In memoriam
DECESE
* "În ceata aleşilor şi în desfătarea Raiului, îndurate, sălăşluieşte pe acesta pe care în credinţă l-ai mutat dintre noi",
MARIA OLA,
BELA KOVACS,
JANOS BERNATH,
FLORIN-BENEAMIN COSTE,
SILVIA DAMIAN.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu - Servicii Funerare non-stop, "La Capătul Drumului" S.R.L. (176)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, un om de omenie a plecat dintre noi. Profund îndureraţi, anunţăm încetarea din viaţă a scumpului nostru tată şi soţ,
COSTEL GHIMAN.
Înmormântarea are loc azi, 18 aprilie 2008, ora 14.00, din Capela Haşaş. Amintirea ta şi dragostea cu care ne-ai înconjurat vor rămâne veşnic în inimile noastre. Soţia Doina şi fiul George. (39)
* Cu inimile cernite de durere, îi anunţăm pe cei care l-au cunoscut că a plecat dintre noi scumpul nostru tată, socru şi bunic,
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i dea binemeritata linişte. Cât ai trăit te-am iubit, cât vom trăi te vom plânge. Fiul Raul, nora Mariana şi nepoata Mara. (40)
* Cu sinceră compasiune, suntem alături de familia Ghiman, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost colegul şi prietenul nostru,
COSTEL.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Fam. Retegan. (184)
* Un suflet blând s-a înălţat la ceruri, lăsând în urma lui amintiri învăluite de bunătate. Plângem despărţirea de tine,
COSTEL GHIMAN.
Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace. Fam. Opriş Călin. (130)
* Suntem alături de prietena noastră Doina Ghiman şi copiii la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţului şi tatălui drag,
COSTEL GHIMAN.
Sincere condoleanţe din partea familiei Mihai Calman şi Aurica, Doina, Dorin şi Mihaela, cu familiile. (99)
* Suntem foarte trişti acum când vecinul nostru drag,
COSTEL GHIMAN,
a plecat prea devreme dintre noi. Nu-l vom uita niciodată şi ne vom ruga pentru sufletul său bun. Suntem alături de familia Ghiman, în aceste momente grele. Vecinii din Al. Salca, bl. Q 11. (104)
* Ne despărţim azi cu profund regret de prietenul nostru, un om de mare omenie, cel care a fost
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Ghiţă Cuc. (111)
* Neşterse vor fi în veci frumoasele amintiri pe care le vom păstra în inimile noastre acum când ne despărţim de iubitul nostru naş,
COSTEL GHIMAN.
Amintirea sa va rămâne veşnic în sufletele noastre. Dumnezeu să-l odihnească. Finii, fam. Negru Radu, Niculina şi Ionuţ. (112)
* Un suflet bun s-a ridicat la cer, lăsând în urmă calde amintiri învăluite de bunătate şi zâmbetul cu care ne întâmpinai mereu, dragul nostru
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet blând şi cald. Fam. Pinte Ioan şi Rodica. (113)
* A plecat dintre noi bunul meu camrad,
COSTEL GHIMAN.
Condoleanţe familiei îndurerate. Virgil Teodorescu Capriş. (115)
* Cu sufletul plin de tristeţe, suntem alături de familia Ghiman, la trecerea în nefiinţă a bunului nostru prieten,
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Nelu şi Florica Brata. (118)
* Suntem cu sufletul şi gândul alături de familia îndurerată şi deplângem trecerea în nefiinţă a fostului nostru coleg şi prieten,
COSTEL GHIMAN.
Un gând de alinare şi mângâiere familiei pe care a iubit-o atât de mult. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Jenica şi Cornel Pop, Rodica şi Nelu Lenghel, Traian şi Viorica Cociuba, Ana Duma, Mircea Ghiţ. (128)
* La cea mai frumoasă vârstă când ar fi trebuit să se bucure de viaţă şi de familie,
COSTEL GHIMAN
a plecat în lumea umbrelor. Dumnezeu să-i odihnească sufletul lui bun şi generos, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Florica Firez. (129)
* Sincere condoleanţe familiei Ghiman, acum la decesul dragului lor fiu, soţ şi tată,
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Farcaş Alexandru şi Rodica Feder.
