă a soţului, tatălui şi bunicului
NICOLAE TIURBE,
de 78 ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndurerată. (3389)
* În aceste clipe grele transmitem un gând de alinare şi compasiune colegei noastre Camelia și familiei sale, la despărţirea de dragul lor socru, tată, soț și bunic
NICOLAE TIURBE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Colectivul Școlii de Arte "Francisc Hubic".
* Suntem alături de prietenul nostru Ovidiu, la marea durere pricinuită de moartea dragului său tată
NICOLAE TIURBE.
Sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l așeze în Împărăția Sa. Dia, Adriana și Eugen.
* Cu durere şi tristeţe în suflet anunţ trecerea la cele veşnice a soţului meu,
lt. col. M.A.I. (r.) IONICĂ SĂLĂGEAN (fost procuror),
la vârsta de 75 de ani. Înmormântarea are loc la Capela Haşaş, azi, 22 septembrie, de la ora 13.00. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Doina-Dorina Sălăgean.
* Promoţia 1956 a Liceului "Emanuil Gojdu" Oradea aduce un ultim şi pios omagiu colegului şi prietenului drag
IONICĂ SĂLĂGEAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiei îndurerate sincerele noastre condoleanţe. (3390)
* Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme dintre noi. Te-am iubit prea mult şi te-am pierdut. Azi, nu mai eşti unde erai, dar vei fi întotdeauna în sufletele noastre, scumpul nostru soţ şi tată,
DAN DUMITRU MERCEA,
în vârstă de 51 ani. Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte! Soţia Mihaela şi fiul Dan Mihai. (2987)
* A luptat din răsputeri cu suferinţa, a luptat până în ultima clipă. S-a stins cu ochii înlăcrimaţi şi privirile pline de deznădejde şi durere. A lăsat în urma lui un gol imens ce nu îl poate umple nimeni în inimile fiicei mele Mihaela şi a scumpului meu nepot Dănuţ, acum când îl conduc pe ultimul său drum pe soţul iubit şi tăticul drag
DAN MERCEA,
de 51 ani, plecat prea devreme dintre noi toţi. Dumnezeu să-l odihnească într-un loc binecuvântat. Soacra Viorica Benţe. (2988)
* Cu durere şi tristeţe ne luăm rămas bun de la cumnatul şi unchiul drag
DAN DUMITRU MERCEA,
plecat prea timpuriu dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Celor rămaşi sincere condoleanţe. Vlad, Dora şi Alin Trâmbiţaş. (2989)
* Sunt alături de voi, Mihaela şi Dănuţ, la marea durere provocată de decesul soţului şi tatălui drag
DAN MERCEA.
Văduva Stela Trâmbiţaş. (2990)
* Cu sufletele zdrobite de durere anunţăm încetarea din viaţă a tatălui, socrului şi bunicului nostru drag
TRAIAN AVRAM,
în vârstă de 85 ani, trecut la cele veşnice în urma unei grele suferinţe. Înmormântarea are loc azi, 22 septembrie, ora 13.00 în loc. Tăşad. Fiul Avram Traian cu soţia Maria şi nepoata Ancuţa.
* Cu nemărginită durere în suflete ne despărţim de scumpul nostru tată, socru şi bunic
TRAIAN AVRAM,
în vârstă de 85 ani, trecut la cele veşnice după o scurtă dar grea suferinţă. Fiica Şandra Maria cu soţul Nicolae şi nepotul Valentin.
* Cu adâncă durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a scumpului nostru tată, socru şi bunic
TRAIAN AVRAM,
din Tăşad. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Gavril, nora Maria, nepoatele Leontina şi Gabriela cu familiile lor.
* Cu inimile îndurerate anunţăm trecerea la cele veşnice a tatălui şi bunicului nostru drag
TRAIAN AVRAM,
în vârstă de 85 ani, trecut la cele veşnice după o scurtă dar grea suferinţă. Fiica Ban Floare, nepoţii Adi cu familia şi Florin cu familia.
* Suntem alături de familia Olar Floare, din Hidişel de Dobreşti, la marea durere pricinuită de moartea soţului, tatălui, socrului şi bunicului
IOAN OLAR,
fost factor poştal la Oficiul Poştal Dobreşti. Bunul Dumnezeu să-l aşeze de-a dreapta Sa şi să-l odihnească, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Sincere condoleanţe. Fam. Nicolae Oance, din Oradea.
COMEMORĂRI
* Cuvintele sunt prea sărace şi nu pot descrie durerea şi dorul adânc din sufletele noastre, de când, în urmă cu 17 ani, dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
ARON SBÂRCEA
s-a mutat de la noi, întru cele veşnice. Amintirea lui va rămâne veşnică în sufletele noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Sbârcea. (3330)
Lacrimi amare, durere, tristeţe şi dor nemărginit s-au adunat în cei 9 ani de când m-am despărţit pentru totdeauna, de dragul şi mult iubitul meu soţ,
DESIDERIU KLEIN
judecător, suflet ales, de o bunătate, cinste şi corectitudine nemărginită, care mi-a dăruit toată dragostea şi sprijinul de-a lungul fericitei noastre căsătorii. Pentru tot ce ai însemnat pentru mine, îţi datorez dragoste şi recunoştinţă veşnică. Odihneşte-te în pace, alături de cei dragi. Celor ce-ţi vor dărui o clipă de aducere aminte, sincera mea recunoştinţă. Soţia Milica. (3366)