DECESE

 

* Profund îndurerată, îmi iau rămas bun de la dragul meu soț,

AUREL ISPAS,

medic veterinar. Slujba de înmormântare se va oficia la Cimitirul Rulikowski în data de 16 decembrie, la ora 11.00. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Soția Lucia Mariana Ispas.

 

 * Cu sufletul îndurerat îl conduc pe ultimul drum pe iubitul meu tată

AUREL ISPAS.

Va fi veșnic în sufletul meu! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Fiul Lucian Aurelian Ispas, cu familia.

 

* Un suflet mare s-a ridicat la cer, iubitul meu tată, lăsând în urmă o nemărginită durere. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fiica Lucia Simona Lovas, cu familia.

 

 * Sincere condoleanțe părintelui Agoston la durerea pricinuită de trecerea la cele veșnice a d-nei

FLORICA.

Dumnezeu să-i aseze sufletul printre aleșii Săi. Coca Ana, cu familia.

 

* Sunt alături în aceste clipe grele de Luci, Simona, Lucian, la trecerea la cele veșnice a soțului, tatălui,

dr. AUREL ISPAS.

Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică. Sincere condoleanțe. Dr. Maria Rațiu. (6603)

 

* Dorim ca drumul spre cer să îi fie lin celui care a fost

dr. AUREL ISPAS,

iar familiei, Lucia, Lucian și Simona să îi dea Dumnezeu putere și alinare! Suntem alături de voi, Florica, Liana și Cecilia din Brașov.

 

* Aducem un ultim omagiu colegului nostru,

dr. AUREL ISPAS

medic veterinar, de care ne despărțim acum, când pleacă pe ultimul său drum. Dumnezeu să-l odihnescă în pace. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Asociația Medicilor Veterinari Filiala Bihor. (6642)

 

* Ne luăm rămas bun de la cel care a fost un bun coleg și prieten,

dr. AUREL ISPAS

medic veterinar. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei îndoliate. Colegiul Medicilor Veterinari Bihor. (6643)

 

* Regretăm trecerea în neființă a colegului nostru,

dr. AUREL ISPAS

medic veterinar. Dumnezeu să-l odihnească. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Colectivul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bihor. (6644)

 

* Sunt alături de prietena mea dragă, Gabi Ciurdar, acum, când îl conduce pe ultimul drum pe bunul său tată,

col. DUMITRU CIURDAR.

Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică și ție alinare. Nicoleta Mihoc. (6615)

 

* Cu dor, drag și recunoștință ne luăm rămas bun de la cel care s-a stins din viață, precum o lumânare. OM bun, blând, demn, credincios și frumos, un model în viața noastră, a fost întotdeauna alături de noi, dragul nostru unchi,

DUMITRU CIURDAR.

Bunul Dumnezeu să-ți așeze sufletul în Împărăția Cerurilor, iar celor rămași îndurerați să le dea mângâiere. Nepoata Rodica Oltean cu familia. (6622)

 

* Suntem alături de nașa Maria și fiica Gabriela, în aceste clipe de adâncă durere, când îl conduc pe ultimul drum pe bunul și dragul lor soț și tată

DUMITRU CIURDAR.

Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică, iar vouă alinare și liniște sufletească. Familia Dumitru Pașca. (6635)                                          

 

* Cu tristețe în suflete ne luăm rămas bun de la sora mea dragă,

ANA MAXIM,

din Oradea, (născută în Chișirid, a Oanciului). Dumnezeu să o odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc în Oradea, miercuri, ora 14.00, de la Capela Hașaș. Sora văd. Vidican Maria și nepoata Rodica, cu familia. (6617)

 

* Cu tristețe și durere în suflete anunțăm încetarea din viață a celei care ne-a fost mamă și bunică,