* În aceste clipe grele, un gând de alinare şi mângâiere naşilor noştri, Raul, Mariana şi Mara şi prietenilor noştri, Doina şi George, când se despart de bunul lor soţ, tată, socru şi bunic,
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Buzlea Cristian şi Ioana, Simuţ Dumitru şi Viorica. (140)
* Suntem alături de familia Raul Ghiman, în aceste momente de grea încercare, acum când se desparte de iubitul lor tată, socru şi bunic,
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Mircea Petruş. (141)
* Suntem alături de familia Ghiman, acum când se despart pentru totdeauna de cel care a fost un fiu bun, părinte, frate, bunic şi soţ iubitor,
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea familiei Dumitru Petruş. (142)
* Suntem alături de familia Ghiman, în aceste clipe deosebit de grele, în marea durere pricinuită de dispariţia prematură a celui care a fost un om deosebit, prieten adevărat,
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Nelu Popovici. (144)
* Vestea trecerii în nefiinţă a bunului nostru prieten,
COSTEL GHIMAN,
ne-a întristat profund. Ne vor lipsi umorul şi veselia lui debordantă. Gânduri de compasiune şi îmbărbătare familiei. Dumnezeu să-l aibă în paza Sa! Fam. Mircea şi Olimpia Sarca. (145)
* În aceste momente grele, suntem alături de Doina şi copiii Raul şi George, la trecerea în nefiinţă a celui care a fost
COSTEL GHIMAN.
Sincere condoleanţe. Fam. Aurel şi Lucia Sferle. (146)
* La dispariţia prematură a încă unui prieten drag, tristeţea şi amintirile mă copleşesc. Regret profund despărţirea de
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Avocat Nelu Cigan. (148)
* Regretăm profund plecarea dintre noi a fostului nostru prieten,
COSTEL GHIMAN.
Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei îndoliate. Prietenii Ionel Vila, Traian Puia, Silviu Chiriac. (181)
* Suntem alături de familia Ghiman, la marea durere cauzată de trecerea la cele veşnice a celui care a fost
COSTEL GHIMAN.
Sincere condoleanţe. Ana Pădure. (179)
* În aceste momente grele, suntem alături de familia Ghiman, acum când destinul îi desparte pentru totdeauna de
COSTEL GHIMAN,
cel care a fost fiu, soţ, tată şi bunic bun şi iubitor. Sincere condoleanţe din partea familiei Ailisoaie Mihai şi Rodica. (180)
* Lacrimi, flori şi o veşnică neuitare pentru cel care a fost
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Fălcuşan Liviu. (172)
* Un gând de mângâiere şi alinare pentru mătuşa şi verişorii mei, la despărţirea de scumpul lor soţ şi tată,
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i dea liniştea binemeritată. Nepoţii Bărcui Marius şi Ioana. (161)
* Cu sufletul îndoliat, suntem alături de sora şi nepoţii noştri, la pierderea soţului şi tatălui lor drag şi a cumnatului nostru,
COSTEL GHIMAN.
Să-i fie ţărâna uşoară. Sincere condoleanţe. Fratele şi cumnata Bărcui Nicolae şi Maria. (160)
* Un ultim omagiu fostului meu coleg din anii tinereţii,
COSTEL GHIMAN.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Maria şi Adrian Chirvăsuţa. (164)
* Profund îndurerat, sunt alături de familia Ghiman, la pierderea celui care a fost
COSTEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. O bună cunoştinţă, Maruşca Emil. (175)
* Cu durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a celui care a fost
ALEXANDRU ANTON,
fost lucrător la Seră, în vârstă de 57 de ani, în Germania. Înmormântarea va avea loc în 22 aprilie, ora 13.00, în Oradea, de la Capela Orăşenească. Familia îndurerată. (123)
* Suntem alături de verişorul nostru Gigi Ola, la marea durere a trecerii la cele veşnice a soţiei sale,
MARIKA OLA,
şi îi transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească. Verişoara Mărioara Şerfezi, împreună cu familia. (101)
* Suntem alături de colegul nostru Belea Ioan, la marea durere pricinuită de decesul socrului său,
FLORIAN FILIMON.
