DECESE 

 

* "Binecuvântarea Domnului asupra dumneavoastră, în calea pe care va plăcea sfintei Lui să v-o rânduiască".

VASILE FILIMON,

dr. LADISLAU LUDOVIC ELTHES,

DIMITRIE PRECUP,

VICTORIA GANDTNER,

AUREL HOPITEA,

SILVIA FLUTUR.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop "La Capătul Drumului" S.R.L.  

 

* Suntem alături de colega noastră Daniela Popa, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui său drag,

DOREL.

Sincere condoleanţe! Colectivul fostei clase a XII-a D, generaţia 2015, Liceul "Partenie Cosma" Oradea.

 

*  Cu nespusă durere anunţăm plecarea la Domnul a tatălui nostru iubit

ing. VASILE FILIMON,

de 101 ani, om curat, dăruit cu cinste, muncă hăruită şi senin sufletesc. Înmormântarea are loc azi, 30 mai, ora 11.00, din Capela Frenţiu. Florin şi Mirela. 

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi ne luăm rămas bun de la unchiul

VASILE FILIMON.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepotul Mihai cu familia.

 

* Un ultim omagiu, la trecerea în veşnicie a unchiului nostru

VASILE FILIMON.

Nepoţii Daniela şi Sabin.

 

* În aceste momente dureroase suntem alături de Florin şi Mirela, cînd conducem pe ultimul drum pe cumnatul

VASILE FILIMON.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Valeria Şuteu cu familia.

 

* Suntem alături de verişorii noştri, Florin şi Mirela, la pierderea tatălui drag,

ing. VASILE FILIMON.

Sincere condoleanţe. Dinu şi Monica.

 

* Suntem alături de Mirela şi Florin Filimon, la marea durere pricinuită de pierderea părintelui lor drag,

ing. VASILE FILIMON,

un om deosebit şi un tată exemplar. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea lui Eugenia şi Ionel Mangra, Mariana Pădurean şi Lucian Maliţa şi fam. dr. Luminiţa Şipoş.

 

* Mă despart cu optimism de

ing. agr. VASILE FILIMON,

prieten de senectute, motivat şi mângâiat de speranţa mântuirii sufletului său, pe care l-a păstrat cinstit şi curat în cei peste 100 de ani tereştri, sub impulsul contextual al concepţiei sale raţionale ferme, metafizico-religioase, privitoare la originea Universului şi, pe cale de consecinţă, originea fiinţei umane şi destinul acesteia. Fie-i ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Familiei îndoliate, gând creştinesc de îmbărbătare şi alinare. Dr. ing. Nicolae Cucu. (6501)

 

* Familiile dr. Popa Corina, Daiana, Virgil şi Florica sunt profund îndurerate de trecerea la cele veşnice a Excelenţei Sale,

JOZSEF TEMPFLI,

episcop emerit de Oradea. Dumnezeu să-l odihnească. Veşnica lui pomenire!

 

* Cu durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a mamei şi bunicii noastre

FLOARE TIPONUŢ,

de 89 ani. Înmormântarea are loc azi, 30 mai 2016, ora 13.00, în loc. Lăzăreni. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Rodica, ginerele Viorel, nepoata Ramona. (6502)

 

* Cu durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a mamei şi bunicii noastre

FLOARE TIPONUŢ,

de 89 ani. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Viorica, ginerele Ioan, nepoţii Mihail şi Anca. (6503)

 

* Cu adâncă durere în suflet anunţ încetarea din viaţă a iubitului meu tată,

DIMITRIE PRECUP,

de 87 ani. Înmormântarea are loc azi, 30 mai 2016, ora 14.00, din Capela Haşaş. Nu te voi uita niciodată. Fiul Dan.

 

COMEMORĂRI

 

* Timpul a trecut şi va trece dar durerea şi tristeţea nemărginită din sufletele noastre o simţim aceeaşi şi acum, la 5 ani de când a plecat dintre noi dragul nostru fiu, frate, cumnat şi unchi

DORIN BERDIE.

Tristeţea şi suferinţa sunt o cruce greu de dus, dar ştim că din înaltul cerului un chip blând şi iubitor cu ochi senini, zâmbetul etern ne alină durerea şi ne dă putere. Înălţăm o rugăciune către bunul Dumnezeu să-ţi călăuzească sufletul, dragul nostru

DORIN,

în Împărăţia Sa. În veci nemângâiaţi: mama Lucica, sora Luminiţa cu soţul Viorel şi mult adoratul tău nepot Andrei. (6500)

 

* O rugăciune de iertare şi odihnă veşnică înălţăm la cer la împlinirea a 5 ani de când ne-ai părăsit pentru totdeauna, iubitul nostru nepot şi verişor

DORIN BERDIE.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dăruiască linişte şi odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Nu te vor uita niciodată: Florica împreună cu soţul Radu, Lenuţa cu copiii Cristian şi Mihaiela şi Nelia cu fiul Bogdan. (6499)

 

* Au trecut doi ani de tristeţe şi durere de când ne-am despărţit de dragul nostru fiu, frate, cumnat şi unchi

TAVI DELIMAN,

din Vaşcău. Amintirea lui va rămâne veşnic vie în inimile noastre îndurerate. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Familia îndoliată. (6496)