ANA MAXIM,

în vârstă de 89 ani, născută Baba, în satul Chișirid. Bunul Dumnezeu să o ierte și s-o odihnească în pace! Înmormântarea va avea loc în data de 16 decembrie 2020, ora 14.00, de la Capela Hașaș, din Cimitirul Municipal Oradea. Fiica Elena, nepoții Emil și Șerban. (6619)

 

* Cu sufletul trist și ochii înlăcrimați mă despart de iubita mea soră,

ANA MAXIM,

cu care am petrecut clipe frumoase în lunga noastră viață. Îmi vei lipsi mult, sora mea dragă, dar câte zile voi mai avea îmi voi aminti de tine, de bunătatea și dragostea ta pentru familia noastră. Dumnezeu să te odihnească în pace! Fratele Gheorghe Baba cu soția Emilia. (6620)

 

* Cu tristețe ne luăm rămas bun de la mătușa noastră dragă,

ANA MAXIM,

și suntem alături de verișoara Elena cu întreaga familie, în aceste zile de durere când își conduc pe ultimul drum pe iubita lor mamă și bunică. Nepoata Geta Mudura cu soțul Silviu și fiul George. (6621)

 

* Duminică, 13 decembrie 2020, la ora 5.30, sufletul preaiubitului soț, tată, socru și bunic,

IOAN FILIP,

de 80 ani, s-a înălțat la ceruri. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc joi, 17 decembrie, ora 12.00, de la Capela Hașaș. Veșnic îndurerate, soția Elena, fiicele Ioana și Luminița, ginerii Mircea și Călin cu nepoatele Medeea și Adnana. (6625)

 

* Suntem alături de cuscra Lenuța Filip cu familia, la marea durere pricinuită de moartea soțului, tatălui, socrului și bunicului,

NELU FILIP.

Dormi în pace, suflet bun! Fam. Frater. (6626)

 

* Un gând de alinare și mângâiere pentru vecina noastră Lenuța Filip și familia sa, la dureroasa despărțire de iubitul lor soț, tată, bunic și socru,

IOAN FILIP.

Sincere condoleanțe. Odihnă veșnică. Fam. Boțoc Floarea. (6641)

 

* Despărțirea pentru totdeauna de cei dragi, este foarte dureroasă. De aceea împărtășim și noi durerea domnului director Horgiu Miron și a familiei, ca urmare a decesului surorei sale

MARIA CATA.

Să-i fie țărâna ușoară și pomenirea veșnică. Colectivul Băncii Cooperatiste Izvoru Ștei.

 

* Vestea trecerii în neființă a surorii mele, a mătușii noastre ne-a întristat profund. Jalea după o ființă atat de blândă, atât de harnică, atât de credincioasă cum a fost sora și mătușa noastră,

MARIA CATA,

este nemărginită. Îi imbrațisăm pe cumnatul Nicu și pe nepoții și verișorii noștri Liana și Daniel cu familiile lor, în marea pierdere prin care trec și-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i întărească, să-i mângâie, iar pe cea plecată să o așeze între aleșii Săi. Fratele Miron Horgiu cu soția Ana și ai lor copiii Alina, Nelu și Ciprian cu familiile.

 

* Ai plecat fulgerător și neașteptat în lumea nemuririi draga mea soție

MARIA CÂMPIAN.

Ai fost alături de mine 50 de ani și mi-ai încălzit inima cu dragostea ta. Te voi păstra mereu în inima mea. Să te odihnești în pace suflet blând. Înmormântarea va avea loc joi, 17 decembrie 2020, ora 13.00, la Cimitirul Rulikowski, Capela Hașaș. Priveghiul se va oficia azi, 15 decembrie și miercuri 16 decembrie 2020, ora 18.30, la Capela Orășenească. Soțul îndurerat Vasile. (6632)

 

* Te-am iubit dinainte de a-ți cunoaște ochii și te voi iubi mereu după ce atât de repede i-ai închis, iubita mea mamă

MARIA CÂMPIAN.