Sincere condoleanţe din partea colegilor de la Petrom Bihor, secţia îmbuteliere GPL. (106)
* Nemiloasa moarte a luat-o dintre noi pe
ILEANA SUCIU,
de 62 de ani, cea care ne-a fost soţie, mamă, bunică şi soacră. Ne rugăm la bunul Dumnezeu pentru pacea sufletului ei. Înmormântarea are loc azi, 18 aprilie, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Familia îndurerată. (117)
* Îi transmit bunului meu prieten Viorel compasiunea mea pentru pierderea tatălui drag,
NESTOR DOSEANU.
Dumnezeu să-l odihnească. Virgil Teodorescu Capriş. (116)
* Suntem alături de colegul meu Viorel Sabău, la marea durere pricinuită de moartea mamei sale. Fam. Manole Ionuţ şi Felicia.
* Cu profundă durere, ne despărţim de verişoara noastră dragă,
înv. MĂRIOARA CURTU,
suflet generos, care a aprins scânteia cunoaşterii atâtor generaţii. Te vom păstra cu drag în amintirea noastră. Condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Cosma Aurel şi Angela. (131)
* Suntem alături de familia Viorel Curtu, la marea durere pricinuită de dispariţia celei care a fost soţie, mamă, soacră şi bunică,
înv. MĂRIOARA CURTU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Coman-Zenecan. (147)
* O boală lungă şi necruţătoare i-a curmat prea curând viaţa celei care a fost un dascăl model, o soţie bună, o mamă devotată. Ai fost umărul pe care şi-au culcat frunţile copiii tăi de câte ori viaţa i-a încercat. Ai ştiut întotdeauna să alungi cu o mângâiere părintească tot răul şi supărarea, iar ochii tăi calzi şi blânzi, zâmbetul tău blajin le-a dat întotdeauna încredere, putere şi curaj. În aceste momente când sufletul curat al celei care a fost
înv. MĂRIOARA CURTU
s-a înălţat la ceruri, suntem alături de Viorel şi copiii Mirela, Horică şi Tudorel, transmiţându-vă întreaga noastră compasiune. Să-i fie somnul lin vegheat de aducerile noastre aminte. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Verişorii Ionică, Eugen, Sorin Curt cu familiile. (154)
* Îndureraţi, deplângem trecerea în eternitate a cumnatei şi mătuşii noastre,
MARIA CURTU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Cumnata Viorica, nepoţii Cristi şi Alin. (171)
* Sincere condoleanţe familiilor Curtu Viorel şi Curtu Horia, în momentele grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a celei care a fost doamna învăţătoare
MARIA CURTU,
din Miersig. Familia dr. ing. Chereji Ioan. (165)
* În aceste momente triste, aducem un ultim omagiu distinsului OM, academician prof. univ. dr. DAN MATEESCU,
care s-a stins în aceste zile. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conducerea Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii Oradea. (168)
* A plecat dintre noi DASCĂLUL
academician prof. univ. dr. DAN MATEESCU,
care ne-a fost alături şi ne-a învăţat atât de multe despre meseria de constructor. Pios omagiu şi odihnă veşnică. Cadrele didactice ale Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii Oradea, foştii studenţi ai Facultăţii de Construcţii Timişoara. (169)
* Suntem alături de familia Mateescu, în aceste momente grele când ne despărţim de domnul
academician prof. univ. dr. DAN MATEESCU,
om de înaltă ţinută morală şi specialist de renume. Sincere condoleanţe. Colectivul de cadre didactice al Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii Oradea. (170)
COMEMORĂRI
* În clepsidra timpului s-a scurs un an de zile, de durere şi tristeţe, de când a plecat dintre noi, prea timpuriu, dragul nostru soţ, tată, socru şi ginere, cel care a fost
col. r. TOADER SĂU.
Timpul nu poate şterge durerea şi golul pe care le-ai lăsat în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mulţumim celor care-i vor păstra un moment de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie, la ora 9.00, la Biserica Militară. Familia îndurerată.
* Nu cerceta aceste legi!
