In memoriam 13 noiembrie 2024
DECESE
* Ne exprimăm profunda compasiune și îi transmitem un gând de alinare Domnului Decan, prof. univ. dr. habil. GABRIEL MOISA, acum, când îl conduce pe ultimul drum pământesc pe iubitul său tată,
TEODOR MOISA,
un model desăvârșit de sacrificiu și dragoste paternă puse în slujba vieții fiului său. Ne rugăm ca Tatăl Ceresc să îl așeze în Împărăția Sa și să mângâie sufletele celor care îl plâng. Un pios omagiu din partea colectivului Departamentului de Științe politice și Științele comunicării, Universitatea din Oradea.
* Ne despărțim de unchiul nostru drag
profesor GHEORGHE VAIDA,
pe care l-am respectat enorm. A fost un exemplu de bunătate și omenie. Sincere condoleanțe verișorilor noștri, Sorin, Lăcrimioara și Iustinian cu familiile. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoții Florentina Pușa și Mihai Duma cu familiile.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la fratele și cumnatul nostru
GHEORGHE VAIDA.
Cât a trăit l-am iubit, cât vom trăi îl vom plânge. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică, iar familiei multă mângâiere. Sora Florica și cumnatul Gheorghe Filip.
* Cu adâncă durere anunțăm trecerea la cele veșnice a fratelui și unchiului nostru drag
GHEORGHE VAIDA.
Suntem alături de nepoții și verișorii noștri dragi Lăcrimoara, Sorin și Iustin cu familiile, în această grea durere. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanțe. Fratele Vaida Nicolae și nepotul Vaida Eugen cu familia. (5641)
* Cu adâncă tristețe, ne alăturăm domnului Decan, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa și familiei sale, la pierderea tatălui drag,
TEODOR MOISA.
Înțelegând cât de copleșitoare este dispariția unui părinte, îi suntem aproape cu toată compasiunea. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să mângîie familia cu lumina amintirii sale! Familia prof. univ. dr. habil. Gabriela Goudenhooft.
* Ne exprimăm profunda compasiune și îi transmitem un gând de alinare domnului Decan, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, acum, când îl conduce pe ultimul drum pământesc pe iubitul său tată,
TEODOR MOISA,
un model desăvârșit de sacrificiu și dragoste paternă puse în slujba vieții fiului său. Ne rugăm ca Tatăl Ceresc să îl așeze în Împărăția Sa și să mângâie sufletele celor care îl plâng. Un pios omagiu din partea colectivului Departamentului de Științe politice și Științele comunicării, Universitatea din Oradea. (5634)
* Consiliul de Administrație al Universității din Oradea este alături de colegul nostru, prof. univ. dr. habil Gabriel Moisa, decan al Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în neființă a tatălui său. Sincere condoleanțe! (5736)
* Suntem alături de Gabriel Moisa în marea durere pricinuită de pierderea părintelui drag. Sincere condoleanțe. Arheologii de la Muzeu. (5635)
* Suntem alături de domnul prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa la pierderea celui care i-a fost tată
TEODOR MOISA.
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Fie ca Domnul să vă aline durerea! Școala Doctorală de Istorie a Universității din Oradea, Centrul de Studii Interdisciplinare ,,Silviu Dragomir” și Asociația ,,Gheorghe Șincai” a Studenților în Istorie.
* Sincere condoleanțe domnului decan, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, în aceste clipe de grea încercare pricinuite de pierderea tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul Bibliotecii Universității din Oradea. (5639)
* Sufletul colegului nostru a plecat către cele veșnice,
GAVRIL BĂNCUI.
Bunul Dumnezeu să-i mângâie pe cei apropiați, rămași în lacrimi și durere, și să le dea putere să treacă prin această perioadă de tristețe. Dumnezeu să-i odihnească sufletul! Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Membrii UNPIR Filiala Bihor. (5637)
* Cu adâncă durere în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a dragului nostru soț, tată, socru și bunic
OLTYAN PETER,
în vârstă de 83 ani. Înmormântarea va avea loc joi, 14 noiembrie, ora 13.00, în localitatea Bicaciu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nu te vom uita niciodată! Familia îndoliată.
COMEMORĂRI
* Etern omagiu de prețuire, dragoste și neuitare la 9 ani de la trecerea în veșnicie a dragului nostru soț, tată, bunic și socru
ing. IOAN MICOVSCHI,
fost director general la „Chimprestor” SA Oradea. Dragostea lui va rămâne veșnic în inimile noastre. Ne amintim cu drag de chipul și vorbele înțelepte, de sfaturile bune și de umorul cu care ne-ai înconjurat. Pentru tot îi vom fi recunoscători și îi vom cinsti memoria. Recunoștință celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să-i dăruiască odihna binemeritată. Familia.
* Durerea, tristețea și un dor profund ne copleșesc acum, la 9 ani de la despărțirea de bunicul nostru drag
ing. IOAN MICOVSCHI.
Sufletele noastre păstrează vie amintirea dragostei și dedicării sale. Ne-a fost alături în clipe de bucurie și tristețe. Ne vom aduce aminte cu prețuire și respect de dragostea fără margini și de grija pe care ne-a arătat-o de-a lungul copilăriei și adolescenței noastre. Te vom iubi mereu și ne vom înclina în fața înțelepciunii tale. Lumina veșnică să îți vegheze somnul de veci. Nepoții Sergiu și Paula.
* Flacăra candelei se înclină lin în bătaia vântului... Vântul ce suflă-n cimitir, când mergem să aprindem o lumânare, vântul, care parcă suflă filele unei cărți, ne mai spune câte o poveste, la fel cum ne povesteai tu mereu câte o întâmplare. Ne este dor de poveștile tale! Se împlinesc 22 ani de când doar ne aducem aminte de poveștile tale, nu le mai auzim de la tine... Dragul nostru tată, socru și bunic,
FLORIAN NEGRĂU,
ne lipsești enorm de mult, de când a trebuit să pleci dintre noi, într-o tristă zi de 13 noiembrie. Amintirea ta va dăinui pentru totdeauna în sufletele noastre! Fiica Maria Ardelean cu soțul Gavril și nepoatele Moni și Kitty.
* În data de 12 noiembrie 2024, s-au împlinit patru ani de la trecerea în eternitate a dragului nostru soț, cumnat, unchi și naș,
dr. HORIA PAUL,
de 79 de ani. A fost un Om săritor, interesat de artă și de cultura românească, un mare iubitor al mănăstirilor din Bucovina. Ne gândim cu mult drag și dor la el. Recunoștință celor care îl pomenesc! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Melania, Geta, Nico și Marius.
* Tu ai plecat de lângă noi,
Dar nu din viața noastră.
Acum stai doar printre nori
Veghezi asupra noastră.
Au trecut 3 ani de când sufletul minunat și iubitor al celei care a fost cea mai bună mamă, soacră și bunică
LĂZĂU SEICHE AURELIA,
s-a înălțat la cer. Chipul tău drag va dăinui în sufletele noastre pline de durere și doruri nestinse. Acolo unde ești vei fi mereu îmbrățișată de amintirile și dragostea noastră, împletite cu lacrimi și mult dor. Candela neuitării va arde neîncetat la tristul tău mormânt. Cât vom trăi te vom plânge! Fiul Adrian cu Ioana și nepoții mult iubiți.