Când ai plecat ai luat cu tine o bucată din inima mea și mi-ai lăsat o bucată din a ta ca să fim mereu unuite prin iubire. Trăiești în gândurile mele așa cum eu trăiesc în ale tale.

MIUȚA

te iubim pentru eternitate. Fiica Anca, ginerele Scott, nepoatele Mara și Ana-Ruth. (6633)

 

* Scumpa mea mamă

MARIA CÂMPIAN

iubirea mea pentru tine este fără margini, te iubesc cu fiecare respirație și bătaie a inimii mele. Îți mulțumim pentru fiecare clipă petrecută împreună, pentru fiecare îmbrățișare, pentru fiecare privire. Ești și vei fi mereu în sufletul nostru puternic atins de dragostea ta. Fiica Gabriela, ginerele Lucian și nepotul Paul. (6634)

 

* Suntem cu sufletul alături de Vasile Câmpian și fiicele sale, acum când se despart de cea care le-a fost sprijin și îndrumare,

MARIA CÂMPIAN.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Fam. Moraru. (6623)

 

* Transmitem sincere condoleanțe familiei Câmpian Vasile și suntem alături de fiicele greu încercate, Gabriela și Anca. Fam. Mezei Alina și Ștefan din Cluj-Napoca. (6624)

 

* Suntem alături de tine, dragă Gyongy și de familia ta, la marea durere pricinuită de trecerea în neființă a mamei tale dragi. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace. Colectivul Optica Focus. (6636)

 

* Aducem un ultim omagiu verișorului și unchiului nostru drag

AUREL FILIP.

Condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Verișoara Aurora cu soțul Aurel și nepoții Adrian și Mircea. (6637)

 

* Cu adâncă durere în suflete anunțăm trecerea în veșnice a scumpei noastre mame, soții, bunici și soacre

preoteasa FLORICA AGOȘTON,

în vârstă de 76 de ani, din Sînmartin. Un suflet minunat, plin de dragoste și bunătate se întoarce la Cel ce l-a creiat. Nu te vom uita niciodată iubita noastră mamă, soție, bunică și soacră. Drum bun și luminos pe cărările pe care vei merge de acum încolo. Înmormântarea va avea loc joi, 17 decembrie 2020, la ora 13.00, la Biserica din Haieu. Leon, Gabriel, Mihaela, Simona, Anuca, Radu, Tudor și Mihai. Dormi în pace. (6639)

 

* Suntem consternați de plecarea ta pe neașteptate dintre noi. Promoția de medici 1974 din Cluj, răspândiți prin țară și prin lume îți aduc un ultim omagiu

dr. JOZSI KOSZEGHI.

Veșnică pomenire! (6640)

 

* În aceste momente de grea încercare transmitem un gând de mângâiere și alinare lui Mitică și Claudia Pop, acum, când se despart de draga lor mamă și soacră. Sincere condoleanțe! Odihnă veșnică! Liviu și Mariana. (289)

 

COMEMORĂRI

 

* În 15 decembrie sunt 13 ani, și doar la vârsta de 53 de ani a încetat din viață, în câteva minute, fratele meu

TRAIAN SASCA

zis TICU, din Chișlaz. A fost o viață scurtă dar plină de zbaterile existenței vieții pe pământ. Am avut parte amândoi de necazuri, suferințe, dureri, dar și de bucurii și binecuvântări. Purtăm amintirea lui ca un suflet și caracter bun, respectuos, prietenos, generos cu cei din jurul lui. Singura mea mângâiere, convingere și consolare este că prin credința lui ISUS HRISTOS va fi în Împărăția Lui Dumnezeu în vecie ”pentru că oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică” (EV. IOAN 3:16b). Cu profund respect spre amintirea lui întreaga familie a fratelui său prof. Nistor Sasca din Canada. Condoleanțele noastre pentru Cornelia și nepoții Olimpiu și Flaviu cu familiile lor. (6554)