Că nu vei reuşi să le-nţelegi
Din codru rupi o rămurea
Ce-i pasă codrului de ea
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea ta?
Timpul trece dar durerea, dorul din sufletele şi inimile noastre, lacrimile şi mai ales lipsa ta au rămas aceleaşi pentru noi ca şi în urmă cu şase luni, când ai plecat la cele veşnice, scumpul nostru soţ şi tată, suflet bun şi nobil,
IOAN SUR.
Nu te vom uita niciodată. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie, la Mănăstirea Sfintei Cruci, din Oradea. În veci nemângâiaţi, soţia Florica, fiica Ioana şi fiul Ionuţ. (159)
* O floare, o lumânare, o rugăciune este tot ce îţi mai putem oferi la tristul tău mormânt la împlinirea a 6 luni de când chipul tău drag şi blând nu-l mai putem vedea, glasul tău nu-l mai putem auzi, dragul nostru frate, cumnat şi unchi,
IOAN SUR.
Păstrăm în sufletele şi amintirea noastră aceeaşi durere şi tristeţe de când ne-ai părăsit, plecând la cele veşnice, fulgerător şi prea timpuriu. Bunul Dumnezeu să aibă în grijă sufletul tău şi să-ţi dea odihnă veşnică unde drepţii se odihnesc. Mulţumiri şi recunoştinţă celor care îţi vor dărui o clipă de aducere aminte. Fratele Florian cu familia. (33)
* Timpul a trecut ca o adiere de vânt, adâncind durerea din sufletele noastre şi dorul după cel care a fost dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
prof. IOAN CEFAN,
de la a cărui trecere la cele veşnice s-a scurs un an. Un suflet minunat, plin de dragoste şi credinţă, s-a înălţat la cer, departe de noi, cei dragi ai lui, dar mai aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă singurătate şi tristeţe. Dumnezeu l-a luat la El mult prea devreme, lăsând în urmă lacrimi şi durere. Chipul său blând şi bunătatea fără margini, dragostea imensă cu care ne-a înconjurat vor rămâne mereu în inimile noastre. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i vegheze liniştea şi pacea veşnică. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie, la ora 16.00, la Biserica Ortodoxă din Salonta (lângă Poliţie). În veci nemângâiaţi: soţia Florica, fiicele Carmen şi Claudia, ginerii Attila şi Vasile, nepoţii Andrea şi Daniel. (16)
* Păstrăm încă nestinsă durerea acum când se împlinesc trei ani de la trecerea în nefiinţă a celui care ne-a fost fiu, frate, cumnat şi unchi,
ALEXANDRU POPA.
Cu credinţa că Dumnezeu le ştie pe toate, ne rugăm la El să-ţi vegheze sufletul în Împărăţia Sa. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie 2008, la Biserica din Ioşia, părintele Mitraşca. Pururea îndoliaţi, părinţii Popa Alexandru şi Floriţa, sora şi cumnatul Ştiube Viorica şi Vasile, nepoţii Ştiube Daniel şi Elena, Ştiube Sergiu. (86)
* Cuvintele nu pot exprima tristeţea şi durerea ce s-au aşternut în sufletele noastre în urmă cu şase săptămâni. Te rugăm, dragă
MITRUŢ,
să veghezi din ceruri asupra familiei tale, pe care ai iubit-o din tot sufletul. Nici timpul, nici lacrimile nu vor umple golul pe care l-ai lăsat în inimile noastre, dar pentru noi vei trăi neîncetat, scumpul nostru fiu, soţ, tată, socru,
profesor DUMITRU BONTA.
Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în cel mai frumos loc din Împărăţia Sa. Parastasul se va oficia sâmbătă, 19 aprilie, ora 10.00, la Biserica "Buna Vestire" din incinta spitalului de lângă magazinul Crişul. Mama Saveta, soţia Elvira, fiul Dan, nora Larisa, în veci nemângâiaţi. (88)
* La trei ani de lacrimi şi durere, tristeţea şi singurătatea ne apasă sufletele, nimic nu poate şterge durerea ce s-a aşternut în inimile noastre, când un suflet bun şi plin de dragoste s-a ridicat la cer departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, cel care a fost soţ, tată şi bunic,
VASILE MAXIM.
Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie, la Biserica Acoperământul Maicii Domnului, preoţi Puşcaş Aurel şi Puşcaş Florian. Soţia Viorica, copiii Neluţu şi Dacian cu soţiile Laura şi Dana, nepoţii Cristian, Iuliana, Vasilică, Daiana, Alesia şi Ioana. (96)
* O rugăciune, o lumânare, o floare este tot ce îţi mai putem oferi acum la împlinirea a 6 săptămâni de când chipul tău blând şi drag nu-l mai vedem şi glasul nu-l mai auzim, scumpul nostru soţ, tată şi bunic,
GHEORGHE FLOREA.
Bunul Dumnezeu să te ierte şi să-ţi dea odihnă veşnică. Parastasul va avea loc sâmbătă, 19 aprilie, la ora 10.00, la Biserica "Izvorul Tămăduirii". Soţia Florica, copiii Mirela şi Florentin, nepotul Ciprian, veşnic îndureraţi. (6937)
* O floare şi multe lacrimi este tot ce îţi mai putem oferi la tristul tău mormânt, la împlinirea a şase ani de când chipul tău cel blând şi drag nu-l mai vedem, iar glasul tău iubitor nu-l mai auzim, scumpa noastră
LENUŢA LAZĂR.
Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Părinţii, fratele, surorile şi fiica ta dragă cu familiile lor. (6968)
* O floare şi multe lacrimi este tot ce îţi mai putem oferi la tristul tău mormânt, acum la împlinirea a şase săptămâni de când chipul tău cel blând şi drag nu-l mai vedem, iar glasul tău iubitor nu-l mai auzim, scumpa noastră verişoară şi tuşică,
MĂRIOARA POPOVICI.
Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, ora 9.00, la Biserica Albastră. Nu te vom uita niciodată. Verişoara Florica Blăgea cu soţul Nicolae şi nepoţii Nicolin cu familia şi Florin cu familia. (19)
* Doar amintirile au mai rămas acum la 6 luni de la trecerea în nefiinţă a dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic,
IOAN TOTOREAN.
Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie, ora 9.00, la Biserica cu Lună. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nu te vom uita niciodată. Soţia Iuliana, fiul Alexandru, nora Livia, nepoţii Călin şi Marcel. (21)
* A mai trecut o vreme şi mă tot întreb "Doamne, unde este liniştea? Unde se termină calvarul şi când o să apară limpezirea gândurilor?" Duminică se împlinesc şase luni de la trecerea în nefiinţă a dragii mele soţii
ANY PANTEA.
Doar aintirile au rămas şi speranţa reîntâlnirii la cea de-a doua venire a Mântuitorului pe pământ. Mă aplec cu stimă şi respect în faţa rudeniilor mele, a naşilor şi bunilor mei vecini, care m-au ajutat să trec cu bine peste cea mai grea perioadă a vieţii mele. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 20 aprilie 2008, la Biserica Ortodoxă din Tinca. Soţul şi copiii pe veci lipsiţi de bunătatea şi mângâierea unei soţii, mame şi bunici ideale.
* În urmă cu un an, un suflet minunat s-a înălţat la cer departe de noi, dar alături de Dumnezeu, lăsând un gol imens şi multă durere în sufletele noastre, scumpul şi iubitul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
IOAN GHERLE,
din Tileagd. Dorul cumplit ne apasă sufletele, ochii noştri ne sunt plini de lacrimi, gândul nostru este mereu la tine şi privirile noastre te caută mereu. Mormântul tău va fi mereu împodobit cu flori şi udat cu lacrimile noastre. Mulţumim celor care vor păstra un moment de reculegere în amintirea sa. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să te odihnească în pace printre aleşii Săi. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie 2008, la Biserica cu Lună. Soţia Domnica, fiica Cătălina, fiul Ioan cu familia, din Ungaria, şi iubita ta nepoată Alina cu soţul Mircea. (51)
* Au trecut 4 ani de când a plecat dintre noi pe drumul fără întoarcere scumpa noastră soţie, mamă, soacră şi bunică,
AURELIA VARADI.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Nemângâiaţi şi îndureraţi, soţul Gavril, fiica Gabriela cu soţul Dorin şi scumpii nepoţi Mihai, Ruxandra şi Raluca. (60)
* Nu sunt 6 săptămâni
Când te-ai dus din astă lume,
Cu sufletul tău în veşnicie,
Lăsând casa şi o văduvă soţie,
Dragul nostru tată, socru şi bunic,
Scumpul meu soţ, regretatul
GHEORGHE JUNC.
Rămasă cu sufletul zdrobit,
Căci prea curând ne-ai părăsit,
Niciun cuvânt nu ai lăsat,
Cu ochii în lacrimi ai plecat.
Golul din casă se simte,
Plânsul meu n-a încetat,
Dar în inimile noastre
Vei rămâne neuitat.
Parastasul tău curat
De Iisus e binecuvântat,
Masa cu lumini aprinse spre cer
Pentru iertarea ta la Dumnezeu.
De ziua Sfintelor Florii,
Şi de numele tău GHEORGHE
Slăvim pe Iisus cu osanale,
Să-ţi ierte greşalele tale.
Să-ţi dea odihnă în veşnicie,
Pomenirea ta în veci să fie.
Parastasul de pomenire va avea loc în duminica Floriilor, la 20 aprilie 2008, ora 12.00, la Biserica din Haieu. Vă aşteaptă soţia îndurerată Domnica şi fiul Adrian cu familia. (71)
* Ziua de 23 aprilie a fost şi este cea mai tristă zi din viaţa noastră, pentru că în urmă cu un an moartea nemiloasă l-a răpit dintre noi pe scumpul nostru soţ şi tată,
înv. TEODOR PUSTA.
Niciodată cuvintele nu vor putea reda cu adevărat golul imens şi singurătatea ce a rămas în sufletele noastre. Florile recunoştinţei şi ale dragostei noastre terne ţi le aşezăm pe mormânt, fără a putea crede că sub piatra rece eşti tu. Te păstrăm în sufletele noastre, te venerăm cu pioşenia cuvenită şi-L rugăm pe bunul Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie 2008, la Biserica Ortodoxă din Gepiu. Soţia şi copiii în veci nemângâiaţi. (85)
* Au trecut 6 ani de când iubiţii noştri părinţi şi bunici,
TEODOR
şi
VIORICA POP,
au plecat dintre noi. Dumnezeu să-i ierte, să-i odihnească în pace şi să-i aşeze între aleşii Săi. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie, ora 8.30, la Biserica cu Lună. Familia. (91)
* Purtăm în suflete aceeaşi durere şi tristeţe ca în urmă cu un an, când a plecat din această lume dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
CORNELIU BARNA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie 2008, ora 9.00, la Biserica Buna Vestire din Oradea. Familia îndurerată. (93)
* Chipul tău blând şi sufletul tău bun va rămâne în inimile noastre, draga noastră soţie, mamă, soacră şi bunică,
ELENA GAVRA.
Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie 2008, la Biserica "Sf. Nicolae", din Ioşia. Soţul Ioan, fiii Ioan şi Cristian, nora Leona, nepoţii Marius, Simona, Ioana, Cristian şi Georgiana. (103)
* Deşi s-au scurs 7 ani trişti de când a plecat dintre noi, trecând în lumea umbrelor, cel care a fost
dr. DUMITRU PETRUŢ,
nu am uitat nicio clipă chipul lui drag, bunătatea şi dragostea cu care ne-a înconjurat. Îl purtăm mereu în gândul şi în sufletele noastre şi ne aplecăm cu pioşenie, vărsând o lacrimă pe tristu-i mormânt. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie, la Biserica "Sf. Treime". Dumnezeu să-l odihnească. Soţia, copiii şi nepoţii. (107)
* Lacirmile nu s-au uscat, durerea din suflet este aceeaşi acum când se împlinesc şase luni de la trecerea în nefiinţă a scumpului nostru soţ, tată şi socru,
GHEORGHE NEGRUŢIU.
O rugăciune, o floare, o lumânare şi multe lacrimi pe tristul mormânt. Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace. Mulţumim tuturor celor care îi vor păstra un minut de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie 2008, ora 8.00, în Oradea, la Biserica "Sf. Apostol Andrei". Soţia Florica, fiica Otilia, ginerele Roman. (109)
* Împletite cu lacrimi şi mult dor, dragoste şi amintiri frumoase sunt zilele ce au trecut şi câte vor mai trece de când dragul şi mult iubitul nostru fiu
ADRIAN MUGHIURUŞ,
a plecat de la noi.
Iubirea noastră de părinţi va încălzi
Mormântul tău cel trist şi rece,
Vei fi de-a pururi pomenit,
În plâns şi rugăciunea noastră.
Parastasul va avea loc sâmbătă, 19 aprilie, la Biserica Acoperământul Maicii Domnului, str. C. Negruzzi, nr. 16 (în spatele Băncii Transilvania, biserica în construcţie), de la ora 11.00. Bunătatea, blândeţea şi dragostea ta nemărginită vor dăinui mereu în inimile noastre. În veci nemângâiaţi, ai tăi părinţi îndureraţi, Maria şi Gheorghe Mughiuruş. (135)
* Au trecut 6 săptămâni de lacrimi şi durere de când într-o zi de primăvară s-a stins din viaţă scumpul nostru frate, cumnat şi unchi,
ADRIAN MUGHIURUŞ,
părăsindu-ne prematur la numai 26 de ani, Dumnezeu dorind ca toate chinurile sale să ia sfârşit, pentru a-i da o viaţă nouă fără durere. Locul pe care l-ai avut în viaţa noastră şi absenţa ta fac ca durerea să rămână mereu vie în sufletele noastre. Anii petrecuţi împreună au fost prea puţini şi visele tinereţii s-au spulberat într-o clipă. Pentru noi vei trăi de-a pururi, rămânând icoana sfântă a sufletelor noastre. Ne-am bucurat împreună cât ai trăit, te vom plânge continuu cât vom trăi. O parte din cei care te vor iubi mereu şi nu te vor uita niciodată: fratele Ghiţă, cumnata Gabi şi nepoţelul Cristian. (136)
* S-au scurs 6 săptămâni de tristeţe şi lacrimi de când a plecat dintre noi cel mai drag şi iubit frate, cumnat şi unchi,
ADRIAN MUGHIURUŞ.
La umbra rece a crucii tale
Venim cu sufletul zdrobit,
Căci prea curând ne-ai părăsit.
Fulgerător de acasă ai plecat,
Niciun cuvânt de adio n-ai lăsat.
A ta este tăcerea, ale noastre lacrimile şi durerea.
Ai fost plin de viaţă şi ai vrut să mai trăieşti,
Dar aşa ţi-a fost scris, ca să ne părăseşti.
Te rugăm, dragă
ADI,
să veghezi din ceruri asupra noastră, a celor care te-am iubit atât de mult. Nici timpul, nici lacrimile nu vor umple golul pe care l-ai lăsat în inimile noastre, dar pentru noi vei trăi neîncetat. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în cel mai frumoas loc din Împărăţia Sa. În veci nemângâiaţi şi cu ochii plini de lacrimi, sora Mariana, cumnatul Adrian şi nepoţelul Luca. (137)
* În urmă cu 6 săptămâni am pierdut un prieten drag,
ADI MUGHIURUŞ.
Prietenia noastră va rămâne veşnică şi-L vom ruga pe bunul Dumnezeu să-ţi deschidă încă o dată porţile Raiului. Cristi şi Ancuţa Ciursaş. (121)
* Timpul şi lacrimile nu pot umple golul lăsat în inimile noastre acum 5 ani, când a plecat fulgerător dintre noi, pe drumul fără întoarcere, cel care a fost bunul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
PETRICĂ PIRTEA,
pe care îl vom purta mereu în amintire pentru bunătatea şi dragostea lui. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Mărioara şi copiii Voichiţa, Marcel, Felician şi Cristian cu familiile. (122)
* Au trecut şase luni de la despărţirea de mult iubitul nostru soţ şi tată,
IOAN ALEXANDRESCU.
Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie, ora 9.30, la Biserica "Izvorul Tămăduirii", din incinta Spitalului vechi. Veşnic îndureraţi, Mia, Ioana şi Mihnea. (125)
* Zilele au devenit mai posomorâte, tristeţea s-a reaşezat în sufletele noastre, totul s-a schimbat în urmă cu un an, când l-am pierdut pe tatăl, socrul şi bunicul nostru,
GLIGORE HEPEŞ,
cel care mulţi ani ne-a alinat cu prezenţa sa caldă, lăsând în urmă durere, regrete, amintiri şi un gol imens în familia noastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 aprilie 2008, la Bisericuţa Nufărul. Copiii Florentina, Liviu, Mircea şi Danu cu familiile. (126)
* Cuvintele nu pot exprima, iar timpul nu poate şterge niciodată durerea ce s-a aşternut în inima mea, în sufletele noastre în urmă cu un an, când ne-ai părăsit fulgerător, draga noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică
MARGARETA STOLCZ.
Pentru bunătatea şi dragostea cu care ne-ai înconjurat şi ocrotit îţi datorăm veşnică neuitare. Parastasul şi slujba de pomenire vor avea loc sâmbătă, ora 9.00, la Biserica Greco-Catolică, Parohia Decebal, Capela Înălţării Domnului, str. Partenie Cosma. Al tău fiu Ghiţă cu soţia Dorina. (151)
* Păstrăm neştearsă durerea şi trăim clipele despărţirii de acum un an, când ai plecat dintre noi pe drumul fără întoarcere, bunica mea dragă
MARGARETA.
Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci în Împărăţia Sa. Nepoata ta Roxana cu soţul Răzvan, strănepotul Alex şi Maria Supărare. (150)
* Port în suflet aceeaşi durere ca în urmă cu un an, când ai plecat în veşnicie, draga mea bunică,
MARGARETA.
Dragostea ta ne-a ocrotit toată viaţa, mâinile tale au trudit pentru noi, dar niciodată nu ai obosit. Nu voi uita niciodată chipul tău blând şi sufletul tău nobil. Nepotul tău Cristian, din Spania. (152)
* Un gând pios, multe lacrimi şi dor la împlinirea unui an de la durerea despărţirii de cea care a fost cuscra
MARGARETA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Cuscra văd. Constantinescu Valeria, fiul Dorel cu familia. (149)
* Au trecut 15 ani de când ne-a părăsit, la numai 63 de ani, iubitul nostru soţ, tată şi bunic,
FLORE FITERĂU,
din Petid, 288. Amintirea lui va dăinui veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia: soţia Floare, din Petid, fiul Ionel Fiterău cu familia, din Bucureşti, fiica Mariana Pantea cu familia, din Oradea, fiica Florica Popa, cu familia, din Petid. (167)
* Cu mare durere în suflet, îmi aduc aminte de prietenul şi colegul meu iubit, care a plecat în eternitate de şase săptămâni,
VICTOR I. CORMOŞ,
un distins intelectual, un asiduu colaborator la revistele de specialitate, de o impresionantă cultură, un fost dascăl care a cultivat cu har limba română. Cărţile scrise stau mărturie. MORS OMNIA VINCIT (lat.) - Moartea le învinge pe toate. Mă voi ruga la bunul Dumnezeu pentru odihnă veşnică. Prof. Bajko Francisc, şeful Catedrei de limba şi literatura română, Colegiul Naţional "Octavian Goga", Marghita. (177)
* Cu inimile îndurerate, ne aducem aminte de profesorul de limba şi literatura română de excepţie,
VICTOR VIOREL CORMOŞ,
care ne-a părăsit în urmă cu şase săptămâni. În calitate de profesor de limba latină, de multe ori ne prevenea: MORS ULTIMA RATIO (lat.) - Moartea este ultima raţiune. N-a fost să fie aşa. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Prof. Maghiar Cristina şi colegii de la Colegiul Naţional "Octavian Goga", Marghita. (178)
* Se împlinesc 40 de zile de când ne-a părăsit bunul meu unchi,
PETRU ABRUDAN.
Îl rog pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Recunoştinţă celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul va avea loc duminică, 20 aprilie, la Biserica din satul Leş. Nepoata Maria. (182)